4 December 2024
Chisinau
Sanatate

Preţurile pentru 445 de medicamente, majorate cu aproape trei la sută

Loading
Sanatate Preţurile pentru 445 de medicamente, majorate cu aproape trei la sută
medicamente

La 445 de produse farmaceutice, prețul este în creştere cu 2,97 la sută
Foto: dobrogeanews.ro

 

Ministerul Sănătăţii a emis, recent, un ordin cu privire la înregistrarea preţurilor de producător la medicamente. Documentul conţine două anexe în care au fost incluse 445 de produse farmaceutice al căror preţ, în monedă naţională, este în creştere cu 2,97 la sută.

 

Potrivit unei informaţii făcute publice de Agenţia Medica­mentului şi Dispozitivelor Medicale, în prima dintre anexe este prezentată lista a 427 de medicamente cu preţuri înre­gistrate, inclusiv 101 – de origine europeană (23,65 la sută), 69 – autohtone (16,16 la sută), 159 – din spaţiul CSI (37,24 la sută) şi 98 – din alte ţări (22,95 la sută).

Anexa a doua conţine 18 medicamente generice cu preţuri reevaluate în urma înregistrării preţurilor pentru medica­mentele originale.

Preţurile incluse în acest ordin au fost calculate conform prevederilor pct. 6, sbpct. 7 al Hotărârii Guvernului nr. 525 din 22.06.2010, care stipulează: „Preţul se calculează în baza ratei oficiale medii de schimb valutar a Băncii Naţionale a Moldovei pentru luna precedentă”.

De menţionat că, în aprilie anul curent, rata medie pentru un euro a fost echivalentă cu 19,4108 lei moldoveneşti, iar în aprilie 2014 – cu 18,5591 (+4,59 la sută). În aceeaşi peri­oadă a anului trecut, rata medie pentru un dolar american a constituit 13,4324 lei, iar în aprilie 2015 – 18,0134 lei (+34,1 la sută).

În aprilie, comparativ cu martie, moneda naţională s-a apreciat cu 4,16 la sută în raport cu euro şi cu 3,31 la sută faţă de dolarul american, conform sursei citate.

În medie, preţurile medicamentelor incluse în ordinul sus-menţionat, exprimate în valută forte, sunt cu 6,98 la sută mai mici faţă de cele înregistrate în anul precedent, iar în monedă naţională – în creştere cu 2,97 la sută, se mai ara­tă în informaţia Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand