Învierea Domnului sau Paștele este una din cele mai așteptate și mai respectate sărbători religioase care comemorează evenimentul fundamental al creștinismului, Învierea lui Isus Hristos – marele îndrumător al omenirii, considerat Fiul lui Dumnezeu. Paștele este sărbătoarea cea mai sfântă din calendarul creştin. Pentru ortodocși, Paștele semnifică trecerea de la moarte la înviere și la viața veșnică. Viaţa şi moartea, învierea, poruncile lui Isus − exemplu sigur de urmat pentru toţi creştinii întru nemurire.
Paştele din 2023 este prăznuit pe 16 aprilie. Modul de calculare a datei Sfintelor Paşti s-a stabilit la primul sinod ecumenic, ţinutîn anul 325 la Niceea. Sărbătoarea Paştelui este momentul în care prăznuim „omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice şi săltând îl lăudăm pe Mântuitorul, pe cel unul binecuvântat şi preamărit, Dumnezeul părinţilor noştri”. Ca acest lucru să se întâmple cu adevărat şi în noi, este nevoie ca să le zicem „fraţi şi celor ce ne urăsc pe noi şi să iertam toate pentru Înviere şi aşa să strigăm: Hristos a Înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţa dăruindu-le”.
Pregătirea bucatelor pentru Paște în-cepe în Săptămâna Mare, fiind respectată o anumită rânduială. Se pregătesc afumăturile din carne: jambonul, pastrama, cârnații de casă. Cu o zi înainte de Paște se pregătesc și alte bucate, precum: răcituri, pârjoale, friptură de miel, diferite salate. În Joia Mare, gospodinele coc pască. Conform tradiției, în Moldova se coc două feluri de pască: pască cu brânză și pască dulce – cozonac.
Pentru sărbătorile de Paște, creștinii încondeiază ouă. Originea acestui obicei se pierde în negura vremurilor. Oul este considerat drept simbol universal al nașterii. În cazul religiei creștine, este atribuit mai frecvent simbolului renașterii, al nemuririi, făcând parte și din simbolurile reînvierii naturii și a vegetației.
Obiceiul de a vopsi ouă de Paște l-au practicat strămoșii noștri din timpurile cele mai vechi. La început, ouăle erau vopsite numai în culoarea roșie, dar cu timpul au început să fie utilizate și alte culori. La vopsirea tradițională a ouălor de Paște se folosesc coloranți naturali: flori, frunze, fructe și coji de copaci. Cu regret, astăzi, unele metode de vopsire cu coloranți naturali au fost date uitării, fiind înlocuiți cu cei chimici, dăunători sănătății. Pe lângă vopsirea ouălor într-o singură culoare, se practică şi încondeierea ouălor cu diverse motive decorative. Este important de menționat că acest obicei s-a transformat în prezent într-o adevărată artă.
În noaptea învierii, credincioşii merg la biserică pentru slujba religioasă și sfințirea bucatelor de Paște. În coșul de Paște gospodinele pun ouă roșii, pască, bucate din carne, caș etc. Alimentele aduse la biserică în această noapte sunt un simbol al reînvierii și al belșugului. În tradiția strămoșească era acceptat ca, la întoarcerea de la biserică, să se păstreze focul aprins, aducând lumina în casă și în gospodărie.
Ajunși acasă, înainte de a se așeza la masă, creștinii se spală cu apă proaspătă în care se pun un ou roșu, unul alb și o monedă de argint „ca să fie curați, sănătoși, rumeni și bogați tot anul”.
Focul Haric care se aprinde în fiecare an, în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim
În fiecare an, creştinii ortodocşi din toată lumea sunt în aşteptarea miracolului care se întâmplă la Ierusalim, pogorârea Luminii Sfinte, care aduce binecuvântarea lui Dumnezeu. Zeci de mii de pelerini merg la Ierusalim pentru a asista la minune, alături de milioane de telespectatori din întreaga lume.
Focul Haric este considerat de creştinii ortodocşi drept cea mai mare minune a creştinătăţii. El se aprinde, în fiecare an, în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în Sâmbăta Sfântă, ziua dinaintea PaşteluiOrtodox. Lumina Sfântă coboară pe Mormântul lui Iisus Hristos în timpul Vecerniei Mari. Autorităţile din Israel verifică minuţios locul, pentru a vedea dacă nu există surse ascunse de foc, după care Sfântul Mormânt este pecetluit cu ceară. Patriarhul, însoţit de o procesiune numeroasă, înconjoară Mormântul de trei ori. Apoi, coboară de unul singur în Mormânt, cu două lumânări stinse, şi se roagă în genunchi. Biserica Ortodoxă afirmă că Focul Haric este un foc imaterial care coboară ca un fulger prin cupola Bisericii Sfântului Mormânt după ce patriarhul grecesc înalţă în trei limbi rugăciunea „Să ne rugam să vină Lumina!”.
În urma rugăciunilor, care pot dura de la câteva minute, până la câteva ore, se aprind lumânările Patriarhului şi candelele din apropiere. Martorii spun că, în prima jumătate de oră după ce a se aprinde, Focul Sfânt nu frige şi nu arde părul sau pielea. Se spune că dacă, în Sâmbăta Mare, în biserica din Ierusalim se aprinde Focul Haric, în acel an nu va fi sfârşitul lumii.
Amintim că şi în acest an creştinii din Republica Moldova vor putea lua Lumină din Lumină, sâmbătă seara, în ajun de Paşte, când Focul Haric va fi adus în faţa Catedralei Mitropolitane „Naşterea Domnului” din capitală în jurul orei 20:00, unde va fi împărțit preoţilor şi credincioşilor.
Obiceiuri populare de Paşti
De Paşti, există credinţa că cerurile se deschid, permiţând sufletelor celor morţi să se întoarcă acasă, pentru a-şi proteja rudele dragi.
Bătrânii spun că din primul ou ciocnit în ziua de Paşte trebuie să mănânce toţi membrii familiei, pentru a fi întotdeauna împreună. Dacă ai ciocnit un ou cu două gălbenuşuri în prima zi de Paşte, pregăteşte-te de nuntă. O vorbă veche din bătrâni spune că ai să te însori foarte curând.
La întoarcerea acasă, cel care aduce Lumina Sfântă de la slujba de Înviere trebuie să facă o cruce din fum pe grinda uşii, pentru ca toată gospodăria să fie protejată de rele. Lumânarea de la Înviere trebuie păstrata în casă şi aprinsă în caz de boală, calamităţi naturale, supărări.
În dimineaţa Paştelui e bine să priveşti prima dată într-o cofa cu apă neîncepută. Se spune că vei avea vederea buna în restul anului.
Copiii născuţi de Paşti sunt binecuvântaţi, având o viaţa luminată şi presărată cu noroc toată viaţa.
Dacă prima persoană care îţi intră în casă este bărbat, vei avea noroc tot anul.