Ion PREGUZA
expert
în Departamentul juridic al CNSM
Prevederile contractului de muncă și staționarea
Contractul individual de muncă încheiat pe o perioadă determinată prevedea că, în caz de încetare anticipată a acestuia, angajatorul va plăti o compensație substanțială. Ulterior, a fost numit un nou angajator, care nu-mi oferea munca prevăzută de contract, așteptând expirarea perioadei acestuia. În asemenea caz angajatorul este obligat să-mi ofere de lucru conform contractului sau să suspende relațiile de muncă?
Nicolae Dobrovan, Chișinău
Prin încheierea contractului individual de muncă, inclusiv pentru o perioadă determinată, angajatorul se obligă să asigure salariatului condițiile de muncă prevăzute de legislație. Art. 10 din Codul muncii (CM) dispune în acest sens că angajatorul este obligat să ofere salariaților munca prevăzută de contractul individual de muncă.
În cazul în care angajatorul nu-și onorează aceste obligații, salariatul, potrivit art. 85, alin. (2) din CM, are dreptul la demisie în termenul redus indicat în cererea depusă. Neacordarea muncii prevăzută de contract nu permite angajatorului, în mod unilateral, dreptul de a suspenda contractul individual de muncă și nici să dispună, pe acest motiv, încetarea acestuia, în temeiul art. 82 din CM.
Contractul individual de muncă încheiat pe o perioadă determinată poate înceta în temeiul art. 82 din CM numai în cazul expirării termenului acestuia, cu excepția cazului când raporturile de muncă continuă de fapt și nici una dintre părți nu a cerut încetarea lui. Dacă neacordarea muncii prevăzută de contractul individual este motivată de imposibilitatea temporară a continuării activității de producție de către unitate, potrivit art. 801 din CM, aceasta se califică drept staționare.
Răspunderea materială, angajatorul „la pachet” cu salariatul
În ce cazuri și în ce mărime poate surveni răspunderea materială a salariatului și a angajatorului?
Vladimir Ursu, Glodeni
Răspunderea materială a salariatului și a angajatorului (părți ale contractului individual de muncă) intervine numai în cazul în care a fost cauzat un prejudiciu material sau moral, ori în mod cumulativ: material și moral, în funcție de circumstanțele cauzei, în legătură cu exercitarea obligațiilor asumate prin contractul individual de muncă.
Obligația de reparare a prejudiciului poate să survină și în cazurile neexecutării obligației de muncă, a executării defectuoase sau întârzierii executării acesteia, dacă în urma acestora uneia dintre părțile contractante i-au fost cauzate prejudiciile respective. În situația în care răspunderea materială a părților contractante este stabilită în cadrul clauzelor contractului individual de muncă, trebuie să se țină cont de regula potrivit căreia răspunderea materială a angajatorului nu poate fi mai mică, iar a salariatului mai mare decât cea stabilită în Codul muncii și în alte acte normative, ce conțin norme ale dreptului muncii (art. 327 alin. (2) din Codul muncii). Respectiv, în conținutul contractului colectiv de muncă, precum și în cel individual, nu pot fi stabilite limite diminuate ale răspunderii angajatorului fată de salariat sau limite majorate ale răspunderii salariatului fată de angajator.