8 April 2025
Chisinau
Oficial

O manifestare de amploare, care a subliniat coeziunea sindicatelor din R. Moldova

Loading
Oficial O manifestare de amploare, care a subliniat coeziunea sindicatelor din R. Moldova
O manifestare de amploare, care a subliniat coeziunea sindicatelor din R. Moldova
sindicate.md

Peste trei mii de lideri și activiști sin­dicali din diferite domenii s-au reunit la Arena Chișinău vineri, 28 martie, la Forumul Sindical Național „Sinergie Socială”. Evenimentul a fost organi­zat de Confederația Națională a Sin­dicatelor din Moldova, cu prilejul Zilei Organizației Sindicale Primare, sărbă­torită anual la 28 martie. Forumul a adus împreună nu doar sindicaliști, dar și înalți oficiali de stat și invitați din străinătate.

Chiar la debutul evenimentului, ArenaChișinău era arhiplină. La eveniment, li­derii și activiștii sindicali au avut ocazia să se cunoască mai bine, să socializeze și să facă schimb de experiență. Totodată, participanții la forum au avut oportunita­tea să-și împărtășească ideile și emoțiile pe mai multe panouri.

„Tinerii nu sunt viitorul, tinerii sunt PREZENTUL!”

De exemplu, pe un panou ei au scris cum vor promova incluziunea tinerilor, iar pe altul au pus pe hârtie cum vor promova egalitatea de gen în lumea muncii. „Tinerii nu sunt viitorul, tinerii sunt PREZENTUL!”, a atenționat  o tânără, în timp ce altă per­soană a pus pe tapet propoziția „Tinerii de azi sunt viitorul de mâine”.  „Avem aceleași drepturi”, „Noi suntem schimbarea spre Bine!”, au creionat unii tineri sindicaliști, în timp ce alții au scris că incluziunea ti­nerilor se poate realiza „Prin programe de internship și ucenicie!”. „Egalitatea de gen nu constă în forță, constă în capacități”, „Vrem șanse egale!”, „Femei la funcții de­cizionale 50%”, „Locuri de muncă fără violență!” – sunt unele idei de pe panoul privind egalitatea de gen.

 

Forumul Sindical Național „Sinergie Socială”: un liant al mișcării sindicale și o platformă pentru parteneriate durabile

 

Forumul a venit cu mai multe surpri­ze și elemente interactive. Astfel, per­soanele care s-au adunat în acea zi la Arena Chișinău au avut ocazia să se în­scrie la o tombolă, organizată de o firmă turistică. Reprezentanți ai companiei pro­mit unui număr de 9 câștigători că vor avea parte de excursii gratuite în România, în timp ce câștigătorul Premiului Mare va merge de Paști într-o excursie la Istanbul, Turcia.

Angajați ai stațiunilor balneoclimaterice „Nufărul Alb” (Cahul), „Codru” (Călărași), „Bucuria-Sind” (Vadul lui Vodă), „Struguraș” (Cocieri, raionul Dubăsari), au venit cu ofer­te de tratament. Ba mai mult, ei au adus și mostre cu apă minerală de la sanato­riile lor, astfel încât participanții au avut prilejul să testeze gustul apelor minerale curative. Și salariați ai Institutului Mun­cii au pus la vedere ofertele lor pentru organizarea de conferințe, simpozioane, dar și serviciile de care pot beneficia oamenii la Centrul Medical al Sindicatelor, care se află în clădirea Institutului Muncii.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
link slot gacor
Slot
slot thailand