După o boală grea și necruțătoare, ziaristul, scriitorul și omul de omenie Alexandru Șchendrea s-a stins la vârsta de doar 59 de ani.
S-a născut la 27 mai 1956 în satul Medeleni, raionul Ungheni. În 1979, a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, specialitatea jurnalistică, după care a fost angajat la cotidianul „Moldova Socialistă”. Mai târziu, e redactor-șef adjunct la săptămânalul „Vocea poporului”, ultimul său loc de muncă fiind în cadrul aparatului Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova. Oriunde a muncit, și-a făcut onest datoria, a pus suflet în tot ceea ce a scris sau redactat.
Alexandru Șchendrea a ars ca o torță. În vremuri de restriște pentru țară, în martie 1992, când fusese chemat sub arme, nu a ezitat nici o clipă și a plecat să apere integritatea și independența Republicii Moldova. În acest război a fost rănit. Despre războiul de la Nistru a scris cartea „În faţa ta” (cronica unor notiţe de pe front). În 2014, Alexandru Șchendrea a obținut premiul „Alexandru Sihleanu” pentru romanul „Satul de graniţă” în cadrul Festivalului Internațional de creație literară ,,Titel Constantinescu”, precum și un premiu din partea USM. Alexandru Șchendrea va rămâne mereu în memoria prietenilor, colegilor, a tuturor celor care l-au cunoscut.
Dumnezeu să-l odihnească în pace.
Comitetul Confederal al CNSM,
colectivul ziarului „Vocea poporului”