4 December 2024
Chisinau
Social

Principalul motiv al scăderii numărului de tineri, migrația

Loading
Social Principalul motiv al scăderii numărului de tineri, migrația
Principalul motiv al scăderii numărului de tineri, migrația
Vocea poporului

Situație dramatică, în Republica Mol­dova, la capitolul „tinerii care aleg să rămână în țară”. Datele Biroului Național de Statistică arată că, doar în perioada anilor 2018-2022, numărul persoanelor de până la 35 de ani a scă­zut cu peste 100 de mii, iar principa­lul motiv este migrația. Potrivit unui studiu, către anul 2040, în R. Moldova vor fi foarte puțini tineri. Pe de altă parte, numărul celor cu vârsta de peste 50 de ani va crește cu circa 10 la sută.

În perioada 2018-2022, numărul populației cu vârsta cuprinsă între 14 și 19 ani s-a micșorat cu peste 5 mii, cei cu vâr­sta între 20 și 24 de ani sunt cu aproape 46 de mii mai puțini, iar numărul tineri­lor între 25 și 29 de ani a scăzut cu peste 43 de mii.

Totodată, timp de patru ani, numărul populației cu vârsta între 30 și 34 de ani s-a diminuat cu 20 de mii față de 2017. Datele BNS  mai denotă că circa doi din cinci tineri sunt elevi ori studenți și fiecare al patrulea îngrijește de familie. Mai exact, două treimi din tinerii cu vârsta cuprinsă între 15 și 34 de ani sunt inactivi din punct de vedere economic. Totodată, în jur de 12,5 la sută dintre tineri muncesc pes­te hotare, iar circa 10%  sunt în căutarea unui loc de muncă.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand