Cele mai importante instrumente pe care trebuie să le pună în aplicare sindicatele în urma modificărilor operate în 2017 la legislaţia muncii sunt dialogul social şi negocierile colective, cu încheierea de convenţii şi contracte colective de muncă. Concluzia a fost trasă în cadrul unui seminar axat pe liderismul sindical şi relevanţa instrumentelor şi a acțiunilor sindicale în contextul modificărilor recente la legislaţia în vigoare, desfăşurat recent de Federaţia „SindASP”, la Institutul Muncii din capitală.
Modificările din legislația muncii s-au soldat, între altele, cu diminuarea rolului sindicatelor în caz de concediere a salariaților prin procedura de reducere a statelor de personal, a precizat Maria Cernavca, consilieră în probleme de drept la Federaţia „SindASP”. În urma acestor amendamente, opinia sindicatelor va fi una consultativă și eliberarea salariaților va putea avea loc fără acordul din partea reprezentanţilor acestora.
Potrivit Mariei Cernavca, în cazul unor posibile reduceri ale statelor de personal, prima acțiune ce urmează a fi întreprinsă de membrii comitetului sindical de la unitate este să se documenteze cu privire la demararea procedurii în cauză şi motivele ce stau la bază. Nu în ultimul rând, este necesar să existe dialog social, centrat pe argumentarea intenţiei de eliberare din serviciu a unui salariat și pe modalitățile de păstrare în posturi a lucrătorilor cu o contribuție substanțială în activitatea întreprinderii.
Cu referire la liderismul sindical, Larisa Cernat, consilieră în probleme de organizare şi educaţie în cadrul Federaţiei „SindASP”, a remarcat că, în prezent, se încearcă remodelarea imaginii sindicatelor, pentru ca această organizaţie să fie viabilă, să fie susţinută şi, cel mai important, auzită. În acest sens, se investeşte în oameni, tineri şi adulţi, sunt formate capacități şi tradiții.