4 December 2024
Chisinau
Social

Recensământul populaţiei sporeşte cererea de forţă de muncă

Loading
Social Recensământul populaţiei sporeşte cererea de forţă de muncă
Recensământul populaţiei sporeşte cererea de forţă de muncă
locuri-vacante

Foto: bizjournals.com

Aproape 8700 de locuri vacante de muncă erau în­registrate la mijlocul lunii curente, conform datelor rezultate din declaraţiile agenţilor economici şi afla­te în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

 

 

Din acest număr, 2849 sau aproximativ 33 la sută sunt pos­turi de recenzor, create pe un ter­men de o lună, prevăzut pentru desfăşurarea recensământului populaţiei şi al locuinţelor.

La nivel naţional, pentru per­soanele cu studii superioare şi medii de specialitate sunt oferite 4343 de locuri de muncă, ceea ce constituie 50 la sută din numărul total. Principalele profesii solici­tate sunt cele de recenzor, medic, inspector, contabil, funcţionar public, inginer, electrician, pro­gramator, lucrător social.

Pentru persoanele cu studii medii generale şi secundare pro­fesionale, ANOFM oferă 4338 de locuri de muncă sau 50 la sută din numărul total al celor vacan­te. Cele mai multe meserii pentru care sunt oferite locuri de muncă sunt din industria uşoară, con­strucţii, industrie, hoteluri şi re­staurante, comerţ, agricultură, silvicultură, transport şi teleco­municaţii. Cei mai căutaţi sunt în prezent cusătoresele, tencuitorii, armatorii, zugravii, montatorii, tractoriştii, operatorii la calcula­tor, ajutorii de educator, poştaşii, bucătarii, chelnerii, vânzătorii, dar şi crescătorii de păsări şi pro­cesatorii de carne.

Persoanele interesate să ocu­pe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocu­parea forţei de muncă sau pot ac­cesa portalul pieţei muncii: www.angajat.md, unde sunt postate locurile vacante oferite în fiecare raion pe profesii.

Conform datelor oficiale, în anul trecut, circa 43 la sută din populaţia aptă de muncă din RM a era angajată în câmpul muncii, iar şomajul a atins în 2013 rata de 3,9 la sută sau cea mai mică din ultimii ani. Totodată, în timp ce multe locuri de muncă rămân vacante, trei din patru moldoveni aflaţi în evidenţă la ANOFM nu au o meserie sau cunoştinţe pro­fesionale.

Conform estimărilor făcute de Ministerul Economiei, în acest an numărul populaţiei ocupate va creşte cu 0,2 la sută.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand