4 December 2024
Chisinau
Social

Moldovenii investesc tot mai puțin în construcții, din cauza crizei economice

Loading
Social Moldovenii investesc tot mai puțin în construcții, din cauza crizei economice
Moldovenii investesc tot mai puțin în construcții, din cauza crizei economice
Vocea poporului

Piața imobiliară continuă să fie în declin. Astfel încât nu­mărul apartamentelor, dar și al caselor la curte nou constru­ite, date în folosință, va fi de două ori mai mic, comparativ cu anul trecut. Cel puțin asta estimează experții economici, care cred că de vină ar fi un cumul de factori. Războiul din Ucraina, creșterea de trei ori a prețului la materialele de construcții, dar și scumpirea creditelor bancare.

În timp ce unele companii au oprit construcția blocurilor noi și așteaptă primăvara, altele caută soluții pentru a nu falimenta. Pe de altă parte, agenții imobiliari sus-țin că și la capitolul vânzări situația nu e una roz, înregistrând scăderi de peste 30 la sută.

„Unele materiale de construcții s-au scumpit cu 300%, iar unele de la 100 la 200%. Cele mai utilizate materiale de construcții, cum sunt metalul, cimentul, s-au scumpit considerabil. Este principala cau­ză a împotmolirii domeniului de construcții”, ne spune Ion Briceac, reprezentantul unei companii.

 

Fără proiecte noi

Proiecte noi practic nu au fost începute în Chișinău, iar cele exis­tente se derulează cu chiu, cu vai. Ion Briceac susține că firma sa a continuat lucrările datorită credi­telor luate de viitorii proprietari și investite în construcție. Totuși, din cauza scumpirii creditelor, a scăzut și cererea pentru aparta­mentele noi. Astfel că acum lu­crările de construcții au fost redu­se practic la jumătate. Au rămas fără un loc de muncă și construc­torii.

„Asta e grija cea mai mare a noastră, ca atunci când scad vo­lumele sau când se închid șantierele, întreprinderile își sistează activitatea, omul rămâne fără un loc de muncă. Sau dacă intră în șomaj, pe cât timp pleacă și cine achită șomajul. Avem exemple clare potrivit cărora unele între­prinderi sunt deja în afara activității. Oamenii sunt trimiși acasă, unele funcții sunt reduse”, ne spune Victor Talmaci, președintele Federației Sindicatelor din Construcții și Industria Materialelor de Construcții „Sindicons”.

De menționat că acum se află în dezbatere, împreună cu autoritățile responsabile, proiectul Legii privind Casa Socială a Con­structorilor, proiect asupra căruia insistă de mai mulți ani partene­rii sociali din construcții, pentru o mai bună protecție a salariaților din ramură, dar deocamdată nu s-a ajuns la un consens.

 

Se caută soluții

Pavel Caba, președintele Aso­ciaţiei Patronale a Constructorilor, Drumarilor şi Producătorilor de Materiale de Construcţie „CON­DRUMAT”, susține că aceste pro­bleme sunt discutate cu instituțiile de resort și se caută soluții pentru ca atât dezvoltatorii, dar mai ales oamenii care deja au plătit o bună parte din costuri și pe deasupra au credite de achitat, să treacă mai ușor peste această criză.

„Una este acoperirea unor părți din dobânzi. Doi – acoperirea unor părți ale creditelor ipoteca­re, tot a dobânzilor luate de către populație, dar prea îngreunează bugetul consolidat. Pe de o parte, noi acoperim cheltuielile pentru energie, dar dacă mai mergem și la dobânzi, atunci statul nu cred că va rezista”, menționează Pavel Caba.

Abia după încheierea războ­iului și depășirea crizei energeti­ce am putea ajunge la stabilitate în acest domeniu, crede expertul în economie Viorel Gîrbu. Însă, până atunci, lucrurile rămân încă incerte.

„Cât va dura aceasta nu se știe, ar fi pure speculații ca să vin cu anticipări în acest sens, dar cel puțin urmează să vedem că fac­torii la care am făcut referință și acțiunea negativă a acestor fac­tori se vor consuma în perioada următoare și, pe măsură ce depășim problemele cu care ne confruntăm în prezent, piața imo­biliară își va reveni”, spune exper­tul.

Datele Biroului Național de Sta­tistică arată că, în prima jumătate a acestui an, volumul lucrărilor de construcții executate la clădirile rezidențiale a scăzut cu 38,2%, la clădirile nerezidențiale – cu 28,2%, iar în ceea ce privește construcțiile inginerești – cu 18,4%.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand