În locurile mai vizibile și mai des frecventate de săteni, au fost afișate din timp anunțuri despre sărbătoarea pe care preconizam să o organizăm împreună, administrația publică locală din comuna Pripiceni-Răzeși, Clubul „Respirația a doua” și sindicatul din agricultură. Era vorba despre omagierea persoanelor în etate, a organizatorilor sindicali și membrilor de sindicat.
În ziua și la ora stabilită, în pofida faptului că suntem în toiul recoltării de toamnă, pregătirii solului pentru semănat, vreo 80 de persoane ajunse la vârsta înțelepciunii și care mai continuă să lucreze din comuna noastră s-au prezentat la sărbătoare. Oamenii au fost onorați și de prezența președintelui raionului, Eleonora Graur, însoțită de viceprim-ministrul Octavian Calmîc, ministru al Economiei și Infrastructurii.
doar pentru utilizatorii înregistrați
Logare