3 iulie 2024
Chisinau
Social

Membrii Comitetului Confederal au aprobat o serie de decizii importante

Loading
Social Membrii Comitetului Confederal au aprobat o serie de decizii importante
Membrii Comitetului Confederal au aprobat o serie de decizii importante
Vocea poporului

Comitetul Confederal al CNSM s-a reunit joi, 27 aprilie, într-o ședință ordinară, pentru a discuta chesti­unile de pe ordinea de zi, pe care membrii acestuia au aprobat-o după o scurtă dezbatere. Dar nu înainte de a-l felicita cu ocazia zi­lei de naștere pe Aurel Popovici, președintele Federației Sindicale „Sănătatea”, felicitare la care se ra­liază și redacția ziarului nostru.

Pe marginea primei chestiuni din ordi­nea de zi, cu privire la evoluția indicatori­lor care vizează respectarea drepturilor de muncă și social-economice ale membrilor de sindicat, prezentată de Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM, s-a menționat că Contractul colectiv de muncă este princi­palul act juridic care reglementează relațiile dintre angajator și salariați.

Sergiu Sainciuc a relevat că în anul 2022 erau în vigoare 19 convenții colective la nivel de ramură și peste patru mii de con­tracte colective de muncă la nivel de unități economice, în care erau cuprinși 257751 de salariați, rata de cuprindere a angajaților fiind de 99,7%. Totodată, 332 de contrac­te colective de muncă se negociază. Lide­rul sindical a mai dezvăluit că pe parcursul anului trecut s-au înregistrat 101 cazuri de nerespectare a contractului colectiv de muncă, precum și restanțe la plata salariului în valoare de 72 mln. de lei.

În intervenția sa din cadrul dezbateri­lor, Aurel Popovici a afirmat că în ramura sănătății, practic, s-a dublat suma destina­tă îmbunătățirii condițiilor de muncă, însă aceste prevederi se răsfrâng doar asupra membrilor de sindicat.

Asupra acestei chestiuni și-au mai expus opiniile membrii Comitetului Confederal Ghenadie Donos, Margareta Strestian, Vic­tor Talmaci, Boris Babici. Ei au remarcat că prevederile Contractului colectiv se răsfrâng asupra tuturor angajaților, însă acesta se negociază greu și nu poți obține mai mult decât stipulează Codul muncii, guvernarea punând piedici chiar și în domenii unde nu prea are treabă.

Sergiu Sainciuc a declarat, în context, că ceea ce a obținut Federația „Sănătatea” e un lucru extraordinar – condiții mai bune pentru munca în condiții nocive.

Lilia Franț, vicepreședintă a CNSM, a pre­zentat chestiunile despre raportul statistic privind efectivul sindical al CNSM pentru anul 2022 și despre raportul statistic pri­vind instruirea cadrelor și activului sindical în anul 2022, fiind abordate în context și atragerea, deschiderea tineretului pentru apartenența la sindicat.

Referindu-se la instruirea membrilor de sindicat, Igor Zubcu  a remarcat că la ca­pitolul instruire sindicală stăm bine, dar ar trebui să dezvoltăm și cercetarea în dome­niul sindical, iar pentru aceasta avem nevoie de informații reale. Președintele Comitetu­lui Confederal al CNSM a anunțat că pentru luna septembrie se preconizează un forum internațional privind formarea sindicală și urmează să ne pregătim serios și noi de acest eveniment.

În continuare, Igor Zubcu a propus ca, drept urmare a lansării Campaniei naționale „Organizația primară – energia mișcării sin­dicale”, ziua de 28 martie să fie instituită Ziua organizației sindicale primare. După dezbateri, argumentul invocat de unii vor­bitori fiind că mișcarea sindicală începe de la organizația sindicală, a fost aprobată și această decizie, chiar dacă pe 7 iunie se consemnează Ziua sindicalistului.

Membrii Comitetului Confederal au mai aprobat și alte decizii ce țin de viața sindi­cală.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand