O armată de aproximativ 350 de mii de membri întruniţi în peste 6500 de organizaţii primare marchează astăzi Ziua Sindicalistului. Semnificaţia acestei date constă în consolidarea mişcării sindicale din ţara noastră prin constituirea, pe 7 iunie 2007, a Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, în urma fuzionării celor două organizaţii de acelaşi fel existente pe atunci. În prezent, priorităţile sindicatelor ţin de securitatea şi igiena muncii, implementarea serviciilor de sănătate ocupaţională, creşterea salariilor şi păstrarea locurilor de muncă. Detalii despre aceste şi alte subiecte găsiţi în interviul realizat către Ziua Sindicalistului cu Oleg Budza, preşedintele CNSM.
– La manifestarea prilejuită de centenarul OIM, CNSM a lansat o iniţiativă privind semnarea unui acord social între partenerii de dialog tripartit Sindicate–Patronat–Guvern. Care ar fi obiectul acestui acord?
– Promovarea dialogului social la toate nivelurile. Noi am înaintat această iniţiativă şi la Comisia naţională pentru consultări şi negocieri colective. Un acord privind promovarea dialogului social a fost semnat deja la nivel global de 17 ţări şi de un şir de organizaţii internaţionale. Am iniţiat şi noi acest proces şi dorim ca fiecare dintre cei trei parteneri să-şi asume angajamentul de a promova dialogul social la nivel naţional, de ramură, teritoriu şi întreprindere. Intenţionăm să prezentăm deja în timpul apropiat un proiect de acord elaborat de sindicate şi să-l consultăm cu partenerii noştri sociali.
doar pentru utilizatorii înregistrați
Logare