Sorina Mereacre este mamă a trei copii, doi dintre care sunt de vârstă preșcolară. Femeia nu poate să meargă la muncă și este nevoită să stea acasă cu copiii, întrucât grădinițele sunt închise. Înainte de pandemia de coronavirus, Sorina a avut un serviciu, însă întreprinderea a falimentat, iar femeia a devenit șomeră.
Potrivit mamei celor trei copii, ajutorul de șomaj, pe care îl primește în prezent din partea statului, și salariul soțului abia de le ajunge pentru hrana copiilor, astfel că soții Mereacre sunt nevoiți să împrumute bani pentru a se descurca. Cei cinci membri ai familiei închiriază o căsuță într-o suburbie din municipiul Chișinău, iar întrucât nu au destui bani ca să plătească chiria, riscă să ajungă în stradă.
Într-o situație similară s-a pomenit și Mihaela Ababii, care crește de una singură doi copii minori. Femeia este nemulțumită de faptul că grădinițele sunt închise, în această perioadă, din care cauză nu poate merge la muncă.
„Nu pot să îmi las copilul în grija altui copil, iar pentru că nu îi supraveghez pe ambii, aș putea fi amendată. Nu pot lucra, deci, nu am cu ce să îmi întrețin copiii și nici nu pot să câștig bani ca să îmi angajez o bonă. Bunicii copiilor nu mai sunt în viață, din păcate, de aceea, nu am în grija cui să las cei doi minori”, se plânge femeia.
În timp ce în România grădini-țele au fost redeschise recent, instituțiile de educație timpurie din Republica Moldova rămân a fi închise, iar autoritățile de la Chi-șinău nu au un răspuns clar când își vor relua activitatea acestea.
Într-un răspuns oficial, oferit unui grup de părinți, Igor Șarov, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, susține că instituția pe care o conduce „a finalizat setul de acte normative privind reglementările speciale care trebuie luate în considerație la redeschiderea și reluarea activității instituțiilor de educație timpurie, după ridicarea stării de urgență. Actele prevăd norme obligatorii pe care administrațiile publice locale, în gestiunea cărora se află aceste instituții, fondatorii privați, directorii, cadrele didactice și personalul instituțiilor de educație timpurie, precum și părinții copiilor, vor trebui să le implemen-teze. Momentan, suntem la etapa de consultare cu actorii implicați în acest proces”.
Nadejda Lavric, vicepreședintă a Federației Sindicale a Educației și Științei, a opinat pentru ziarul „Vocea poporului” că, în condițiile în care părinții care au copii de vârstă preșcolară vor să muncească, iar micuții lor nu au cu cine sta, grădinițele trebuie să-și reia activitatea, dar, „dacă e să ne gândim la riscul de îmbolnăvire cu COVID-19, atunci nu trebuie să ne grăbim, căci statisticile sunt alarmante – 300-400 de cazuri noi de coronavirus sunt înregistrate zilnic în Republica Moldova, după relaxarea măsurilor de restricție. În calitate de sindicaliști, suntem pentru ca lucrătorii din grădinițe să revină la muncă, dar sănătatea salariaților și a copiilor este prioritatea nr. 1. Înainte de redeschiderea instituțiilor de educație timpurie, angajații trebuie instruiți cum să prevină infectarea cu noul coronavirus, pentru că ei vor lucra în condiții noi. Ar fi bine ca micuții care frecventează grădinițele și părinții lor să fie testați zilnic la COVID-19, cu atât mai mult cu cât o parte dintre părinți și bunei nu iau în serios boala și nu respectă măsurile de profilaxie”, a relevat Nadejda Lavric.