Petru CHIRIAC: „Experiența m-a învățat că în primul rând trebuie să fii om, apoi șef, și să fii empatic”

Interviu cu Petru Chiriac, ex-vicepreședinte al CNSM, președinte al Consiliului Asociației Obștești a Veteranilor Mișcării Sindicale din Moldova

– Domnule Chiriac, ați avut o carieră îndelungată și complexă în mișcarea sindicală din Republica Moldova. Pri­vind în urmă, care considerați că au fost momentele-cheie care v-au definit ca lider sindical?

– Mi-am început cariera de lider sindical în perioada anilor de studenție la Institu­tul Politehnic din Chișinău (UTM), din 1975 până 1981, fiind ales vicepreședinte și președinte al comitetului sindical studențesc. După absolvirea facultății de energetică, în octombrie 1981, am fost ales în funcția de vicepreședinte al comitetului sindical al corpului didactic, unde am activat circa trei ani. În octombrie 1984, am fost trans­ferat în componența aparatului Comitetului Republican al Sindicatului Lucrătorilor din Învățământul Public și Știință. Inițial, am ac­tivat ca instructor, șef de secție organizare, secretar și vicepreședinte.

În anul 1994, am fost ales în funcția de președinte al sindicatului de ramură. Am lu­crat în acest post de răspundere până în anul 1998. Am perfecţionat, restructurat direcţi­ile de bază şi conţinutul activităţii sindicale în învăţământ şi ştiinţă. În 1997, sindicatul a devenit membru al Internaţionalei Educaţiei, cu sediul la Bruxelles. Calitatea de membru al acestei organizații a deschis noi perspec­tive și posibilități de ordin organizațional, educațional, metodic și material. În perioada de activitate, au fost încheiate câteva con­tracte de colaborare cu Federațiile Sindicatelor din Învățământ și Știință din România, Ucraina, Belarus, Bulgaria, Polonia, Franța, Belgia și Rusia.

În iunie 1998, am fost ales în funcția de prim-vicepreședinte al Federației Generale a Sindicatelor din Republica Moldova. A înce­put o nouă perioadă de activitate. Am lucrat şi am luptat pentru păstrarea unităţii mişcării sindicale din Republica Moldova. Am parti­cipat activ la elaborarea Concepţiei învăţă­mântului sindical din R. Moldova, adoptată la 26 februarie 1998 de către Comitetul Exe­cutiv al Consiliului FGSRM. Acest document a constituit programul strategic şi teoretic de organizare a activităţii întregului proces de educaţie a sindicatelor din R. Moldova.

La 15 mai 2001, am fost ales în funcția de președinte al Confederației Sindicatelor din Republica Moldova. Am lucrat în această funcţie până în iunie 2007. A fost o perioadă de redimensionare a mişcării sindicale. Am militat pentru integritatea mişcării sindicale din R. Moldova. Am promovat importante proiecte naţionale, care ar diminua nivelul economiei subterane, ar reduce migraţia for­ţei de muncă. Cu efortul depus, au fost ope­rate modificări în legislaţia privind securitatea muncii, care sunt în favoarea angajaţilor.

Am izbutit să dezvolt, în continuare, cu partenerii sociali, relații cu colegii din străină­tate, cu structuri internaționale. Am participat la încheierea mai multor acorduri internaţi­onale de colaborare, inclusiv cu CNS „Car­tel-ALFA” din România, cu CNSLR „Frăţia”, cu Institutul Muncii din cadrul Confederaţiei Generale a Muncii din Grecia (GSEE).

În anii 2007-2022, am fost vicepreședinte al CNSM. Preocupările mele au fost proble­mele legislative, social-economice, ce țin de protecția muncii angajaților, utilizarea forței de muncă, angajarea șomerilor prin partici­parea la târgul locurilor de muncă. Am lucrat mult la cele mai stringente probleme. Împre­ună cu colegii, am căutat modalități și căi de soluționare a acestora.

Din octombrie 2022, activez în funcția de președinte al Consiliului Asociației Obștești a Veteranilor Mișcării Sindicale din Moldova (pe baze obștești).

Aceste momente au reprezentat piloni în formarea și consolidarea abilităților mele de lider sindical, contribuind la creșterea im­pactului și eficienței muncii mele în sprijinul salariaților.

– În toți acești ani, ați interacționat cu generații diferite de angajați. Cum s-a schimbat, în opinia dvs., mentalitatea oamenilor față de sindicate și față de apărarea propriilor drepturi?

– În perioada mea de activitate am avut ocazia să interacționez cu genereții diverse de angajați din sfera bugetară și de produ­cere, fiecare aducând perspective, abilități și valori unice. Am colaborat cu tineri entuziaștiși ambițioști, dar și cu angajați mai experimentați, care transmit înțelepciune, sta­bilitate și cunoștințe aprofundate la locul de muncă. Mentalitatea oamenilor din țară față de sindicate și apărarea propriilor drepturi s-a schimbat semnificativ, fiind influențată de factori sociali, economici și politici.

Să nu uităm că, la începutul anilor 90, economia țării a avut de suferit foarte mult. Perioada de tranziție la economia de piață a sărăcit și mai mult angajații, salariile mizere, și acelea neachitate la timp, i-a determinat pe mulți cetățeni să plece peste hotare după un câștig mai bun. Guvernanții ignorau total­mente revendicările înaintate de sindicaliști, motivând că nu sunt mijloace financiare. Membrii de sindicat au înțeles că dacă ei nu își vor apăra drepturile prin alte forme: greve, manifestații, mitinguri, pichetări, factorii de decizie nu se vor întoarce cu fața la ei.

Peste o perioadă de timp, odată cu creș-terea conștientizării asupra importanței drepturilor lucrătorilor și a participării lor la proteste, perceperea sindicatelor s-a schimat în sensul recunoașterii rolului lor în negocie­re și advocacy.

Pe la mijlocul anilor 90 și prin 2000, au cres­cut mișcările sociale și protestele salariaților în țară și oamenii au devenit mai conștienți de drepturile lor și mai dispuși să se organizeze pentru protecție. În context, unele inițiative și primovarea drepturilor sindicatelor au contribuit la schimbarea mentalității.

– În calitate de inginer electrician la începutul carierei, ați pornit dintr-un domeniu tehnic. Ce v-a învățat aceas­tă experiență despre oamenii muncii și cum v-a influențat mai târziu aborda­rea în activitatea sindicală?

– Nu regret că am ales un domeniu teh­nic, încă fiind elev. După cum se știe, curentul electric este necesar în toate domeniile din viața noastră. Ar părea un lucru banal, dar este greu să ne imaginăm viața fără energie electrică. Experiența acumulată în câmpul muncii, pe parcursul a șase ani, mi-a arătat că în branșa respectivă pot activa persoane cu o pregătire deosebită, cu responsabilitate la cel mai înalt nivel. Nu întâmplător se spune că electricianul greșește numai o dată în viață, ca și genistul. Experiența cu personalul respectiv m-a învățat că în primul rând trebuie să fii om, și apoi conducător. Această experiență m-a învățat să apreciez efortul fiecărui an­gajat și să înțeleg importanța unui mediu de lucru sigur și motivant. Am ajuns la conclu­zia că, pentru a obține rezultate bune, este esențial să fii empatic, să comunici eficient și să susții nevoile și drepturile angajaților.

– Ce rol joacă dialogul social în menținerea echilibrului între angajatori, angajați și stat? Considerați că acest dialog este suficient de funcțional în prezent?

– Dialogul social în Moldova joacă un rol esențial în menținerea unui echilibru între in­teresele angajatorilor, angajaților și ale sta­tului, contribuind la crearea unui mediu de muncă stabil, echitabil și durabil. Prin inter­mediul negocierilor, consultărilor și acorduri­lor tripartite, se pot aborda și soluționa pro­bleme precum condițiile de muncă, salariile, protecția socială, reformele economice și as­pectele legislative, asigurând o reprezentare adecvată a tuturor părților implicate. Dialo­gul social stimulează angajatorii și angajații să își asume responsabilitatea pentru dezvol­tare durabilă, incluziune socială și condiții de muncă decente.

Deși dialogul social la noi are un rol im­portant și a făcut pași înainte, pentru a fi cu adevărat eficient și pentru a menține un echilibru durabil între angajatori, angajați și stat, este nevoie de consolidare, de creșterea transparenței și de o participare mai activă și reprezentativă a tuturor părților.

– În activitatea dvs. ați participat la numeroase negocieri și acțiuni de re­prezentare. Există un moment sau un rezultat anume de care vă amintiți cu satisfacție deosebită?

– Amintirea participării la numeroase ne­gocieri și acțiuni de tot felul, de reprezentare în diferite structuri din țară și de peste hotare mă umple de o satisfacție deosebită, acumu­lând o experință valoroasă, care mi-a consoli­dat abilitățile de comunicare, de negociere și reprezentare în contexte complexe.

O să aduc un exemplu de o satisfacție de­osebită. În octombrie 1995, sub conducerea mea, fiind preşedinte al Sindicatuui Lucrăto­rilor din Învăţământul Public şi Ştiinţă, centre­le raionale şi oraşele s-au organizat la acţiuni de protest în legătură cu nesatisfacerea re­vendicărilor înaintate Guvernului cu privire la majorarea salariilor şi neachitarea restanţelor salariale pedagogilor. Au fost purtate nego­cieri cu Guvernul şi, în cobsecință, au fost majorate salariile în sfera bugetară în câteva etape: 1996 – cu 20%; 1997 – cu 30%.

Grevele şi mitingurile, organizate cu par­ticiparea în masă a membrilor de sindicat, m-au călit în continuare şi s-au soldat cu îmbunătăţirea remunerării muncii angajaţilor din sfera bugetară: s-au lichidat restanţele la salarii, s-au întrodus şi apoi s-au majorat in­demnizaţiile pentru cadrele cu grade ştiinţifi­ce şi bursele studenţilor.

– Dincolo de aspectul profesional, ce a însemnat pentru dvs. experiența sin­dicală pe plan uman? Ce v-a învățat despre solidaritate, responsabilitate și curaj?

– Experiența sindicală în Moldova pe plat­forma umană a reprezentat pentru mine o oportunitate valoroasă de a înțelege  și a contribui la promovarea drepturilor și intere­selor oamenilor muncii. Ea a fost o școală a empatiei, a solidarității și a responsabilității sociale, ajutându-mă să dezvolt abilități de comunicare, negociere și leadership. A fost o experiență care m-a învățat că, în fața pro­vocărilor sociale și economice, unitatea și colaborarea sunt esențiale pentru a obține schimbări pozitive.

Am înțeles că solidaritatea nu înseamnă doar susținerea verbală, ci și implicare activă pentru a sprijini colegii și comunitatea, uni­tate în fața provocărilor și colaborare pentru atingerea scopurilor comune. Responsabi­litatea implică asumarea angajamentelor, transparență și dedicare în activitatea sindi­cală, pentru a construi încredere și respect. Iar curajul devine fundamental atunci când trebuie să te opui nedreptății și să lupți pen­tru dreptate, chiar și în condiții dificile.

Această experiență m-a învățat că doar prin solidaritate, responsabilitate și curaj pu­tem construi un mediu de muncă echitabil și o societate mai justă. Împreună, aceste trei valori creează o voce puternică și eficientă a muncitorilor.

 

P.S. Pe 24 ianuarie 2026, Petru Chiriac împlinește frumoasa vârstă de 75 de ani. Redacția și prietenii îi urează la mulți ani și noi împliniri în plan personal și pe tărâmul activității sale.

 

Mențiuni, Distincții:

Diploma de Onoare a Institutului Politehnic din Chișinău (1980);
Diploma de Onoare a Universității Tehnice din Moldova (1984);
Diploma de Onoare a Comitetului Republican al Sindicatului Lucrătorilor din Învățământul Public și Știință (1986);
Diploma de Onoare a CNSM (2010);
Insigna de Onoare a CNSM (2016);
Insigna de Argint al Confederației Generale a Sindicatelor (VKP) (2016);
Medalia „Meritul Civic” (1995).