O nouă agenție naţională pentru sănătate publică urmează a fi înființată la Chișinău în viitorul apropiat, potrivit unui proiect de hotărâre elaborat de Ministerul Sănătăţii și Ministerul Economiei.
Potrivit autorilor proiectului, în prezent se constată o situație nesatisfăcătoare în domeniul controlului de stat asupra activității de întreprinzător, iar scopul acestui document este de a înființa un singur organ de control în domeniul sănătăţii, pentru a asigura o eficiență maximă a controlului de stat, precum și pentru reducerea constantă a presiunii asupra mediului de afaceri.
Astfel, vor fi supuse reorganizării un grup de instituţii din subordinea Ministerului Sănătăţii, şi anume: Agenţia Transplantului, Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare în Sănătate, Centrul Naţional de Sănătate Publică şi centrele de sănătate publică teritoriale.
Conform proiectului hotărârii de Guvern, se fondează Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică, instituţie administrativă aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii, prin fuziunea următoarelor instituţii publice: Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare în Sănătate, Centrul Naţional de Sănătate Publică, centrele teritoriale de sănătate publică din municipii și raioane, Inspectoratul farmaceutic şi al dispozitivelor medicale din cadrul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale.
În urma fuziunii, patrimoniul, unităţile de personal stabilite în efectivul-limită şi bugetul pentru anul 2017 ale instituţiilor menționate se vor transmite
Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, aceasta fiind succesorul de drepturi al entităților care fuzionează. Personalul angajat al instituţiilor care fuzionează se transferă în Agenţia Națională pentru Sănătate Publică, cu respectarea prevederilor legislaţiei muncii.
Deoarece au fost excluse competenţele în domeniul controlului de stat ale Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, Inspectoratul farmaceutic şi dispozitivelor medicale va fi transferat la Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică.
Pentru reorganizarea propusă se oferă un termen de trei luni, timp în care Ministerul Sănătății va trebui să creeze structura Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, astfel încât aceasta să cuprindă un consiliu de soluționare a disputelor, precum și subdiviziuni de analiză şi evaluare a riscurilor, de planificare a controalelor, siguranţă ocupaţională şi pentru protecţia consumatorilor.
Totodată, proiectul prevede că, imediat după publicarea prezentei hotărâri în Monitorul Oficial, dar nu mai târziu de cinci zile, conducătorii instituţiilor vizate trebuie să preavizeze personalul din subordine cu privire la reorganizare, transfer şi posibila disponibilizare, conform prevederilor legislaţiei muncii. Disponibilizarea salariaţilor care refuză transferul la Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică urmează să se facă în conformitate cu legislaţia muncii în vigoare.
Ministerul Sănătății
are la dispoziție trei luni pentru înființarea
noii structure
Solicitat de redacția ziarului „Vocea poporului”, Igor Zubcu, vicepreședinte al Federației Sindicale „Sănătatea”, a men-ționat: „Nu văd nici un risc pentru salariații din medicină, la crearea unui singur organ de control din medicină, Agenția Națională pentru Sănătate Publică, atâta timp cât angajaților de la instituțiile care vor fi supuse reorganizării li se vor păstra locurile de muncă sau li se vor propune alte posturi cu același salariu, condiții de muncă la fel de bune sau mai bune decât au fost anterior. Altceva e că salariații care s-au obișnuit mulți ani să activeze în raion nu se vor simți confortabil, dacă vor fi transferați la Agenția Națională pentru Sănătate Publică, iar alții vor trebui să activeze ulterior la alte structuri din sănătate”, a conchis Igor Zubcu.