O delegație a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, în frunte cu Igor Zubcu, președintele CNSM, formată din membri ai Comitetului Confederal al CNSM, a participat, în perioada 20-23 mai, la lucrările unui seminar internațional desfășurat în România.
Acesta a fost organizat de Fundația Națională CORESI, Centrul European pentru Problemele Angajaților (EZA) și Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” din România. Tema seminarului este „Pilonul Social European – ce progrese s-au înregistrat?”.
Potrivit EZA, scopul activității este de a evalua stadiul implementării Pilonului European al Drepturilor Sociale (EPSR) în lumina efectelor pandemiei și crizelor din ultimii ani, în contextul obiectivelor Uniunii Europene în materie de protecție socială și politici sociale, pentru a discuta despre rolul organizațiilor de muncitori din Europa de Est, a face schimb de experiență și a împărtăși bune practici. În cadrul activității, sindicaliștii din Republica Moldova au comunicat despre aplicarea Pilonului European al Drepturilor Sociale în țara noastră.
Precizăm că Pilonul European al Drepturilor Sociale este concentrat pe 20 de principii orientate spre construirea unei Europe sociale puternice, echitabile, incluzive și bogate în oportunități. Pilonul respectiv se referă, printre altele, la principii precum: educație, formare profesională și învățare pe tot parcursul vieții; egalitatea de gen; egalitatea de șanse; sprijin activ pentru ocuparea forței de muncă; locuri de muncă sigure și adaptabile; salarii decente; dialogul social și participarea lucrătorilor; echilibrul dintre viața profesională și cea personală; accesul la servicii esențiale.
Pilonul European al Drepturilor Sociale a fost semnat de către Consiliul UE, Parlamentul European și Comisia Europeană, în cadrul Summit-ului social pentru creștere și locuri de muncă echitabile de la Göteborg, Suedia, pe 17 noiembrie 2017.