Recent, a fost înregistrată oficial organizația sindicală primară a angajaților de la SRL „TMS Uniroad”. Este prima organizație sindicală primară din cadrul unei companii de taxi, afiliată la Federația Sindicatelor Transportatorilor și Drumarilor.
Petru Lungu, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor și Drumarilor, a precizat pentru ziarul „Vocea poporului” că negocierile au durat aproape doi ani.
„Nu au existat impedimente din partea angajatorului în a crea o organizație sindicală primară. Dar au fost alte probleme. E vorba de fluxul mare de salariați – lucrătorii pleacă de la o firmă la alta sau migrează peste hotare”, a specificat Petru Lungu.
La ora actuală, SRL „TMS Uniroad” activează în Chișinău, are în jur de 80 de salariați, dintre care 60 sunt membri de sindicat.
Potrivit liderului sindical, această decizie a salariaților de a se organiza într-o structură sindicală primară nu este doar un act formal, ci o manifestare vie a dorinței de a construi un viitor profesional bazat pe respect, echitate, dialog social și protecție reală a drepturilor.
„Odată cu afilierea la Federația Sindicatelor Transportatorilor și Drumarilor și integrarea sub marea umbrelă a CNSM, colegii de la „TMS Uniroad” devin parte dintr-un front solidar, care unește zeci de mii de lucrători din toate regiunile țării, care luptă împreună pentru condiții decente de muncă, salarii corecte, protecție socială și demnitate în fața abuzurilor”, a subliniat Petru Lungu.
Potrivit liderului sindical, federația sindicală de ramură intenționează să creeze, pe parcursul verii curente, organizații sindicale primare în alte trei firme de taxi, după care va purcede la negocierea contractelor colective de muncă.



