2 December 2024
Chisinau
Social

Presiuni în sindicalismul medical: Peste 3800 de angajați schimbă sindicatul sub controlul administrației

Loading
Social Presiuni în sindicalismul medical: Peste 3800 de angajați schimbă sindicatul sub controlul administrației
Presiuni în sindicalismul medical: Peste 3800 de angajați schimbă sindicatul sub controlul administrației
sindicate.md

Într-o mișcare fără precedent, peste 3800 de angajați de la Cen­trul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) din Moldova au părăsit Federația Sindicală „Sănătatea”, membră a Confederației Naționale a Sindica­telor din Moldova, și au aderat la un sindicat format din reprezentanți ai administrației instituției. Nu ar fi fost nimic ieșit din comun dacă aceștia nu ar fi fost determinați să facă acest pas prin amenințați cu pierderea locului de muncă etc. Și după un scenariu bine regizat, angajații au primit cereri gata scri­se la calculator și pe care doar le-au semnat pe 1 mai, când a fost mar­cată Ziua Internațională a Muncii. Ca la comandă, 3800 de cereri, toate în aceeași zi.

Doar zece angajați au avut curajul să se împotrivească și să rămână lo­iali Sindicatului „Sănătatea”, aceștia depunând mărturie despre presiu­nile și dificultățile pe care le-au în­tâmpinat pentru că au refuzat să se alinieze cerințelor administrației. Cei 10 salariați care s-au opus sistemu­lui au venit la CNSM și au cerut spri­jin pentru că, susțin ei, sunt presați, amenințați, marginalizați, și toate astea pentru că nu au cedat și nu s-au supus cerințelor conducerii.

CNSM a promis să clarifice situația și să-i susțină pe salariații membri de sindicat, precum a făcut și până în prezent. Iar în semn de apreciere pentru activitate îndelungată și rod­nică în cadrul instituției, înalt profe­sionalism, apărarea eficientă a drep­turilor membrilor de sindicat, cei 10 lideri sindicali de la CNAMUP au primit „Insigna de Onoare a CNSM”, cea mai înaltă distincție sindicală. De asemenea, și condu­cerea Federației Sindicale „Sănăta­tea” a înmânat diplome liderilor și activiștilor sindicali de la CNAMUP.

Una dintre persoanele care înțelege bine care este, de fapt, rolul unui sindicat în instituție și că nici­decum această organizație nu poa­te fi creată de oameni din administrație, a povestit, sub protecția ano­nimatului, cum a fost chemată în biroul șefului și a fost pusă în fața opțiunii de a se alătura noului sin­dicat format de conducere sau de a se confrunta cu consecințe severe asupra carierei sale.

 

CNSM respinge constrângerile asupra sindicaliștilor: Un apel la solidaritate și rezistență

 

„Am fost amenințat cu transferul la un alt departament sau cu rapoarte negative în dosarul meu profesional”, a mărturisit medicul, exprimându-și frustrarea față de presiunile pe care le-a simțit.

O asistentă medicală a vorbit despre cum i s-au redus orele de lucru și i s-a atri­buit un program de lucru neconvențional, după ce a refuzat să semneze cererea de aderare la noul sindicat. „Am simțit că îmi este sabotată cariera, pentru că am ales să rămân loială valorilor și principiilor sindica­tului din care am făcut parte ani de zile”,a adăugat ea, subliniind impactul negativ al deciziilor administrative asupra sănătății și bunăstării sale personale.

Și infirmierele și personalul de suport au descris un climat de intimidare și izola­re pentru cei care au refuzat să se confor­meze schimbărilor impuse. „Suntem priviți cu suspiciune. Ne este din ce în ce mai greu să ne desfășurăm activitatea într-un mediu unde nu mai sunt respectate prin­cipiile solidarității și de protecție a drep­turilor lucrătorilor”, au declarat aceștia la uni-son, subliniind impactul negativ asupra moralului și profesionalismului în instituție.

 

Climat de incertitudine și neliniște

Schimbările recente în sindicat au pro­vocat un climat de incertitudine și neliniște printre angajați, ridicând întrebări cu privi­re la onestitatea și transparența proceselor administrative în sectorul medical din Re­publica Moldova.

„În aprilie, când au început discuțiile aces­tea, s-a instaurat un climat de frică printre angajați. Oamenii nu mai vorbeau la telefon deschis, ci în șoaptă. Colegii îmi spuneau că înțeleg situația, dar au familii și nu își pot permite să-și piardă locul de muncă. M-am trezit chemat de șeful regional, care mi-a sugerat să părăsim sindicatul „Sănătatea”, pe lângă promisiuni de resurse financiare mai mari pentru noi, angajații, cu condiția să fim de partea administrației. Lucrăm în baza unui contract colectiv de muncă semnat între Federația „Sănătatea” și administrație. Acum mă întreb cum vom putea continua să activăm în aceste condiții. Cine ne va apăra pe noi, salariații, dacă sindicatele sunt acum parte din con­ducerea care ne presează?” A fost întreba­rea altui angajat al CNAMUP.

 

Respectarea drepturilor salariaților, una dintre condițiile esențiale impuse de Uniunea Europeană

 

Anatol Fortuna, președintele organizației sindicale primare de la CNAMUP, aconfirmat că colectarea de cereri s-a făcut în regim de urgență și într-o atmosferă tensionată. „Problema este clară: aderă sau pleci. Cei care refuzau erau amenințați cu reduceri de indicatori sau cu alte sancțiuni”, a menționat acesta, făcând referire la un co­leg de al său, cu două facultăți, care se află acum într-o situație în care nu i s-a găsit altă funcție decât cea de magazioner, după reorganizare. Problema e că acesta a refu­zat să scrie cerere de plecare din Federația „Sănătatea”. „Mulțumim Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova că a intervenit în apărarea drepturilor noastre, pentru care trebuie să luptăm”, a adăugat Fortuna.

Mărturisirile celor 10 angajați ai CNAMUP, făcute inclusiv în prezența pre­sei la CNSM, au fost de-a dreptul șocante pentru toți cei prezenți, cu atât mai mult în contextul în care Republica Moldova face pași importanți în procesul de inte­grare în familia europeană. Respectarea drepturilor salariaților este una dintre con-dițiile esențiale impuse de Uniunea Europeană, iar situația semnalată subliniază importanța unei reforme sincere și a unui angajament ferm față de standardele euro­pene în domeniul drepturilor muncii.

sindicate.md

„Aceste mărturii evidențiază nevoia ur­gentă de a proteja integritatea și autono­mia sindicatelor în fața presiunilor de ori­ce natură ar fi, astfel încât să fie asigurat un mediu de lucru sigur și echitabil pentru toți angajații. În lumina acestor evenimente, are o importanță crucială ca autoritățile să acționeze ferm pentru respecta­rea legislației naționale și a standardelor internaționale, asigurând astfel că Moldo­va avansează pe calea integrării europene cu onestitate și respect pentru drepturile fundamentale ale lucrătorilor”, a menționat Igor Zubcu, președintele CNSM.

Iar referindu-se la salariații care au avut curajul să se opună sistemului și să rămâ­nă pe pozițiile lor, a spus: „Pe 29 iunie,  am avut privilegiul să întâlnesc membri curajoși ai unui sindicat autentic, care au rămas fermi în fața presiunilor administrației de a părăsi organizația sindicală primară a lucrătorilor de la CNAMUP. Reziliența și angajamentul lor neclintit în cauza noas­tră sunt cu adevărat inspiratoare”, a decla­rat președintele CNSM. Liderul sindical a menționat că aceste persoane au demon­strat ce înseamnă solidaritatea și puterea unității, iar acțiunile acestora reamintesc tu­turor de importanța solidarității și de forța pe care o au membrii de sindicat când stau uniți ca stânca!”

Igor Zubcu a vorbit despre problema de la CNAMUP în cadrul Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective. „Am discutat cu administratorul CNAMUP și cu conducerea Ministerului Sănătății referitor la această problemă. Parcă s-au arătat deschiși pentru a stopa ingerința în activitatea organizației sindicale, dar, totodată, activitatea a fost continuată până au ieșit toți angajații din sindicat, cu excepția a 10 persoane”, a menționat Igor Zubcu.

Președintele CNSM a propus Comisiei naționale pentru consultări și negocieri co­lective ca ingerința în activitatea sindicate-lor să fie declarată un fenomen inadmi­sibil, iar la următoarea ședință să fie invi­tată conducerea Centrului Național  de Asistență Medicală Urgentă Prespitali­cească. Deocamdată, CNAMUP nu a venit cu reacții. În plus, Igor Zubcu, care este și președinte al PERC, va informa organisme­le internaționale europene despre felul în care 3800 de salariați au fost presați să scrie cerere de ieșire din Federația Sindicală „Sănătatea” și determinați, prin șantaj, să adere la un sindicat creat în ca­drul instituției de către reprezentanți ai administrației.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand