Mihai IOVU: „Regretabil, dar salarizarea este problema cea mai dureroasă a salariaților”

În luna august 1998, a devenit parte a echipei de la operatorul național de telecomunicații „Moldte­lecom”, și împlinește 26 de ani de activitate aici. În funcția de șef al Serviciului operare și mentenanță rețele celulare, se află din septembrie 2010, după 12 ani de activitate ca inginer, inginer coordona­tor și șef de sector comutație telefonie mobilă. Tot el, lider al organizației sindicale primare din ca­drul „Moldtelecom” din anul 2023. De fapt, în marea familie sindicală a intrat încă de pe bănci­le facultății, în anul 1993, fiind student la Universitatea Tehnică a Moldovei. Vorbim despre Mihai Iovu, căruia ziarul „Vocea poporului” i-a solicitat un interviu.

– Cum este să fii lider sindical?

– Nu este ușor, mai ales că oamenii au așteptări mari, atât în țară, cât și în compa­nii precum „Moldtelecom”. Mereu trebuie să te informezi, să propui soluții, să negociezi, să obții ceva. Cu părere de rău, în Re­publica Moldova nu se prea dorește dia­logul social deschis, au rămas multe de pe timpurile când sindicatele erau cumva tot un instrument al statului, al angajatorului.

– Care sunt provocările cu care vă confruntați?

– Sunt mai multe, atât pornite de colegi membri de sindicat, cât și de patron. De re­gulă, mereu este ceva necesar de motivat, de negociat pentru a obține un rezultat. O provocare a fost organizarea unor excursii pentru salariați, care au avut un ecou de succes  și lumea deja așteaptă următoarea descindere… Dar provocarea cea mare ur­mează – negocierea Contractului colectiv de muncă.

– Care sunt problemele pe care le sem­nalează cel mai des membrii de sindi­cat? Reușiți să le rezolvați? La ce capi­tol aveți restanțe?

– Regretabil, dar în Republica Moldova salarizarea este problema cea mai dureroa­să a salariaților, mai ales în întreprinderile de stat, bugetare. Salariile mereu rămân în urmă în raport cu necesitățile, iar pârghii si­milare ca în sfera particulară de motivare a salariaților sunt mai puține, și acele puține care sunt mereu sunt contestate de diferite controale, audituri etc.

O altă problemă ar fi dorința salariaților de a avea mai multe beneficii – tichete de masă, pentru sport, beneficii pentru copii (grădiniță), vouchere de odihnă etc.  Mereu sunt aduse exemple din țările UE, din alte țări, însă rămânem doar cu exemple, mai prost cu implementarea managementului facilităților.

– Domeniul dumneavoastră de ac­tivitate este unul de perspectivă. Vă confruntați cu lipsă de cadre? Cum reușiți să atrageți tineri în companie?

– Lipsa de cadre, mai ales de tehnicieni (ingineri, programatori) mereu a fost și este în „Moldtelecom”. Fluctuația este foarte mare pentru o astfel de companie și motivul de bază iarăși este salariul. Ceea ce pot ofe­ri concurenții este mai atractiv, noi suntem mai statici, deseori determinat și de statutul de „companie de stat”. Un salariu de ingi­ner în telecomunicații ar trebui să porneas­că de la minimum 20-25 de mii lei, lucru ireal pentru moment în companie. Aceasta face ca specialiștii buni, cu experiență și do­ritori de noi provocări, inovații, să plece la concurenți, unde, pe lângă salariile mult mai mari, și pachetul de beneficii este mai vast. Tinerii, cu regret, sunt tot mai puțini. Cei care vin sunt interesați de un start în teh­nologii, de o experiență de 2-3 ani pentru o decolare mai reușită spre alte oportunități.

– De ce un angajat trebuie să devină membru de sindicat?

– Pentru a fi protejat, pentru a avea în spate pe cineva care să-i apere drepturile, să-l informeze, să lupte pentru el ca salariat și cetățean. Pentru coeziune și unitate, care are șanse de izbândă mult mai mari decât ar avea de unul singur.

– Cum se implică organizația sin­dicală în soluționarea problemelor social-economice cu care se confruntă salariații, membri de sindicat?

– Avem prea multe probleme social-economice, cu părere de rău, în Republica Moldova. Cea mai acută, precum am mai menționat, este salariul, care mereu e în rol de „outsider” și de aici se trag mai multe probleme în lanț. Organizația sindicală, prin pârghiile sale, prin negocieri, cu suportul legislației, încearcă să minimizeze amprenta problemelor social-economice, implemen­tând Convenții la nivel de ramură, contracte colective cu anumite beneficii suplimentare (compensări la odihnă, sport, mențiuni ju­biliare, ajutoare materiale, suport în caz de boală), recomandări pentru modificări în legislație. Aici este necesar un parteneriat trainic și orientat spre binele angajaților, ei fiind cei care mișcă înainte întreprinderea, economia țării. Or, asta ar însemna: un an­gajat mulțumit – o economie prosperă!