Ansamblul de dans popular “Busuiocul” de la Liceul Teoretic “Mihai Viteazul” din capitală, condus de către coregraful Mihai Chiriac a revenit zilele acestea din Bulgaria cu Premiul I la Festivalul-concurs internaţional pentru copii şi tineret “Iarmarocul talentelor”. Adolescenţii, majoritatea absolvenţi ai clasei a IX-a se declară mulţumiţi că, deşi stresaţi că au plecat în turneu fără să-şi cunoască notele la examene, au reuşit să ridice juriul festivalului şi publicul în picioare la prezentarea renumitei suite, de şapte minute.
Este o practică pentru elevii mai multor licee cu profil coregrafic din ţară să înceapă vacanţa mare cu un sejur în Bulgaria. Copiii merg acolo să se odihnească, dar şi să participe la Festivalul-concurs “Iarmarocul talentelor”, organizat la „Nisipurile de Aur” în Bulgaria.
Mihai Chiriac, conducătorul artistic al ansamblului “Busuiocul”, spune că pregătirile pentru acest festival încep, de regulă, încă în luna martie: “După ce adunăm trofeele la festivalurile şi concursurile din ţară, mergem şi peste hotare”, zâmbeşte renumitul coregraf, pe care tinerii pur şi simplu îl adoră.
Dacă micuţii din componenţa ansamblului au mers în Bulgaria fără griji, majoritatea fiind însoţiţi de părinţi, atunci absolvenţii clasei a 9-a au plecat imediat după ultimul examen şi stăteau mai mult în aşteptarea mesajelor de acasă. Au lăsat grija listelor pe seama rudelor şi prietenilor.
Chiar şi aşa au reuşit să-şi ia porţia de bronz ciocolatiu, distracţie, voie bună şi un Premiu I în portofoliul performanţelor.
„Am ridicat juriul în picioare”, a fost mesajul trimis celor dragi imediat după festivitatea de încheiere a festivalului şi înmânare a premiilor.
cea mai inalta fata, este sora mea, ma mandresc cu ea 😉