Majoritatea populației conștientizează că viitorul nostru este în UE

La 27 august 1991, ca o consecință a procesului de destrămare a URSS, Republica Moldova şi-a declarat inde­pendenţa, iar peste mai puțin de un an a devenit stat-mem­bru al ONU. Pe 27 august se împlinesc 30 de ani de la adop­tarea, de către Parlament, a Declarației de Independență a Republicii Moldova. Acest act fondator al Republicii Moldova din 27 august 1991 este marcat în fiece an ca Ziua Națională a Republicii Moldo­va sau Ziua Independenței.

Declarația a fost votată și sem­nată de 278 de deputați. Actul original a ars în timpul proteste­lor din 2009 de la Chișinău, dar un document identic a fost resta­urat în 2010.

Declarația de independență a Republicii Moldova, în mod clar și direct, susține suveranitatea Republicii Moldova asupra Trans­nistriei, deoarece este „o parte componentă a teritoriului istoric și etnic al poporului nostru”.

De obicei, pe 27 august se organizează o serie de manifes­tări cultural-artistice dedicate Zilei Independenţei. În Piaţa Ma­rii Adunări Naţionale evoluează ansambluri de dansuri populare şi renumiţi interpreţi de muzică uşoară şi populară. În anul acesta, este organizată o paradă milita­ră, iar Cascada Niagara, situată la granița dintre statul nord ame­rican New York din SUA și pro­vincia Ontario din Canada, va fi luminată în culorile tricolorului, în urma unor eforturi făcute de diaspora moldovenească din cele două țări.

Unul dintre semnatarii Decla­raţiei de independenţă a Repu­blicii Moldova este scriitorul Vla­dimir Beşleagă, deputat în primul Parlament. Domnia sa şi-a amin­tit despre acea zi istorică, dar şi cum au trecut aceşti 30 de ani de atunci:

• Când s-a produs puciul de la Moscova și s-a destrămat Uniu­nea Sovietică, Parlamentul nostru era animat de idei democratice.
• Puciul a avut loc vara, când toți șefii din Parlament erau în concediu, inclusiv președintele. Rămăseseră în țară numai Valeriu Muravschi, prim-ministru, și Vale­riu Matei, membru al Prezidiului Parlamentului, președinte al Co­misiei parlamentare pentru mass-media. I-au rechemat în grabă pe toți deputații la Chișinău. Primele persoane din conducere au fă­cut demersuri către comunitatea internațională privind susținerea Republicii Moldova în momente de restriște.
• Dacă republicile unionale care și-au recăpătat independența la 23, 24 august, la câteva zile după puci, Republica Moldova și-a de­clarat independența pe 27 august 1991. Drumul spre independență a fost greu, dar actul proclamării fost unanim votat, după dezba­teri aprinse. Prima țară din lume care a recunoscut independența a fost România. Ani de zile după proclamarea independenței, se prezentau imagini de la Marea Adunare Națională din 27 august, iar pe fundal se reproducea vocea președintelui Snegur. Domnul președinte a avut prezență de spirit să convingă deputații să voteze independența, pentru că acolo era prolemă com­plicată. Uniunea Sovietică încă nu era desființată, abia mai târziu s-a întâmplat la Belovejskaia Pușcea. Pe fundalul imaginilor Marii Adu­nări Naționale din 27 august, răsuna vocea lui Mircea Snegur, care spunea așa: Parlamentul Republicii Moldova, în unanimi­tate, a votat Declarația despre Independență. Așa și se repro­ducea această frază. Se spunea Declarația despre Independență, ceea ce a fost nu doar o inexac­titate gramaticală sau de logică, sau de sens, dar a fost și o pre­viziune în continuare. Care previ­ziune? Corect ar fi fost Declarația de Independență, nu despre independență. A fost o greșeală gramaticală, pentru că venea din partea unui reprezentant tot din zona acelor nomenclaturiști care aveau prea puțină carte. Pe urmă, ei s-au mai cizelat, s-au mai pre­gătit și uite așa a fost.

• Acești 30 de ani care au trecut de la proclamarea Independenței au fost o rătăcire, un chin. Acum șapte ani a fost semnat Acordul de Asociere și de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu Uni­unea Europeană. Acela a fost un moment fast. Forțele dușmănoase au pus piedici acestui moment pe care Republica Moldova l-a dorit și l-a inițiat încă la 1999. Atunci, Guvernul Sturza era pregătit să depună cererea pentru adera­rea la Uniunea Europeană. El era pregătit să meargă la Bruxelles să depună cerere, dar au trebuit să treacă încă 10 ani ca să vină alt moment. Acum este momen­tul când noi începem să vedem lumină în fața noastră. Majorita­tea populației conștientizează că viitorul nostru este în Uniunea Europeană, în marea familie eu­ropeană.