3 iulie 2024
Chisinau
Social

Negocierea contractului colectiv de muncă, în atenția liderilor FSLC

Loading
Social Negocierea contractului colectiv de muncă, în atenția liderilor FSLC
Negocierea contractului colectiv de muncă, în atenția liderilor FSLC
sindcultura.md

Recent, liderii organizațiilor sindicale primare din cadrul a 13 consilii ramu­rale ale Federației Sindicatelor Lucră­torilor din Cultură (FSLC) din zona de nord au participat la seminarul de in­struire, care s-a desfășurat la Bălți, în incinta Bazei de Odihnă pentru Copii „Dumbrava Albă”.

La deschidere, Nicolae Garaz, preșe-dintele FSLC, a menționat că, în contextul declarării anului 2018 de către Confede-rația Națională a Sindicatelor din Moldo­va – An al Contractului colectiv de muncă, sindicatul de ramură a direcționat acti-vitățile de instruire în vederea perfecționării competențelor liderilor sindicali privind ne­gocierile colective. În viziunea președintelui FSLC, este important ca liderii sindicali să conștientizeze importanta contractului colectiv de muncă la nivel de unitate și să se implice activ în elaborarea, negocierea, semnarea și monitorizarea acestui act juri­dic, fiind o garanție a drepturilor membri­lor de sindicat.

Prezent la eveniment, Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM, a comunicat ce­lor prezenți despre acțiunile și realizările CNSM înregistrate în ultima perioadă în această direcție. La lucrările seminaru­lui a fost prezent și Eugeniu Covrig, șeful Departamentului juridic al CNSM, care i-a familiarizat pe liderii sindicali cu ultimele modificări și completări la Codul muncii, Legea sindicatelor și la alte acte legislative în domeniul muncii, aspecte importante în procesul negocierilor colective.

Urmează ca liderii sindicali din teritoriu să împărtășească, la rândul lor, informațiile acumulate în cadrul seminarului tuturor membrilor de sindicat. Astfel încât fiecare să înțeleagă cât de important e contractul colectiv de muncă pentru siguranța unui salariat.

 

Nadejda ANDRONIC,

vicepreședintă a FSLC

 

 

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand