22 iulie 2024
Chisinau
Sport

Membrii Federației „Sănătatea” au demonstrat coeziune și spirit de echipă

Loading
Sport Membrii Federației „Sănătatea” au demonstrat coeziune și spirit de echipă
Membrii Federației „Sănătatea” au demonstrat coeziune și spirit de echipă
facebook.com

În week-end-ul trecut, a avut loc Spartachiada lucrătorilor medicali și a farmaciștilor, care se desfășoară în mod tradițional în luna septem­brie. Aceasta a fost organizată de Federația Sindicală „Sănătatea” la Campingul din Vadul lui Vodă.

În discursul inaugural, Aurel Popovici, președintele Federației „Sănătatea”, a rele­vat: „Această zi are o semnificație importan­tă: suntem aici pentru a desfășura cea de-a 35-a Spartachiadă! Mă bucură faptul că pe parcursul anilor numărul participanților la competiții a fost constant sau chiar a evo­luat. Mă uit la dvs. și văd chipuri luminoase, de la tineri angajați recent până la oameni cu experiență în domeniu, la vârsta de pen­sionare, care continuă să facă sport. Sunteți bravo! Vă apreciez foarte mult! Mă bucur că dvs., făcând sport, promovați un mod de viață sănătos. Aduceți un exemplu frumos pentru toți colegii din instituțiile medicale și pentru toată populația. Indiferent cine va ajunge pe podium în urma competițiilor, sunt sigur că va câștiga prietenia. Vă doresc să evitați accidentările, căci sportul e o ac­tivitate ce implică și riscuri. Vă urez succes tuturor”!

Emil Ceban, rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „N. Testemițanu”, a afirmat, în cuvântul său de salut: „Stimați colegi, în primul rând, mulțumesc Federației Sindicale „Sănătatea” că am fost invitat aici. Sunt mândru de ceea ce văd, mândru că avem colegi frumoși, tineri și vârstnici care promovează sportul. Mă bucur că îi văd aici și pe directorii instituțiilor medicale. Voi toți sunteți copiii Alma mater. Vă doresc tuturor succese, la mai mult și la mai mare”.

Igor Zubcu, președintele CNSM, care a participat mulți ani la rând la spartachiadele sindicaliștilor din sănătate, a relevat în dis­cursul său: „Stimați campioni!  De ce cam­pioni? Voi toți sunteți campioni, fiindcă ați învins pandemia. Dacă nu ați fi învins pan­demia, nu am fi avut ocazia să ne întâlnim azi aici! Totodată, vreau să spun că domeniul sănătății, sportul, sindicalismul sunt mesa­geri ai păcii sociale. Sunt mesageri ai modu­lui de viață sănătos, ai culturii fizice și spor­tului în colectivele noastre. Vreau să apreciez atât conducerea Federației „Sănătatea”, cât și conducerea Ministerului Sănătății, precum și cea a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, care au un dialog social con­structiv în ramura sănătății. Cândva, pe tim­pul pandemiei, eu spuneam că aplauzele nu sunt suficiente, avem nevoie și de majorări de salarii. Cred că lucrul acesta se va întâm­pla de la 1 octombrie, fiindcă meritați. Toto­dată, vreau să vă apreciez, pe dv., împreună cu conducătorii dvs., care sunt aici, alături de noi, pentru faptul că ramura sănătății este una consolidată, pentru că lucrătorii me­dicali promovează astfel de valori precum familia, fortificarea mișcării sindicale. Vă doresc să rămâneți campioni în continuare și, totodată, vă urez succese la competițiile din aceste zile și să ne întâlnim cu campionii peste câteva zile, tot aici, la Campingul din Vadul lui Vodă, la Spartachiada CNSM. Suc­cese tuturor și aprecieri pentru munca pe care o prestați”!

facebook.com

Aurel Popovici i-a prezentat și pe colegii din România, „frații și surorile noastre” de la Federația Sanitas. Răzvan Gae, vicepreșe-dinte al Federației Sanitas, a rostit un cu­vânt de salut și le-a urat succes colegilor din Republica Moldova, subliniind colabo­rarea dintre specialiștii de pe ambele părți ale Prutului pentru îmbunătățirea sistemului sanitar.

Nadejda Bătrânac (echipa joc de dame de la Centru de Sănătate Basarabeasca), Mari­na Galatonova (membră a echipei de volei de la Institutul de Ftiziopneumologie „Chi­ril Draganiuc”), Mihai Fărâmă (președintele Comitetului sindical de la Spitalul raional Hâncești, participant la probele tenis de masă, șah, dame, darts), au vorbit despre importanța spartachiadelor, prin interme­diul cărora se promovează modul de viață sănătos, se coalizează sindicatele și colegii socializează, fac schimb de opinii.

Iată rezultatele finale ale Spartachiadei a 35-a a Federației Sindicale „Sănătatea”, clasamentul general la probele din concurs.

Volei (femei)

  • I – Universitatea de Stat de Medicină și Farma­cie „Nicolae Testemițanu”
  • II – Asociația Farmaciștilor din Republica Mol­dova
  • III – mun. Chișinău

Volei (bărbați)

  • I – mun. Chișinău
  • II – or. Comrat
  • III – mun. Bălți

Minifotbal

  • I – USMF „Nicolae Testemițanu”
  • II – Spitalul Clinic Republican „Timofei Moș-neaga”
  • III – mun. Bălți

Tenis de masă (femei)

  • I – Railean Angela – r. Orhei
  • II – Boicu Tatiana – r. Basarabeasca
  • III – Soroceanu Octeabrina – mun. Bălți

Tenis de masă (bărbați)

  • I – Uzun Nicolai – Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească
  • II – Radu Gheorghe – r. Strășeni
  • III – Șarapanovschi Iurie – Institutul Mamei și Copilului

Șah (femei)

  • I – Rotaru Valentina – USMF „Nicolae Teste-mițanu”
  • II – Nadbailova Tatiana – mun. Bălți
  • III – Bulgac Maria – Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”

Șah (bărbați)

  • I – Rudic Ciprian – USMF „Nicolae Teste-mițanu”
  • II – Harbuz Traian – Institutul Oncologic
  • III – Glinca Daniil – Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”

Joc de dame (femei)

  • I – Odajiu Ada – r. Soroca
  • II – Sahanovscaia Lilia – Spitalul Clinic de Psi­hiatrie
  • III – Ciocan Ludmila – Centrul de excelență în medicină și farmacie „Raisa Pacalo”

Joc de dame (bărbați)

  • I – Pogorevici Anatolie – r. Soroca
  • II – Banaru Mihai – Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”
  • III – Gonța Gheorghe – r. Nisporeni

Darts (femei)

  • I – Macagonova Olga – USMF „N. Testemi-țanu”
  • II – Panțîr Alexandra – Dispensarul Republican de Narcologie
  • III – Toderaș Ala – r. Soroca

Darts (bărbați)

  • I – Cernei Constantin – mun. Bălți
  • II – Iachimovschi Ion – r. Nisporeni
  • III – Bojonca Alexei – USMF „N. Testemițanu”

Cursa olimpică (femei)

  • I – Paladi Anna-Maria – Institutul de Medicină Urgentă
  • II – Clipca Natalia – Asociația Farmaciștilor din Republica Moldova
  • III – Pavelescu Lilia – mun. Chișinău

Cursa olimpică (bărbați)

  • I – Noroc Iurie – Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”
  • II – Ceban Dumitru – Institutul Mamei și Copilului
  • III – Romanov Roman – Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească

Cel mai bun portar – Curuliuc Cristian – mun. Bălți

Cel mai bun atacant – Arlet Vasile – USMF „N. Testemițanu”

Cel mai bun jucător volei (femei) – Ciaglei Inga – USMF „N. Testemițanu”

Cel mai bun jucător volei (bărbați) – Odgon Vasile – mun. Chișinău

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand