Reprezentanţii Inspectoratului Sindical de Muncă susţin proiectul de modificare și completare a Hotărârii Guvernului nr. 95 din 05.02.2009 pentru aprobarea unor acte normative privind implementarea Legii securităţii şi sănătăţii în muncă. Or, acesta are drept scop reducerea poverii de reglementare în domeniul securității și sănătății în muncă și eficientizarea controlului de stat pe segmentul în cauză.
Totodată, pentru îmbunătățirea proiectului, sunt propuse o serie de modificări și completări, a precizat Elena Carchilan, şefa Inspectoratului Sindical de Muncă.
Astfel, la capitolul II al Regulamentului privind modul de organizare a activităților de protecție a lucrătorilor la locul de muncă și prevenire a riscurilor profesionale este propus un punct nou, „10”. Acesta va avea următorul conținut: „În cazurile în care se cer acțiuni speciale pentru realizarea măsurilor de prevenire a riscurilor profesionale pentru zonele cu risc profesional sporit și specific, realizarea acestor măsuri și organizarea activităților de protecție a personalului se va efectua conform prevederilor actelor normativ-tehnice ramurale, care nu va diminua gradul de protecție și prevenire a personalului”.
La punctul 38, alineatul 1), litera a) se propune să fie păstrată sintagma „studii liceale”.
Prevederile din regulamentul sus-menţionat nu conțin cerințe de prevenire și protecție a personalului din toate domeniile economiei naționale, și anume, din sectorul energetic. Acesta este însă unul specific, cu risc sporit de electrocutări, avarii și, dacă acțiunile de prevenire nu vor fi adecvate riscurilor din domeniu, pot avea loc pierderi umane și materiale considerabile.
Astfel, de vreme ce instalațiile electrice prezintă zone de lucru cu risc profesional sporit, se cer acțiuni speciale pentru
realizarea măsurilor de protecție și de prevenire. Din această cauză, este necesar ca în regulament să fie introduse unele modificări.
La noul punct 66 prim, sintagma „vor fi consemnate în fișa personală” trebuie înlocuită cu: „se vor înregistra în registru, conform capitolului IV din Anexa 5 la Regulament”. În acelaşi timp, la sfârșitul primului alineat, după sintagma „și sănătății în muncă”, va fi adăugată completarea: „Registrul se va institui, înregistra, ține, reorganiza și lichida conform Legii cu privire la registre nr. 71 din 22.03.2007. Totodată, din fișa personală de la Anexa 5 la Regulament se va exclude capitolul IV, cu adăugarea unui registru cu denumirea: „Registru de evidență a instruirii personalului neelectrotehnic în domeniul securității electrice”, în forma propusă de proiect la acest capitol.
Tot la punctul 66 prim, sintagma „cel puțin o dată la şase luni” va fi înlocuită cu sintagma „cel puțin o dată la 12 luni”.
În punctul 67, se va păstra varianta originală, fără a fi introdus textul „instruit în domeniul securității și sănătății în muncă, cu suportul persoanei desemnate sau a reprezentantului serviciului intern sau extern de protecție și prevenire”. La punctul 71, în ultima frază, în sintagma „în baza planului de instruire…”, cuvântul „planului” va fi înlocuit cu „programului”.
În numărul trecut al ziarului, a fost publicat un material privind dezacordul Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Molova faţă de propunerea de abrogare a Hotărârii Guvernului despre aprobarea Regulamentului cu privire la evaluarea condițiilor de muncă la locurile de muncă și modul de aplicare a listelor ramurale de lucrări pentru care pot fi stabilite sporuri de compensare pentru munca prestată în condiții nefavorabile nr. 1335 din 10.10.2002 și a Hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea Listei-tip a lucrărilor și locurilor de muncă cu condiții grele și deosebit de grele, vătămătoare și deosebit de vătămătoare pentru care salariaților li se stabilesc sporuri de compensare nr. 1487 din 31.12.2004, prin care vor fi privați salariații din țară de dreptul fundamental la un mediu de lucru sigur și sănătos.
Reprezentanţii sindicatelor pledează în continuare pentru eliminarea factorilor de nocivitate de la locurile de muncă şi pentru posibilitatea ulterioară de suspendare a sporurilor în cauză. Acest lucru ar urma să se producă însă numai după ce vor fi eliminaţi factorii de nocivitate, ceea ce ar putea să dureze foarte mult şi nici nu se ştie când se va întâmpla, a accentuat Elena Carchilan.