3 iulie 2024
Chisinau
Social

Migrația, motivul principal al descreșterii populației în Republica Moldova

Loading
Social Migrația, motivul principal al descreșterii populației în Republica Moldova
Migrația, motivul principal al descreșterii populației în Republica Moldova
logos.com

Numărul real al populației care locuiește în Republica Moldova este de 2,6 milioane de locuitori, în scădere cu aproape un milion, din 2014 în­coace. Astfel, pentru prima oară după 30 de ani, se cunoaște cifra, iar acest lucru se datorează adoptării metodologiei internaționale de calcul al populației cu reședința obișnuită, dar și faptului că a fost calculat numărul per­soanelor care pleacă și revin în țară.

Calcularea numărului revizuit al populației atât la nivel național, cât și local, a fost realizată de Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova cu susținerea UNFPA Moldova și Swiss Cooperation in Moldova.

Numărul populației a scăzut considera­bil din cauza migrației masive. Republica Moldova este un stat cu una dintre cele mai ridicate rate totale ale emigrației din lume, potrivit Fișei de țară privind migrația, rea­lizate în anul 2021 de Fundația Europeană de Formare. Potrivit acestei analize, în 2020, R. Moldova avea peste 1.150.000 de migranți internaționali, dintr-o populație estimată de BNS la puțin peste patru mili­oane de locuitori.

Studiile istorice privind fenomenul mi-grației în R. Moldova evidențiază un flux ridicat al migrației începând cu anul 1990, care s-a accelerat din 2000 și, din nou, în 2015. Până atunci, procentul de migranți din populație era ridicat (14%), însă sta­bil. În perioada 2000-2020, numărul de migranți a crescut constant, într-un ritm de aproximativ 100.000 de persoane o dată la cinci ani.

Studiile internaţionale denotă scăderea populaţiei din grupa de vârstă de 30-55 de ani și chiar de o vârstă mai mică. Migrează familiile în întregime – părinţii își iau copiii cu ei peste hotare pentru a se stabili per­manent acolo.

 

Sindicatele și exodul populației

Igor Zubcu, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, a pus în discuție problema migrației la diverse întruniri naționale, precum și internaționale, fiind în prim plan omul muncii. Este vorba de cei care lucrează în Republica Moldova și cărora trebuie să le fie crea­te condiții de muncă astfel încât să nu fie nevoiți să plece peste hotare. Dar se au în vedere și muncitorii moldoveni angajați în țări străine, cărora, de asemenea, trebuie să le fie respectate drepturile.

„Una din atribuțiile principale ale sindi­catelor este de a asigura respectarea drep­turilor oamenilor muncii. Astfel, migranții, fiind salariați și membri de sindicat, trebuie să beneficieze de drepturi egale cu salariații din țara de origine. Rolul sindicatelor este de a cointeresa migranții să se asocieze în sindicate atât în țara noastră, cât și în țările de destinație, pentru a beneficia de o protecție adecvată”, susține liderul CNSM.

Sindicatele desfășoară în prezent acțiuni ce vizează: stabilirea unor relații de colabo­rare cu agențiile de control al muncii din țările de destinație a migranților; crearea unei platforme online pentru lucrătorii migranți care să ofere informații despre drepturile și garanțiile de pe piața muncii din țările UE și din afara acesteia, precum și să conțină informații despre instituțiile la care aceștia pot raporta, în caz de încălcare a drepturilor muncii; semnarea unui acord de securitate socială cu țările de destinație a migranților.

Totodată, se insistă pe crearea de locuri de muncă atractive în Republica Moldova, pentru stimularea întoarcerii forței de mun­că migrante; atragerea de investiții în infra­structura rurală, pentru a facilita întoarce­rea lucrătorilor migranți și pentru a crește oportunitatea de a lansa o afacere.

Guvernarea ar trebui să lanseze proiecte de anvergură, ca să creeze condiții atractive pentru ca măcar o parte dintre cei plecați în străinătate să se întoarcă în Republica Mol­dova și să-și facă un rost aici, acasă.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand