21 November 2024
Chisinau
Social

Pandemia reduce posibilitățile moldovenilor pentru vacanță

Loading
Social Pandemia reduce posibilitățile moldovenilor pentru vacanță
Pandemia reduce posibilitățile moldovenilor pentru vacanță
solei.md

Și în acest an, moldovenii par a fi rezervați, atunci când vine vor­ba despre programarea din timp a vacanței de vară. Cel mai des, oa­menii iau bilete de odihnă cu cel mult două săptămâni înainte de plecare. Mulți dintre cei intervievați ne-au spus că, din cauza pandemi­ei, situația rămâne incertă, așa că ei încă nu știu dacă vor merge în vacanță.

Pe de altă parte, oamenii se plâng că nu dispun de mijloace financiare ori nu riscă să investească bani din cauza restricțiilor, care se modifică mereu. Chiar și așa, po­trivit agențiilor de turism, numărul dori­torilor de a merge în vacanță a crescut în comparație cu anul trecut.

 

În vacanță, dar fără programări prealabile

În acest an, moldovenii nu-și mai pro­gramează vacanțele din timp și nici măcar nu știu dacă vor merge sau nu la odihnă în țări exotice. Unul din motive îl constitu­ie restricțiile legate de pandemie, care se schimbă frecvent. Mulți dintre oamenii cu care am discutat ne-au spus că așteaptă cu nerăbdare momentul când vor putea alege singuri și după bunul plac destinația unde să călătorească, fără ca agențiile de turism să le sugereze unde să meargă în vacanță și unde se impun mai puține restricții. „ Este cam greu de planificat, dar dacă va fi posibilitate, mi-ar plăcea. Anul trecut nu am fost în vacanță”, ne spune un chișinăuian.

Mulți dintre cei care vor să ajungă în vacanță speră că vaccinarea în masă a populației va reduce din numărul infecțiilor, iar drept rezultat, vor avea ac­ces și în alte țări. „Foarte mult sper, poate totuși vaccinarea va urgenta acest proces și vom avea libertatea de mișcare și de a alege destinația mult dorită”, adaugă un alt bărbat.

Un motiv pentru care oamenii nu vor merge în vacanță în acest an este și lipsa banilor. „Vacanță sună bine, nu știu dacă componenta financiară sună la fel de bine. Pandemia a redus mult din veniturile cetățenilor”, ni se plânge o chișinăuiancă.

„Țările sunt deschise, chiar și Europa e disponibilă pentru oameni, cu vaccin, fără vaccin, cu teste, fără teste. Turcia e oricând accesibilă. Anul trecut a fost deschisă, și anul acesta de asemenea, dar bani nu prea avem, asta e”, adaugă aceasta.

 

A scăzut numărul de rezervări

Reprezentanții agențiilor de turism cu care am discutat ne-au comunicat că, în anul trecut, rezervările au scăzut cu 90 la sută, dar ei se așteaptă ca în acest an, dar și în anul următor, numărul rezervărilor să crească. În primul rând, datorită vaccinării în masă, dar și fiindcă oamenii s-au săturat să fie limitați în acțiuni de restricții.

Întrucât oamenii au experiența anu­lui trecut, când le-au fost anulate bilete­le de odihnă rezervate din timp, în acest an, doar în jur de cinci la sută din numărul total al turiștilor au făcut rezervări prea­labile. În schimb, mulți cumpără bilete de odihnă cu două săptămâni înainte de ple­care.

„Acum, se fac rezervări cu două – trei săptămâni înainte de plecare, deja au în­ceput turiștii să vină. Oricum e mai mic numărul lor, însă în comparație cu anii trecuți, e cam la 40%”, ne spune Viorica Zavatin, directoarea unei agenții de turism din Chișinău.

Despre una din destinațiile preferate ale moldovenilor a vorbit șeful misiunii diplomatice a Greciei în România, acre­ditat și la Chișinău. Potrivit diplomatului elen, Dimitrios Karakonstantis, la mijlocul lunii mai, Grecia se va redeschide pentruturiști, cu anumite condiții, printre care prezentarea unui test PCR negativ ori pre­zentarea dovezii de vaccinare cu ambele doze. Va fi valabil și un test la anticorpi și chiar un test pozitiv la Covid-19, făcut cu trei luni în urmă.

„Începând cu 15 mai, sectorul turistic va fi deschis. Asta înseamnă că nu se vor aplica restricții pentru turiștii care vor veni în Grecia”, a menționat diplomatul elen.

De asemenea, ambasadorul Greciei a mai spus că populația de pe insulele Gre­ciei a fost vaccinată, pentru a nu prezenta pericol de infectare pentru turiști.

În anul 2020, agențiile de turism şi tur­operatorii din Republica Moldova au acor­dat servicii turistice la peste 120 de mii de turiști și excursioniști, ceea ce constituie 33,1% față de anul 2019.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand