Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor din Sfera deservirii Sociale şi Producerii de mărfuri „Sindindcomservice” anunță cu profundă durere că în dimineața zilei de 1 februarie curent, s-a stins din viaţă, la vârsta de 85 ani, Ana SELINA, președinta Federației.
Nimic nu este mai dureros în viață decât despărțirea de o ființă apropiată. Iar plecarea ei subită ne lasă cu sufletul răvășit și cu o tristețe nemărginită, fiindcă a fost o persoană care a avut simțul dreptății și a luptat întreaga viață pentru apărarea drepturilor celor mulți și obidiți de cele mai multe ori.
Ana Selina a activat timp de 40 de ani în funcția de președinte al Federației „Sindindcomservice”, contribuind în mod esențial la dezvoltarea mișcării sindicale, a fost o promotoare activă a valorilor și intereselor salariaților.
Trecerea sa în eternitate lasă un imens gol pentru cei apropiați și pentru întreaga familie sindicală.
Consiliul Federației, întreg activul sindical exprimă sincere condoleanţe familiei îndurerate, rudelor şi apropiaţilor. Suntem alături de cei care deplâng plecarea dintre noi a Anei Selina. Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace!
Consiliul Federației „Sindindcomservice”