În doar câteva luni, muzeele din țară vor deveni spații ale viitorului, care vor găzdui instalații digitale, expoziții immersive și de artă new-media, pentru ca vizitatorii să aibă parte de experiențe culturale interactive și complexe.
Nouă echipe formate din muzee, artiști și profesioniști din industria creativă au obținut aprobarea juriului și suportul financiar necesar pentru implementarea proiectelor inovatoare propuse. Câștigătorii vor primi în total 200.000 de euro pentru implementarea conceptelor creative selectate în cadrul programului „Muzeele Viitorului”, informează serviciul de presă al Ministerului Culturii.
Inițiativa este implementată de Artcor, Asociația Companiilor Creative COR, sub egida Ministerului Culturii, cu suportul USAID, Suediei și Marii Britanii prin intermediul Proiectului Tehnologiile Viitorului și al Proiectului de Competitivitate și Reziliență Rurală.
Fără creativitate în business nu poți să te dezvolți
Prezent la eveniment, ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a menționat că muzeele din țara noastră sunt platforme extraordinare pentru cooperarea și simbioza elementelor culturale, dar și pentru prezentarea artei și a istoriei într-o formă nouă. „Lumea se schimbă foarte repede, iar noi trebuie să ne ocupăm locul în acest trend care poartă numele de „societate modernă”. Nu ne putem permite să așteptăm, iar prin intermediul acestui proiect încercăm să deschidem o ușă, inclusiv către domeniul businessului. Fără creativitate în business nu poți să te dezvolți”, a subliniat Sergiu Prodan.
John Riordan, șef adjunct al Misiunii USAID Moldova, a afirmat că USAID susține strategia digitală de dezvoltare, care își propune ca micile comunități din țările partenere să avanseze și să progreseze, cu scopul de a consolida securitatea și pentru a asigura prosperitatea economică a poporului.
Potrivit lui Thomas Alveteg, prim-secretar al Ambasadei Suediei, este important să transformăm experiența culturală a tinerilor care vizitează muzeele, pentru a le spune poveștile într-un mod diferit și interactiv și pentru a-i face să fie parte a acelei povești din spatele exponatelor.
Programul „Muzeele Viitorului” își propune creșterea vizibilității instituțiilor culturale prin integrarea inovațiilor, modernizarea
spațiilor și monetizarea experiențelor vizitatorilor. Tehnologiile sunt un catalizator pentru domeniile tradiționale precum turismul, cultura, istoria, dar și un instrument de prezentare a identității și trecutului. Tehnologia ajută muzeele să atragă mai bine publicul, care să exploreze cultura prin instrumente digitale.
La proiect s-au înscris nouă vinării, 23 de muzee din întreaga țară, 100 de artiști și profesioniști din industria creativă, care își vor prezenta ideile în cadrul Pitching Day. Până acum, echipele au beneficiat de mentorat și training-uri pentru elaborarea proiectelor comune. Echipele câștigătoare ale programului „Muzeele Viitorului” sunt: „Casa Imago” și Muzeul Național al Literaturii Române, „NRG Publicis Moldova” și Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, Asociația Artelor Alternative „ArtWatt” și Muzeul Național de Artă al Moldovei, regizorul Alecu Deleu și vinăria „Purcari”, Rama Albastră și muzeele din localitățile Horești, Trușeni, Sofia, Mereni, Călărași, Taraclia, „Prospera” și „Clasa Viitorului”, artiștii Kate Grigorieva și Mihai Stamate și Muzeul Național de Istorie a Moldovei, „Racketa Production” și Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală și „Ogilvy Moldova” și Muzeul Național de Istorie a Moldovei.
În perioada imediat următoare, echipele vor beneficia de sesiuni de mentorat pentru definitivarea ideilor și pentru implementarea proiectelor.