21 November 2024
Chisinau
Social

Medicii, la mâna politicului: „COVID-19 – boală profesională? E prematur…”

Loading
Social Medicii, la mâna politicului: „COVID-19 – boală profesională? E prematur…”
Medicii, la mâna politicului: „COVID-19 – boală profesională? E prematur…”
europalibera.org

Deși toată lumea recunoaște că lucrătorii medicali aflați în prima linie în lup­ta cu noul coronavirus sunt adevărați eroi, care mun­cesc până la istovire, cu spi­rit de sacrificiu, departe de familiile lor, riscându-și să­nătatea și viața, atitudinea guvernanților trezește cel puțin nedumerire.

Vă reamintim că, pe 28 aprilie, Federațiile Sindicale din Europa, printre care și Federația Sindicală „Sănătatea” din Moldova, au în­aintat o scrisoare deschisă către comisarul european pentru lo­curile de muncă, Nicolas Schmit, prin care au solicitat ca virusul COVID-19 să fie recunoscut drept boală profesională.

Aurel Popovici, președintele Federației „Sănătatea”, a reamin­tit, la o ședință a Biroului Executiv al Federației, că lucrătorii medi­cali se află în grupul cu cel mai mare risc de infectare, dovezile sunt cifrele crescânde de infecta­re cu COVID-19 printre lucrătorii din domeniu.

În context, Federația Sindicală „Sănătatea” a adresat guvernării un demers prin care a fost soli­citat ca virusul COVID-19 să fie recunoscută drept boală profe­sională.

Reprezentanții Federației „Sănătatea” consideră necesară re­vizuirea legislației vizând bolile profesionale, pentru a include în mod expres COVID-19 ca fi­ind aplicabil tuturor lucrăto­rilor care sunt expuși în mod disproporționat la infecție.

Totodată, Federația se arată convinsă că infectarea cu COVID a lucrătorilor din ramura sănătății a rezultat din prestarea muncii, iar modificarea legislației va fi un prim pas spre a arăta angajaților din sistemul medical respectul pe care îl merită.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a venit cu un răspuns la acest demers. Astfel, reprezentanții ministerului con­sideră că este prematur să se pronunțe asupra problemei le­gate de recunoașterea virusului COVID-19 drept boală profesio­nală, motivând că nu le sunt cu­noscute cauzele răspândirii cazu­rilor de coronavirus în rândurile angajaților din sănătate.

De parcă medicii s-ar putea contamina cu virusul fiind la pes­cuit sau la vânătoare!

Totodată, oficialii de la mi­nister au specificat, în răspunsul expediat, că recunoașterea unei boli ca și profesională și adău­garea acesteia în lista respectivă necesită studii științifice aprofun­date (!).

Cei peste două mii de medici care s-au infectat cu COVID-19 în exercițiul funcțiunii, iar unii chiar au decedat, nu constituie o dova­dă elocventă, probabil…

Chiar a doua zi după ce a luat cunoștință de răspunsul minis­terului, conducerea Federației „Sănătatea” a avut o întrevedere cu președintele Comisiei parla­mentare protecție socială, sănă­tate și familie, Ghenadie Buza. În cadrul întâlnirii, părțile au discu­tat propunerile cu privire la su­portul pentru lucrătorii medicali implicați în lupta cu pandemia, precum și acțiunile necesare de a fi întreprinse pentru susținerea acestora.

Totodată, liderul sindical, Au­rel Popovici, a accentuat nece­sitatea stringentă de revizuire a salariilor angajaților din sistemul medical, precum și posibilita­tea recunoașterii și compensării COVID-19 ca boală profesională.

Solicitat de „Vocea popo­rului” să comenteze răspunsuldat de minister, Igor Zubcu, vicepreședinte al Federației „Să­nătatea”, ne-a spus că „este un răspuns vag, neconvingător. De ce dovezi mai are nevoie guver­narea că noul coronavirus poate duce la incapacitate de muncă sau chiar la deces în cazul lu­crătorilor medicali? În vorbe, ei ne susțin, dar în realitate, caută pretexte de a se eschiva de la soluționarea problemei. Desigur, motivul real în acest sens ar fi impactul financiar mare. Dar cui îi va fi mai ușor dacă oameni care au studiat aproape un deceniu, muncesc și învață permanent, își pun viața în pericol, își sacrifică sănătatea, ca până la urmă nici să nu fie protejați de stat?”.

Igor Zubcu ne-a dezvăluit că Federația „Sănătatea” a solicitat o întâlnire comună cu factori de decizie de la minister, din Parla­ment și din Guvern pentru a se găsi o soluție în ceea ce privește sănătatea și siguranța la locul de muncă pentru lucrătorii me­dicali. Căci, în principiu, nici nu e nevoie de o nouă lege votată de Parlament, ci de modificarea unei hotărâri de guvern privind modul de stabilire a bolii profe­sionale.

Mai notăm, în context, că, până acum, Guvernul a acordat indemnizații de câte 16.000 de lei în total la 1050 de angajați din sistemul medical, adică la mai puțin de jumătate din numărul celor infectați.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand