La Hâncești a fost semnată Convenția colectivă (nivel teritorial) pentru anii 2024-2028. În urma unui șir de consultări și negocieri colective, care au durat câteva luni, partenerii sociali din raionul Hâncești: reprezentanții administrației publice locale, sindicatele și patronatele au semnat documentul luni, 8 iulie. Convenția a fost semnată în prezența membrilor Comisiei teritoriale pentru consultări și negocieri colective, de către Iurie Levinschi, președintele raionului Hâncești, Ana Cimpoieșu, reprezentanta CNSM în raion, Maria Rotaru, reprezentanta patronatelor la Hâncești.
Ana Cimpoieșu a precizat, în cadrul evenimentului, că documentul reglementează relațiile de muncă în raionul Hâncești, aduce niște beneficii membrilor de sindicat și este ca bază pentru negocierea contractelor colective de muncă în instituții.
„Deoarece un obiectiv al sindicatelor, foarte ambițios, este de a acoperi cu contracte colective de muncă 80% dintre salariați, cred că negocierea convenției la nivel de raion va fi ca un impuls pentru a negocia contracte colective și în instituții, și în întreprinderi. Important este ca acolo să fie înființate organizații sindicale”, a subliniat Ana Cimpoieșu.
Reprezentanta CNSM în raionul Hâncești a ținut să menționeze că administrația publică locală este deschisă spre negociere cu sindicatele, fiind de acord să discute toate inițiativele care vin din partea sindicatelor. Echipa patronatelor a venit de data aceasta cu multe inițiative și sunt serioși în lucru. „Parcursul nostru european include și partea aceasta a parteneriatului. Este un exemplu că lucrăm în mod transparent, democratic”, a adăugat Ana Cimpoieșu.
Negocierile pe marginea Convenției colective la nivel teritorial pentru anii 2024-2028 în raionul Hâncești au început în ianuarie anul curent. Documentul prevede mai multe facilități și garanții sociale pentru membrii de sindicat. Este vorba de ajutoare materiale, premii, zile suplimentare la concedii.
Un obiectiv foarte ambițios al sindicatelor, de a acoperi cu contracte colective de muncă 80% dintre salariați
„Negocierea convenției la nivel teritorial va fi și un impuls ca să fie formate noi organizații sindicale primare, acolo unde ele nu există. De exemplu, în construcții, comerț, în întreprinderile mari din sectorul agricol”, a relevat Ana Cimpoieșu, fiind solicitată de ziarul „Vocea poporului”. Ea a precizat că în prezent în raion sunt înregistrați în jur de șapte mii de membri de sindicat, iar pentru un raion cu o populație de peste 100 de mii de locuitori acest indicator este unul foarte mic.
„Cred că acordul o să vă aducă plusvaloare la ceea ce faceți. Oricum, o să apere drepturile și interesele membrilor de sindicat”, a spus, după semnarea convenției, Iurie Levinschi, președintele raionului Hâncești.
„Este cea mai convingătoare dovadă a faptului că dialogul social este viu, funcționează și, evident, o să aducă rezultate”, a menționat, după semnarea documentului, Eugeniu Covrig, șeful Departamentului juridic al CNSM.
„Tot ceea ce conține contractul colectiv de muncă și convenția se aplică membrilor de sindicat. Sunt sigur că această convenție va duce la creșterea numărului organizațiilor sindicale și a membrilor de sindicat. Pasul principal s-a făcut, acum urmează implementarea acestei convenții”, a adăugat Eugeniu Covrig.
La rândul său, Maria Rotaru, reprezentanta patronatelor în raionul Hâncești, a menționat că partenerii sociali din raion în 2015 au mai lucrat pentru semnarea unei noi convenții la nivel teritorial, dar atunci nu s-a ajuns la un numitor comun, pentru că patronatele nu erau de acord cu unele prevederi ale convenției.
Prezentă la eveniment, Polina Fisticanu, șefa Departamentului protecție social-economică al CNSM, și-a exprimat convingerea că prevederile convenției la nivel teritorial vor fi aplicate corect și fără a fi în detrimentul patronilor sau al administrației publice locale.
În prezent, în R. Moldova sunt în vigoare 12 convenții colective de nivel teritorial. De la începutul anului curent, un document similar a mai fost semnat de către partenerii sociali în raionul Edineț.