Promovarea drepturilor copiilor la educaţie şi familie

 

 

Incluziunea este unul dintre cel mai importante proiecte de socializare a copiilor din Mol­dova pe parcursul a mai multor ani. În prezent, acesta a ajuns un program de stat. În cola­borare cu Ministerul Educaţiei, incluziunea este promovată de un şir de asociaţii neguver­namentale. Una dintre ele este „Copilul. Comunitatea. Familia”. Organizaţia activează cu succes în domeniul promovării drepturilor copiilor, inclusiv a dreptului la educaţie.

 

Revenirea la şcolile generale

 

Organizaţia „Copilul. Comunitatea. Familia”, în 2010, şi-a început activitatea de scoatere a copiilor din structurile de tip internat şi reintegrarea lor în familie, comunitate, iar în cazul copiilor de vârstă şcolară – şi reîncadrarea lor în şcoli. De exemplu, dintre cei 114 copii de la Şcoala auxiliară din Sărata Nouă, circa 70 sunt de vârstă şcolară. Cei cu probleme men­tale reale s-au dovedit a fi puţini, marea lor majoritate fiind copii neglijaţi peda­gogic. „Ei nu au fost motivaţi, şcoala nu era pregătită să lucreze ceva mai mult cu copiii. Iată de ce copiii au ajuns în aceste instituţii, spune preşedintele organizaţiei, Liliana Rotaru. Aici, unde de opt ani li se predă programa claselor primare, copiii nu aveau posibilităţi să se dezvolte. Noi am decis să-i ajutăm să se integreze, să fie acceptaţi în şcolile generale”.

Potrivit Lilianei Rotaru, atunci când, la 1 septembrie, copii îmbrăcaţi frumos şi cu ghiozdane noi au păşit pragul şcolii din sat, aceştia au fost întâmpinaţi ostil de co­mitetul format din părinţi, reprezentanţii şcolii şi ai primăriei. Cu toate că, anume datorită lor, în instituţie nu a fost închisă clasa.

 

La categoria copii cu necesități educaționale speciale pot fi catalogați și copiii foarte dotați

 

„Pentru asta trebuie să lucrăm cu co­lectivul şcolii, care are posibilitatea de a comunica cu părinţii, deoarece profesorii se bucură de autoritate în faţa lor. Trebuie să lucrăm cu autorităţile locale, consideră Liliana Rotaru. De ce majoritatea persoa­nelor se opun acestei idei? Din neştiinţă, din lipsă de experienţă. Cu mici excepţii, există un mic număr de persoane care se opun numai din cauza că nu cred, consi­deră că dacă omul este altfel decât ei, tre­buie să fie izolat, fie el un purtător de HIV, un copil al străzii, un rom sau o victimă a violenţei”.

 

Succesele incluziunii

 

Experienţa organizaţiei a demonstrat că până şi copiii cu probleme grave se pot regăsi în societate, fără a fi izolaţi în insti­tuţii speciale. Este vorba de copii autişti, cu paralizie cerebrală, sindromul Down şi alte probleme. În realitate, oricine-şi poa­te găsi un loc în societate, trebuie doar să înţelegem cum s-ar putea manifesta acest om în viitor, pe ce să punem accentul în procesul educativ. De exemplu, un copil din Drochia are o reuşită scăzută şi are nevoie de ajutor, însă este un dansator excelent.

„Trebuie doar să putem aprecia poten­ţialul fiecărui copil, părţile lui forte, pen­tru ca un copil cu nevoi educative speciale să se poată încadra în sistemul educaţio­nal şi să-şi manifeste capacităţile. Trebuie să avem aşteptări realiste de la şcoală, de la familie, de la copil, şcoala de la familie, familia de la copil. Trebuie să ne bucurăm pentru orice progres al copilului. Dacă, pe parcursul a jumătate de an, copilul încă nu s-a adaptat, nu citeşte cursiv, cu toate că până acum el nu cunoştea nici literele, aceste aşteptări nu sunt realiste. Trebuie să lucrăm pentru progresului copilului ca pentru noi înșine”, spune preşedinta orga­nizaţiei.

 

Formele incluziunii

 

Există trei forme ale incluziunii: inclu­ziune totală, parţială şi ocazională.

„Sunt copii pentru care incluziunea totală nu este binevenită, în funcţie de starea lui. De exemplu, acesta oboseşte foarte repede, nu suportă zgomotele sau are un regim medicamentos deosebit. În acest caz, copilul poate veni zilnic la trei lecţii. De obicei, primele trei sunt cele mai importante. Poate sta la o lecție 15-20 de minute, iar restul timpului să se plimbe în curte cu asistentul pedagogului sau să stea în centrul de resurse ascultând mu­zică, răsfoind o carte de colorat. Dacă nici aceasta nu e posibil, copilul poate mer­ge doar la unele evenimente, bunăoară, la concerte, careuri, întâlnirile cu clasa, marșuri, excursii la menajerie etc. Oricum copilul este trecut în registrul acestei cla­se. Semenii lui știu că împreună cu ei mai învață un copil care se prezintă doar une­ori, însă el este colegul lor. În acest sens, un rol important urmează să-l joace profe­sorul, ne spune Liliana Rotaru. El trebuie să le explice celorlalți copii că acest elev învață un pic diferit și dacă colegii au luat „opt” studiind după un program obișnuit, profesorul îi poate nota la fel cu „opt” și pe cei care studiază după un plan individual, mai ușor, și nu e cazul ca semenii să fie invidioși pe ei. În acesta caz, vorbim deja despre educarea unui anumit nivel de cul­tură”.

De fapt, efortul pedagogului pentru implementarea incluziunii sociale este de neprețuit. Fiindcă anume de capacita­tea lui de a le explica copiilor și părinților acestora necesitatea de a le trata cu toleranță și înțelegere pe persoanele cu necesități mai speciale depinde, practic, viitorul societății noastre.

Copii cu nevoi educaționale speciale sunt și cei care manifestă niște capacități intelectuale deosebite. Dacă față de aceștia nu s-ar aplica o abordare individuală, potențialul acestora s-ar putea inhiba. „În plus, notează Liliana Rotaru, ar putea apărea și anumite probleme comporta­mentale. Iată de ce trebuie interacționat și cu acei copii care sunt mai talentați. Familia, profesorul urmează să-i pregă­tească de olimpiade, să le organizeze dife­rite cercuri, să le ofere literatură specială, pentru ca respectivii copii să nu sufere din cauza că profesorul este concentrat pe semenii lor cu niște capacități bune, dar care se încadrează în categoria „capacități medii”. Profesorul trebuie să stabilească sarcini pentru grupul de bază, după care să-și canalizeze atenția asupra a 2-3 copii care nu beneficiază de suportul unui asis­tent de pedagog, dar care necesită totuși o atenție specială”.

Mai mult, putem afirma că din cate­goria copiilor cu necesități educaționale speciale fac parte și cei care au anumite dificultăți funcționale sau comportamen­tale.

„Nu cunoaștem deocamdată cum este stabilit statutul „cu necesități edu-caționale speciale”. În cazul copiilor cu dizabilități, medicul este cel care-l stabilește, iar noi avem încredere în această expertiză. Însă dacă un copil, bu­năoară, nu pronunță anumite litere, este gângav, în acest caz putem vorbi de o pro­blemă comportamentală care ar afecta educația lui?

Trebuie doar de identificat de ce co­pilul se comportă așa, ce l-ar ajuta să nu se comporte așa. Iar acest lucru ține deja de competența unui specialist. Iată de ce este nevoie să colectăm datele des­pre acești copii. Aceasta ne va ajuta să înțelegem tabloul general, să identificăm unde și de ce specialiști avem nevoie, unde și ce servicii urmează să dezvoltăm. Noi nu avem psihologi, logopezi în toate școlile, deși aceste servicii sunt prevăzute de program. Dar poate că ar mai fi nevoie de kinetoterapeuți, specialiști în terapia prin arte, de alți specialiști”, menționează Liliana Rotaru.

 

Incluziunea, o măsură necesară

 

În opinia Anei Moldovanu, șefa Depar­tamentului protecţie social-economică al CNSM, incluziunea este o realitate ce urmează a fi implementată. Aceasta pre­supune implicarea copiilor cu necesități speciale în procesul de studii și, respec­tiv, în viitor, în viața socială activă. Astfel, incluziunea este în egală măsură necesară pentru toți membrii societății.

„Incluziunea permite fiecărei persoane, indiferent de starea sa fizică, intelectuală, psihologică, să participe cu drepturi egale în viața socială. Incluziunea presupune că fiecare este implicat în acest proces și e nevoie de solidaritate. Iar când incluziu­nea este implementată chiar din grădiniță și școală, aceasta are un impact benefic asupra dezvoltării întregii societăți. Or, în procesul de incluziune sunt implicați nu doar cei cu nevoi speciale, dar și cei care le tratează pe aceste persoane, de parcă acestea ar fi la fel. Dacă respectivele com­portamente sunt cultivate din copilărie, putem afirma că societatea noastră, în­tr-adevăr, are un viitor demn”, opinează Ana Moldovanu.