slot88
Puterea de cumpărare a retribuţiilor lunare este sub nivelul oricăror standarde « Vocea poporului
29 January 2026
Chisinau
Oficial

Puterea de cumpărare a retribuţiilor lunare este sub nivelul oricăror standarde

Loading
Oficial Puterea de cumpărare a retribuţiilor lunare este sub nivelul oricăror standarde
Puterea de cumpărare a retribuţiilor lunare este sub nivelul oricăror standarde
Vocea poporului

Congresul VIII al Federaţiei Sindica­telor din domeniile Cooperaţiei de Consum, Comerţului şi Antrepre­noriatului „Moldsindcoopcomerţ” s-a desfăşurat miercuri, 10 decem­brie, la Institutul Muncii. Pe lângă cei circa 60 de delegaţi la congres, la eveniment au fost prezenţi şi Igor Zubcu, preşedintele CNSM, Sergiu Sainciuc, vicepreşedinte al CNSM, Lilia Franţ, vicepreşedintăa CNSM, Angela Otean, preşedin­ta Comisiei de Femei a CNSM şi preşedinta Federaţiei „SINDLEX”, Elizaveta Iurcu, preşedinta Federa­ţiei Sindicatelor din Comunicaţii, Ecaterina Manastîrschi, preşedinta Federaţiei „Sindindcomservice”.

Ziua de 10 decembrie nu a fost aleasă întâmplător – congresul s-a desfăşurat într-un context simbolic, marcând 80 de ani de la fondarea federaţiei, în aceeaşi zi cu con­semnarea Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului şi cu încheierea Campaniei globale „16 zile de activism împotriva violenţei în bază de gen”.

Salarii plătite în acord

„Cea mai mare problemă a salariaților ră­mâne a fi plata muncii. Pentru o bună parte a angajaților din sectoarele sindicalizate lea­fa constituie singura sursă de venit. Puterea de cumpărare a retribuţiilor lunare este sub nivelul oricăror standarde”, a ţinut să menţi­oneze la congres Valeria Tricolici, preşedin­ta Federaţiei „Moldsindcoopcomerţ”, care a prezentat un raport de activitate pentru ul­timii cinci ani.

Potrivit liderului sindical, întreprinderile din ramură întreprind măsuri pentru perfec­ţionarea formelor de organizare şi salarizare a muncii. Circa 90% dintre aceste unităţi au trecut de la 1 ianuarie 2025 la cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real, în mărime de 5500 de lei, calculat pentru un program complet de lucru în medie de 169 de ore lunar.

Preşedinta federaţiei de ramură a precizat că o bună parte a agenţilor economici din branşă plătesc salarii conform statelor de personal, care se revăd şi se aprobă anual.

„În unele unităţi, salariul se plătește în acord, reieșind din volumele de lucru, pre­stări de servicii, timpul efectiv lucrat. Scăde­rea volumului de lucru și a prestărilor de ser­vicii conduce în mod inevitabil la micșorarea valorilor  salariilor”, a subliniat Valeria Trico­lici.

Totodată, potrivit liderului sindical, o bună parte dintre angajatori au stabilit adaosuri la salariu: pentru cumul de funcţii, mărimea vo­lumului de lucru, extinderea zonei de deser­vire, executarea obligaţiilor de funcţie ale sa­lariaţilor care lipsesc temporar. Se stabilesc şi se plătesc sporuri de compensare pentru munca prestată în condiţii nefavorabile, munca peste orele de program, în zilele de odihnă şi de sărbătoare, pe timp de noapte.

„Se atestă și unele încălcări la completa­rea tabelelor de pontaj. Și aici un rol impor­tant îl joacă informarea la timp şi cuvenită a salariaţilor despre existenţa Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, nego­cierea salariului la angajare/şi sau la modifi­carea Contractului individual de muncă.

Pornind de la prevederile Directivei UE 2022/2041 privind salariile minime adecva­te în Uniunea Europeană, CNSM a elaborat în anul 2024 și a remis partenerilor soci­ali un proiect de hotărâre de Guvern, care stabilește etape concrete de reexaminare a salariului minim, astfel încât, începând cu anul 2027, salariul minim să constituie 50% din salariul mediu brut”, a specificat Valeria Tricolici.

Ca urmare a unor vizite la agenţii econo­mici din ramură, s-au depistat încălcări ale normelor de securitate şi sănătate în muncă, a menţionat preşedinta Federaţiei „Mold­sindcoopcomerţ”. Astfel, la unele întreprin­deri  nu sunt realizate examenele medica­le prevăzute pentru anumite categorii de salariați, lipsesc instrucțiunile pe domeniul SSM pe profesii și activități, registrele de in­struire în domeniul SSM, indicatoare infor­mative, indicatoare de avertizare, se încalcă cadrul legal privind munca în schimburi, nu se acordă gratuit  echipament individual de protecţie şi de lucru, nu sunt respectate ce­rinţele minime de securitate şi sănătate la lo­cul de muncă, nu sunt respectate prevederile contractelor individuale de muncă.

„Ca urmare a proceselor verbale încheia­te, conducătorii entităților vizitate au infor­mat despre măsurile întreprinse pentru eli­minarea abaterilor constatate.

Unele încălcări în domeniul relaţiilor de muncă țin de restanțe la plata salariilor, ne­respectarea regimului de muncă și de odih­nă al salariaților, nerespectarea cuantumu­lui sporurilor pentru cumularea de profesii (funcții) stabilit de legislație”, a ţinut să men­ţioneze Valeria Tricolici.

Activităţile întreprinse în teritoriu au de­monstrat că angajatorii comit cel mai frec­vent încălcări ale normelor legale referi­toare la încheierea contractelor individuale de muncă pe perioadă determinată. Astfel, aceste contracte sunt încheiate pe o durată determinată până la un an, iar în consecință se încalcă prevederile art. 54 din Codul mun­cii.

„Salariaţii sunt intimidaţi, semnează con­tractele individuale de muncă pe o durată determinată. Mulţi salariaţi nu conştientizea­ză că, după expirarea termenului contractu­lui pe durată determinată, în conformitate cu art. 82 lit. f) din Codul muncii, relaţiile de muncă vor înceta. De asemenea, ne confrun­tăm cu cazuri când salariaţii sunt nevoiţi să scrie cereri de concedii neplătite în perioada estivală, dat fiind faptul că unităţile se închid pe 2-3 luni de vară, iar ei dispun numai de 28 de zile de concediu de odihnă anual”, a constatat liderul sindical.

Igor Zubcu, preşedintele CNSM, a subli­niat că, pe lângă obligaţii la locul de muncă şi responsabilităţi familiale, sindicaliştii reuşesc să apere drepturile şi interesele sa­lariaţilor. Liderul sindical a apreciat înalt ac­tivitatea constantă şi rezultatele solide obţi­nute de Federaţia „Moldsindcoopcomerţ” în promovarea dialogului social şi în apărarea drepturilor salariaţilor din branşă.

„Noi, la nivelul Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, depunem eforturi conjugate ca să negociem un salariu minim pentru perioada următoare egal cu cel puţin 50% din salariul mediu. Desigur, în condi­ţiile actuale ale Republicii Moldova, ca ţară candidată la UE, acest lucru nu este posibil de a-l realiza imediat, dar etapizat, în trepte, noi vom reuşi să realizăm acest deziderat”, a spus Igor Zubcu.

Vasile Carauş, preşedintele Biroului Executiv al Uniunii Centrale „Moldcoop”, a men­ţionat că sindicatele sunt cele care şi-au păs­trat verticalitatea, pe parcursul anilor.

„Până acum, noi nu prea am simţit ce înseamnă lipsa cadrelor bine pregătite în economia naţională. Dacă, mai ieri, investi­torii veneau la noi în ţară în special pentru forţă de muncă destul de puternică şi des­tul de ieftină, acum lucrurile s-au schimbat. Astăzi, fiecare muncitor la locul lui costă foarte scump. De aceea, mulţumim federaţi­ei pentru ceea ce aţi făcut şi pentru ceea ce faceţi”, a spus Vasile Carauş.

Totodată, el a subliniat că sindicatele se bucură de susţinerea statului. „Noi nu vrem să facem comparaţie cu alte ţări, cu alte re­giuni, fiindcă nu prea avem dreptul, dar la noi în ţară sindicatele sunt stimate, sunt au­zite şi, în măsura posibilităţilor, sunt susţinu­te, inclusiv financiar”, a opinat preşedintele Biroului Executiv al Uniunii Centrale „Mold­coop”.

Vasile Carauş a dat asigurări că este des­chis pentru negocieri cu sindicatele. „Avem creşteri serioase şi la salarii, şi la volumele de activitate. În anul 2024, noi am ajuns să plătim peste 160 de milioane de lei sub for­mă de salarii, ceea ce este o creştere simţi­toare pentru cei care muncesc în cooperaţia de consum. Avem şi rezerve, vrem să creăm un fond de pensii pentru cei din cooperaţia de consum, fiindcă se simte. Mulţi dintre cei care au lucrat la noi (în cooperaţia de con­sum – n. red.) spun că pensia este mică şi au nevoie de ajutor”.

Vasile Gogescu, președintele Federa-ției Sindicatelor Libere din Comerț din Ro-mânia, a transmis un mesaj video participan­ţilor la congres. „Congresul este un moment de bilanţ, dar şi de proiecţie spre viitor. Dru­mul european înseamnă şi un angajament ferm pentru salarii decente şi protecţie so­lidă, iar sindicatele sunt un garant al acestor valori. Munca sindicală nu este uşoară, dar este nobilă”, a spus liderul sindical din Ro­mânia.

În cadrul congresului, Valeria Tricolici a fost realeasă în funcţia de preşedintă a Fe­deraţiei „Moldsindcoopcomerţ”. Tot la eve­niment, a fost aprobată Strategia federaţiei pentru următorii cinci ani.

Datele de la 1 ianuarie anul curent aratăcă Federaţia „Moldsindcoopcomerţ” reu-neşte circa 4700 de membri de sindicat şi aproximativ 90 de organizaţii sindicale pri­mare. Dintre cei 4700 de membri de sindicat, majoritatea, peste 3300, sunt femei, circa 1400 sunt elevi şi studenţi, circa 440 sunt pensionari care nu lucrează şi alţi peste 1100 sunt pensionari încadraţi în câmpul muncii.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
link slot gacor
Slot
slot thailand