Munca suplimentară

Foto: kadinmecmua.com

Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în aju­torul cititorului nostru care caută răspun­suri la întrebări de ordin juridic. Conti­nuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprin­deri, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze.
La întrebările primite la redacţie va răs­punde şeful Departamentului juridic al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, Ion PREGUZA.
	Linia fierbinte la tel. 022-23-76-39
	Luni şi joi de la 14.00-16.00.

Munca suplimentară

Potrivit art. 104 alin. (1) din Codul muncii, munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă prevăzute la art. 95 alin. 2, la art. 96 alin. (2)-(4), la art. 98 alin. (3) şi la art. 99 alin (1) se consideră muncă suplimentară. Totodată, alin. (5) al art. 104 din Codul muncii stipulează că „la solicitarea angajatorului, salariaţii pot presta munca în afara orelor de program în limita a 120 de ore într-un an calendaristic. In cazuri excepţionale, această limită, cu acordul reprezentanţilor salariaţilor, poate fi extinsă până la 240 de ore”.

În acelaşi timp, angajatorul este obligat să ţină, în modul stabilit, evidenţa timpului de muncă prestat de fiecare salariat, inclusiv a muncii suplimentare, conform art. 106 din Codul muncii.

Este important de menţionat şi faptul că angajatorul, potrivit art. 142 alin. (2) şi (3) din Codul muncii, este obligat să încunoştinţeze salariatul despre mărimea salariului, forma retribuţiei, modul de calculare a salariului, periodicitatea şi locul de plată, reţinerile, alte condiţii referitoare la salariu şi modificările acestora. De asemenea, angajatorul este obligat să informeze în scris fiecare salariat despre părţile componente ale salariului ce i se cuvine pentru perioada respectivă, despre mărimea şi temeiurile reţinerilor efectuate, despre suma totală pe care urmează să o primească, precum şi să asigure efectuarea înscrierilor respective în registrele contabile.

Mai mult, art. 157 alin. (1) şi (2) din Codul muncii prevede şi modul de retribuire a muncii suplimentare (art. 104), prin urmare, „în cazul retribuirii muncii pe unitate de timp, munca suplimentară, pentru primele două ore se retribuie în mărime de cel puţin 1,5 salarii de bază stabilite salariatului pe unitate de timp, iar pentru orele următoare – cel puţin în mărime dublă. În cazul retribuirii muncii în acord cu aplicarea sistemului tarifar de salarizare, pentru munca suplimentară se plăteşte un adaos de cel puţin 50 la sută din salariul tarifar al salariatului de categoria respectivă, remunerat pe unitate de timp pentru primele două ore, şi în mărime de cel puţin 100 de procente din acest salariu tarifar — pentru orele următoare. În caz de aplicarea sistemelor netarifare de salarizare adaosul va fi de 50 la sută pentru primele două ore şi, respectiv, 100 de procente din cuantumul minim garantat al salariului pe unitate de timp în sectorul real – pentru orele următoare. Prin urmare, dacă prevederile legale menţionate nu au fost respectate de către angajator, salariatul are tot dreptul să se adreseze Inspecţiei Muncii sau în instanţa de judecată, conform art. 354, 355 din Codul muncii.