Nici în Europa, nici în Moldova munca decentă încă nu este o prioritate. Dar cum o putem face?

 

Luna trecută, președintele SUA, Barack Obama, a aprobat o lege prin care a interzis importurile în SUA de bunuri produse prin muncă forțată. Între timp, în Europa de Est, peste trei milioane de muncitori în industria confecțiilor fac haine în condiții degra­dante pentru piața europeană, iar Uniunea Europeană (UE) în­chide ochii la această situație.

 

Problemă

 

Moldova este unul dintre furnizorii importanți de îmbrăcăminte pentru bran­duri de modă europene. Despre condițiile de muncă din industria confecțiilor din țara noastră am mai scris și în alte rânduri. Pe scurt, din discuțiile cu muncitorii din fa­bricile de confecţii din Republica Moldova am aflat că partenerele fabricilor locale cu mărci de renume nu înseamnă și un sala­riu decent pentru muncitori (de fapt, pre­ponderent muncitoare). În realitate, venitul unui muncitor în confecții începe de la sa­lariul legal minim – unul din cele mai joase din Europa, care nu acoperă nici cele mai elementare cheltuieli; munca suplimenta­ră este răspândită și de obicei nu este plă­tită la rata reglementată de lege și nici nu poate fi refuzată fără a se deteriora relațiile cu managerii; iar muncitorii se bazează pe credite de la bancă și pe împrumuturi de la familie și prieteni pentru a se întreține. Nu de puține ori, venitul câștigat din munca la fabricile de confecții din Moldova este și singurul venit în familie, iar mamele singu­re angajate în industrie sacrifică în fiecare lună calitatea mâncării sau educația copii­lor pentru cheltuieli urgente, precum achi­tarea facturilor. Deși fac haine pentru unele dintre cele mai cumpărate branduri euro­pene, salariul primit pentru confecționarea hainelor reprezintă doar 20% din costuri­le reale de trai în țară, potrivit estimărilor unor ONG-uri.

Situația muncitorilor din Moldova este simptomatică pentru industria globală a îmbrăcămintei, oriunde s-ar afla producția ei, în Asia sau în Europa de Est. Multe din­tre practicile despre care povestesc munci­torii din confecții în Moldova și în alte părţi ale globului sunt similare și se află la limita sau chiar corespund definiției Organizației Internaționale a Muncii (OIM) pentru muncă forțată. Potrivit OIM, munca forțată presupune orice muncă sau serviciu execu­tat de o persoană în mod nevoluntar şi sub amenințarea unei pedepse. Dar nu avem ne­voie de exemple de muncă forțată sau scla­vie modernă pentru a recunoaște inechita­tea practicilor de la baza industriei globale a îmbrăcămintei. Chiar și când brandurile de modă contractează fabrici care respectă formal prevederile minime ale legislațiilor naționale, aceste prevederi, cum ar fi sala­riul minim stabilit de lege în Moldova, rare­ori sunt racordate la realitatea cheltuielilor de trai sau drepturile de muncă adoptate de către autoritățile naționale. Brandurile aleg să plătească salarii mizere pentru muncă în condiții precare, în timp ce profiturile câștigate din vânzarea îmbrăcămintei sunt între cele mai înalte în lume.

Dacă, în trecut, industria îmbrăcămintei era ocupația cea mai răspândită în țări pre­cum Bangladesh sau Cambogia, branduri de modă europene, inclusiv Zara, H&M, Max Mara, Benetton sau C&A își mută producția în țările Europei de Est pentru forța lor de muncă ieftină și proximitatea faţă de UE. În Strategia sa de  dezvoltare – 2020, UE include printre cele cinci obiecti­ve de bază „reducerea sărăciei prin ridica­rea a 20 de milioane de oameni din sărăcie sau excluziune socială sau evitarea riscului acestora”. Însă comerțul cu Moldova, chiar și în condiții care produc sărăcie pentru locuitorii ei, este încurajat explicit de UE. De exemplu, Acordul de Liber Schimb în­tre Moldova și UE prevede scutiri de taxe pentru îmbrăcămintea făcută în Moldova ce urmează a fi exportată pe piața UE. Acest acord include și anumite reglementări des­pre respectarea drepturilor de muncă, dar nu prevede nici un mecanism de verificare, dacă acestea sunt respectate în practică. Deși mai multe ONG-uri, sindicate și mass-media au semnalat multiple încălcări ale legislației muncii în industria Moldovei și salariile sub necesitățile de trai ale munci­torilor, comerțul de îmbrăcăminte cu UE rămâne important, în timp ce condițiile din industrie nu se îmbunătățesc, iar sărăcia în rândul muncitorilor rămâne răspândită.

Politicile Republicii Moldova influențează, la rândul lor, 

perpetuarea situației. Două exemple interconectate sunt salariul minim (1900 de lei sau 84 de euro), care rămâne, în mod inexplicabil, unul dintre cele mai joase în regiune. Creșterea salariului minim legal este atât de lentă, încât abia în 2015 acesta a depășit, pentru prima oară, minimul ofici­al de subzistență (cum urmau, potrivit Gu­vernului, să trăiască angajații din Moldova cu un salariu sub minimul de subzistență, rămâne un mister). Cererile sindicatelor de majorare a salariilor au fost mereu timide, insistând de obicei pe o majorare anuală de aproximativ 250 de lei sau 11 euro pe an.

Și mentalitatea unor cetățeni în Moldova, care deseori idealizează investițiile străine, merită o mențiune aparte. Frica de a pier­de investitorii creează cetățeni apatici care acceptă situația așa cum este, în loc să cea­ră investitorilor condiții mai bune de lucru în fabricile pe care le contractează în Mol-dova.

Nu în ultimul rând, consumatorul eu­ropean participă la acest proces profitând de prețurile ieftine ale hainelor din reţelele de magazine europene, evitând, în același timp, discuția neplăcută despre originea acestora.

 

Eforturi pentru a schimba situația

 

Viața a peste trei milioane de oameni în Europa de Est, 26.000 dintre care se află în Moldova, este legată de industria confecțiilor și, de multe ori, munca în confecții este singurul venit stabil al aces­tora. O soluție realistă pentru problemele lor este menținerea locurilor de muncă în industrie și, concomitent, exercitarea pre­siunii asupra companiilor de confecţii, gu­vernelor și a forurilor Uniunii Europene pentru a îmbunătăți standardele de mun­că în industrie și, în special, pentru a plăti salarii decente, pe care brandurile și le pot permite.

 

Principala necesitate – plata unui salariu decent

 

Principala necesitate în industria confecțiilor este plata unui salariu decent („li­ving wage”), recunoscut ca drept uman în câteva convenții internaționale. Potrivit „Clean Clothes Campaign” (ONG specia­lizat în drepturile de muncă în industria confecțiilor), un salariu decent nu este egal cu minimul de subzistență, care permite simpla supraviețuire, ci permite muncito­rului să cumpere mâncare pentru el și fami­lia sa, să plătească chiria, cheltuielile medi­cale, îmbrăcămintea, transportul, educația copiilor și să poată economisi pentru ca­zuri neprevăzute. În țările în care salariul minim nu este și unul decent – între care și Moldova, brandurile nu trebuie lăsa­te să folosească aceste prevederi pentru a se eschiva de la plata unui salariu decent. Dar până atunci, și guvernele urmează să facă pași spre racordarea salariului minim la cheltuielile necesare pentru o viață de­centă.

 

 

Guvernele

și sindicatele din țările cu producție în industria îmbrăcămintei trebuie

să lucreze împreună

 

Industria îmbrăcămintei are ramificații globale și astfel cere soluții globale. Guver­nele și sindicatele din țările cu producție în industria îmbrăcămintei trebuie să lucreze împreună pentru a schimba statu-quo-ul și să imagineze soluții regionale.

Experiența din Asia, cu o tradiție lungă atât în industrie, cât și de advocacy pen­tru drepturile muncitorilor, prezintă câte­va precedente, cum este și inițiativa Asia Floor Wage. Pentru că revendicările din toate țările sunt aceleași, brandurile nu pot amenința că vor părăsi o țară sau alta pen­tru o piață de muncă mai ieftină în aceeași regiune. În Cambogia, anul trecut, după eforturile active ale unor ONG-uri și sindi­cate, salariul minim în industria confecțiilor a crescut la 140 de dolari pe lună – sumă care nu atinge nivelul unui salariu decent, dar care se îndreaptă în direcția corectă.

Mai nou, un grup de ONG-uri încearcă astăzi calcularea unui salariu minim decent valabil pentru Europa de Est, care include și Moldova. Potrivit muncitorilor în confecții din Moldova, un salariu decent ar însemna cel puțin 7063 de lei sau 316 euro.

Și în Europa orice schimbări de statu-quo urmează să vină la câteva niveluri în același timp. Care sunt cei mai importanți actori în această ecuație și ce pot face aceștia?

 

Rolul Uniunii Europene

 

Pe lângă încurajarea comerțului cu îm­brăcăminte în regiune, UE trebuie să ad­opte controale independente ale respectă-rii legislației muncii în țările cu care are relații comerciale și să se asigure că mun­citorii au parte de condiții și salarii decen­te. Dar este esențial ca UE să întreprindă acțiuni concrete ca răspuns la încălcările depistate.

Oriunde ar fi croite, hainele făcute cu încălcarea drepturilor de muncă nu își au locul în vitrinele Europei. UE va trebui să decidă la modul serios dacă doreşte să con­tinue acceptarea și încurajarea importului de bunuri făcute cu încălcări ale drepturilor omului, inclusiv prin muncă forțată. Exem­plul SUA, care a interzis importul de bunuri făcute în condiții degradante, arată că aces­te practici pot fi schimbate.

Legislația sub-standard a Republicii Moldova nu este o scuză pentru a nu achi­ta muncitorilor un venit suficient. Pe calea realizării dreptului la un salariu decent, un indicator de referinţă ar fi majorarea sala­riului minim până la nivelul pragului de să­răcie sau 60% din salariul mediu pe econo­mie, care reprezintă 2888 de lei sau 129 de euro în 2015. Brandurile trebuie să asigure imediat o salarizare a muncitorilor cel puțin la nivelul pragului de sărăcie, indiferent de cuantumul salariului minim legal.

 

Rolul Guvernului Republicii Moldova

 

Diferența între salariul minim actual și un salariu decent în Moldova este simțitoare (și este compensată de muncitori prin diverse strategii de supraviețuire). Cu toate acestea, un salariu minim sub pragul sărăciei nu este acceptabil. Guvernul Republicii Moldova trebuie să renunțe la creșterile graduale de salariu, care nu îmbunătățesc situația mun­citorilor în confecții, al căror venit exclusiv este salariul minim și care îl mențin la un ni­vel mult mai jos decât în țări comparabile cu a noastră. Este nevoie să se ridice la salariul minim la nivelul care cel puțin ar atinge (sau ar depăși) pragul sărăciei, de 2888 de lei.

Moldova trebuie, de asemenea, să recu­noască că există o problemă cu condițiile pe care investitorii le creează muncitorilor din industria confecțiilor și să se alăture efortu­rilor de a estima și a cere de la aceste compa­nii un salariu decent regional.

 

Pentru iubitorii de haine

 

Este firesc ca iubitorii de haine să-și do­rească o viață satisfăcătoare pentru cei care le croiesc hainele. Ce putem face, ca cetățeni, pentru a schimba situația sau a nu contri­bui la menținerea acesteia? Soluția pentru consumatorul de haine european și cel din Moldova nu este să înceteze să cumpere haine. Acest răspuns, la scară mare, ar putea chiar duce la micșorarea locurilor de muncă în confecții și la privarea de venit a muncito­rilor. În schimb, putem cumpăra mai puțin și doar când avem cu adevărat nevoie.

Obiectivul principal este îmbunătățirea condițiilor de muncă în industrie și nu abo­lirea acesteia. Realizarea acestui obiectiv nu ţine exclusiv de domeniul ONG-urilor din țări îndepărtate sau al sindicatelor, dar este în mare parte responsabilitatea noastră, a tuturor. Ca cetățeni, putem lua atitudine și susține mai multe inițiative globale care pun presiune pe branduri, UE și pe guverne pen­tru îmbunătățirea condițiilor în industrie, cum ar fi semnarea acestei petiții care cere un salariu decent în confecții. Mass-media ar putea dedica mai multă atenție acestui subiect important.

Deocamdată, muncitorii în confecții din Moldova care produc pentru piața UE trăiesc în sărăcie și fără speranța că lucrurile s-ar putea schimba. Responsabilitatea majoră îi revine UE pentru a se asigura, dincolo de retorică, de echitatea condițiilor de muncă în țările cu care are relații comerciale. Noua lege adoptată în SUA stabilește un prece­dent important și are potențialul să schimbe această modă la nivel european. Cu eforturi individuale și colective, cu coordonare și so­lidaritate, putem energiza mișcarea pentru un trai decent al muncitorilor din industria confecțiilor și să-i convingem pe cei cu pu­tere de decizie să o și folosească, spre binele tuturor.

 

Corina AJDER