2 December 2024
Chisinau
Social

Politica bugetar-fiscală și vamală, discutată în ședința Comisiei tripartite

Loading
Social Politica bugetar-fiscală și vamală, discutată în ședința Comisiei tripartite
Politica bugetar-fiscală și vamală, discutată în ședința Comisiei tripartite
facebook.com

Comisia națională pentru consul­tări și negocieri colective (CNCNC) s-a reunit, recent, într-o nouă ședință. Pe ordinea de zi au figurat câteva chestiuni, între care preve­derile politicii bugetar-fiscale și vamale pentru anul 2025 și esti­mările Cadrului bugetar pe termen mediu pentru anii 2025-2027, dar și aplicarea prevederilor convențiilor și contractelor de muncă.

Proiectul politicii bugetar-fiscale a fost prezentat de către ministrul Finanțelor, Pe­tru Rotaru.

În cadrul ședinței, Polina Fisticanu, șefa Departamentului protecție social-econo­mică al CNSM, a prezentat un șir de pro­puneri la proiectul de lege sus-menționat. Acestea au fost succedate de o intervenție a președintelui CNSM, Igor Zubcu, care a cerut autorităților discuții transparente la stabilirea salariului minim pentru anul 2025.

 

Stabilirea gradualăa salariului minim

„Să avem niște discuții în așa fel, încât să ajungem la stabilirea etapizată sau gra­duală a salariului minim, pentru a reali­za până în 2027 prevederile Directivelor Uniunii Europene privind salariile minime adecvate. Acest lucru ar facilita și activi­tatea patronatelor în vederea planificării resurselor pentru anul viitor”, a menționat Igor Zubcu.

Cât privește propunerile sindicatelor, la modificarea art. 24 din Codul fiscal, sindi­catele consideră inoportună modificarea alin. (151), pornind de la faptul că prevederea respectivă stabilește dreptul la de­ducerea cheltuielilor efectuate de contri­buabili în decursul perioadei fiscale sub formă de alocații financiare destinate acti­vităţii sindicatelor, pentru utilizarea lor în scopurile stabilite în contractul colectiv de muncă.

Astfel, dreptul la deducere constituie un element de stimulare a negocierilor colecti­ve și încheierii contractului colectiv de mun­că la nivel de unitate economică. Conform alin. (1) al art. 30 din Codul muncii, acesta este actul juridic care reglementează ra­porturile de muncă şi alte raporturi socia­le în unitate, încheiat în formă scrisă între salariaţi şi angajator de către reprezentanţii acestora. Mai mult decât atât, potrivit alin. (3) al art. 31 din Codul muncii, în contrac­tul colectiv de muncă pot fi prevăzute, în funcţie de situaţia economico-financiară a angajatorului, înlesniri şi avantaje pentru salariaţi, precum şi condiţii de muncă mai favorabile în raport cu cele prevăzute de legislaţia în vigoare şi de convenţiile colec­tive.

„Concomitent, pornind de la statutul­de țară candidat, Republica Moldova și-a asumat transpunerea în viață a Directivei UE 2022/2041 privind salariile minime adec­vate în Uniunea Europeană, până în sep­tembrie 2025, conform Planului Național de Acțiuni pentru aderarea Republicii Mol­dova la Uniunea Europeană pentru anii 2024-2027. Directiva în cauză stabilește ca obiectiv atingerea unei rate de acoperire cu negocieri colective a 80% din salariați. Prin urmare, considerăm imperioasă majorarea plafonului  deducerilor de la 0,15% la cel puțin 0,2% din fondul de retribuire a mun­cii”, a spus Polina Fisticanu.

 

Prevederile convențiilor și contractelor colective de muncă să fie respectate în mod obligator

 

Referitor la modificarea art. 33-35 din Codul fiscal, sindicatele salută propunerea Ministerului Finanțelor de majorare a scu­tirilor personale la impozitare. Totodată, consideră necesară examinarea posibilităților de a majora scutirile menționate cel puțin la rata inflației realizate în perioada ianuarie 2022 – mai 2024, de 41,17%.

Suplimentar, CNSM solicită examinarea posibilității reintroducerii scutirii acordate soţiei (soţului), prevăzute anterior la art. 35, alin. (1) din Codul fiscal, pornind de la faptul că aceasta reprezintă o măsură de susținere a familiilor cu copii pe perioada când unul dintre părinți se află în concediul de îngriji­re a copilului și este în imposibilitatea de a activa și a utiliza scutirea personală.

 

Cotizațiile de membru de sindicat, în categoria deducerilor

Totodată, sindicatele insistă pe include­rea în categoria deducerilor cheltuielilor persoanelor fizice, prevăzute la art. 352 din Codul fiscal, a cotizațiilor de membru de sindicat, în cuantum de până la 1% din sa­lariu și alte plăți aferente acestuia, achitate de contribuabili în decursul perioadei fisca­le, fapt ce ar asigura egalarea în drepturi a partenerilor sociali – angajatori și salariați în realizarea dreptului la afiliere.

„Or, conform art. 24, alin. (15) din Co­dul fiscal, este permisă deducerea cheltu­ielilor aferente activității de întreprinzător sub formă de taxe de aderare și cotizații de membru, destinate activității patronatelor, fundațiilor și altor asociații de reprezentare a activității de întreprinzător”, se precizează în propunerile CNSM.

La rândul său, ministrul Finanțelor a pro­mis discuții deschise, constructive, astfel încât să se ajungă la un consens, la pro­gres și, dacă nu toate propunerile înaintate, măcar o bună parte din ele, în funcție de posibilități, să se regăsească în proiectul de lege pentru anul viitor.

CNSM a avut obiecții și la subiectul cu privire la asigurarea respectării convențiilor colective și contractelor colective de mun­că și a cerut ca prevederile acestora să fie respectate și să nu fie utilizate în detrimen­tul angajaților pentru care au fost negoci­ate. Mai mult, CNSM și-a reiterat în acest sens și disponibilitatea suportului acordat autorităților în vederea asigurării protecției drepturilor angajaților.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand