Raisa Rusu: „Problema nu rezidă în mărimea salariului, ci în dorinţa de a lucra”

 

Raisa Rusu este o doamnă binevoitoare şi foarte energică. Greu de crezut că ea a atins vârsta de pensionare şi că munceşte la fabri­ca de confecţii „Ionel” de peste patruzeci de ani, într-atât de puţin aceste cifre se leagă cu exteriorul atractiv şi caracterul viu al Raisei Rusu. Însă dacă e să o luăm după realizări şi merite, ea ar putea fi considerată veteran al muncii, care ar putea să-şi împărtăşească experienţa de activitate la fabrică. Pentru că întreaga sa viaţă de muncă şi-a dedicat-o anume întreprinderii „Ionel”. Şi, potrivit ei, nici nu i-a trecut vreodată prin gând să-şi schimbe locul de muncă. Totodată, ea este sigură că nicăieri nu poate fi mai bine decât acasă, în ţara ta. Existenţa trebuie câştigată şi acasă, în patrie. Mai mult, ea este absolut sigură că acest lucru este posibil.

 

Fidelitate pentru „Ionel”

 

Raisa Rusu munceşte la întreprindere din anul 1972. A venit în calitate de simplă cusătoreasă, după absolvirea şcolii tehnice profesionale nr. 6, apoi a decis să cumuleze munca cu studiile la şcoala serală. „Îmi era interesant să lucrez, îmi plăcea profesia. Iată de ce am dat atâţia ani muncii la întreprinde­re”, îşi aminteşte ea.

Raisa a lucrat şi ca simplă cusătoreasă, şi ca suplinitoare, şi controlor, şi brigadier. A parcurs calea lungă de la o simplă muncitoa­re la şef de secţie.

„În vremuri grele, anii 90, n-a fost deloc uşor, de asta am trecut de la o secţie la alta, eram transferată, dar am depăşit toate gre­utăţile. Nu mi-a trecut prin cap să schimb întreprinderea şi să muncesc pentru altcine­va”, mărturiseşte Raisa Rusu.

 

În opinia Raisei Rusu, la fabrică oricine poate câştiga bine

 

Ea a fost şefă la mai multe secţii, acum ges­tionează activitatea secţiei nr. 3, unde sunt cusuţi pantaloni de damă, fuste, în funcţie de comenzi. Aici lucrează o sută de persoa­ne, trei brigăzi, trei meşteri. „Nu vreau să mă laud, dat asigurăm o calitate bună”, susţine Raisa Rusu.

Printre muncitorii din secţia nr. 3 sunt în special femei şi doar câţiva tineri, ei lucrează cu fiarele de călcat, cu toate că ar fi capabili să muncească la maşinile de cusut, la fel ca şi colegele lor. Pensionari sunt mai puţin de ju­mătate, lucrătorii tineri sunt mai numeroşi.

„Cum e să munceşti cu tineretul? Genera­ţia noastră a fost altfel, tinerii au alte opinii acum. Nu le ajunge asiduitate, vor mai mult timp liber”, spune Raisa Rusu.

„Altădată erau alte salarii, alte preţuri. Însă, în prezent, când sunt încheiate acor­durile cu firmele, nu avem posibilitatea de fiecare dată să majorăm salariile, pentru că nu fiecare firmă este în măsură să ne plă­tească atât de mult ca să majorăm salariile. Pentru că atunci când avem, să zicem, trei mii de lei, nu ne putem permite să cheltuim mai mult decât această sumă. La fel şi cu fir­mele, ei nu pot achita pentru cusut mai mult decât au şi cât e contractat. Totodată, fabri­ca nu poate lucra în pierdere. În primul rând este necesar să ne recuperăm cheltuielile de producţie, iar salariile nu pot depăşi venitu­rile. Nu putem cheltui mai mult decât avem sau primim” , explică ea logica de funcţio­nare a fabricii, cea pe care nu o pot însuşi colegii mai tineri.

Totodată, potrivit Raisei Rusu, cei care vor să muncească în ţară, rămân acasă şi primesc salarii bune. „Cei care doresc să facă un ban la fabrică își pot atinge scopul pur și simplu lucrând mai repede, este de părere interlo­cutoarea noastră. N-aș spune că avem salarii atât de mici, angajații câștigă destul de bine. Pur și simplu, oamenii ar trebui să înțeleagă că, venind la serviciu, ei trebuie, de fapt, să muncească. În fond, problema ține nu atât de cuantumul salariilor, cât de dorința de a munci. Lumea pleacă peste hotare și este re­munerată mai bine. Dar să vedem cât consti­tuie durata timpului lor de muncă. De fapt, ei muncesc și câte 10 ore, și câte 12. Și cât câștigă? Dacă ar lucra acasă la fel câte 10-12 ore, ar ridica aceeași bani, în schimb ar fi acasă, împreună cu familia, cu cei dragi. Iată de ce, dacă ar avea dorința să lucreze și aici tot atâtea ore ca și peste hotare, ar beneficia de aceeași retribuție”.

Problema ține, în fond, de mentalitatea tinerilor, este de părere Raisa Rusu. „Tinerii noștri își doresc salarii mari, dar nu vor să muncească mult, ei preferă să lucreze „ca în Moldova”, dar să ridice aceleași salarii ca și peste hotare. Din păcate, așa ceva este impo­sibil”, a concluzionat protagonista noastră.

 

O opțiune reușită

 

Pe timpuri, Raisa a ales Fabrica „Ionel” fără a sta mult pe gânduri: ea înțelegea că în­treprinderea îi oferă stabilitate și protecție. În plus, salariații de aici se bucură de respect. „Condițiile de muncă erau mai bune decât cele din cooperative. În primul rând, era vor­ba despre o întreprindere de stat. Mai târziu, noi am participat la privatizarea fabricii pen­tru a o păstra și a avea locuri de muncă. Toa­te acestea au fost posibile grație directorilor noștri, în special, datorită Tamarei Luchian, care acum, într-o perioadă atât de nefastă, reușește să mențină întreprinderea, să co­opteze clienți și beneficiari pentru ca noi să avem de lucru”, ne spune dna Raisa.

În fiecare an, halele întreprinderii sunt dotate cu echipamente noi. „Anual, echi­pamentele sunt înnoite. Chiar dacă nu este înlocuită absolut toată tehnica, oricum, în locul echipamentelor uzate sunt instala­te altele noi, menționează Raisa Rusu. La sfârșitul anului, noi, împreună cu directorul și mecanicul principal, analizăm defecțiunile înregistrate, problemele de funcționare ale echipamentelor, ne gândim ce tehnică ar tre­bui să achiziționăm pentru întreprindere. La fel se întâmplă și în celelalte secții”.

 

 

 

Planuri de viitor

 

Raisa Rusu are doi copii, însă aceștia nu au fost un impediment pentru activitatea ei profesională. De fiecare dată, femeia își relua munca destul de repede. Astfel, când primul copil a împlinit un an și jumătate, tânăra mă­mică a revenit în secție. Copiii, care sunt mari deja, nu au mers pe urmele mamei. De fapt, Raisa are doi băieți, iar confecționarea haine­lor nu pare să fie o îndeletnicire tradițională pentru un bărbat. Băiatul mai mare s-a făcut programator, iar cel mic activează în dome­niul managementului.

Întrebată despre planuri, femeia a venit cu un răspuns prompt și univoc: „Să fim sănătoși și să mai avem puteri să muncim. Eu deja sunt pensionară, dar, din cauza pen­siei mici, sunt nevoită să muncesc. Dacă n-aș lucra, n-aș reuși să mă descurc doar cu pen­sia. De fapt, chiar îmi doresc să mai mun­cesc. Acasă trebuie să ai o ocupație. Când vii la serviciu, te afli printre oameni, faci parte din colectiv, aici avem un mediu al nostru, avem viața noastră. Simt că mai am puteri să muncesc. Cum va fi mai departe, vom ve­dea”. În 2015, Fabrica de Confecții „Ionel” își serbează aniversarea. Evident, această anga­jată atât de fidelă a avut cuvinte alese pentru a-și felicita întreprinderea și colegii.

„Cea mai mare dorință este ca fabrica noastră să existe, să prospere, să avem de lu­cru, or acum multe întreprinderi își sistează activitatea. ”Ionel” însă rezistă, funcționează stabil. Aici multe lucruri s-au făcut în bene­ficiul oamenilor, mai ales în ultimii ani. Au fost asigurate condiții decente – au fost in­stalate climatizoare, înlocuite ferestrele, în prezent are loc izolarea termică a clădirii”.

Ar mai fi de menționat doar un singur lu­cru. Administrația întreprinderii într-adevăr are o abordare serioasă față de crearea con­fortului. Spre deosebire de alte grădini pu­blice și parcuri din oraș, fabrica se poate lău­da chiar și cu un havuz de toată frumusețea, care este ca o bijuterie în curte. Pe timp de caniculă, această sursă de apă răcoritoare ne-a părut și mai de preț.