4 December 2024
Chisinau
Social

Mai puţine controale, mai mulţi oameni exploataţi prin muncă

Loading
Social Mai puţine controale, mai mulţi oameni exploataţi prin muncă

Un număr de 57 de instituţii, care au dreptul să efectueze controale la întreprinderi, vor dispărea, a anunţat recent vi­cepremierul Octavian Calmîc, într-o conferinţă de presă. Responsabilul a spus că se va recurge la reorganizarea şi optimizarea unor instituţii, iar acest lucru se va face „pen­tru a scoate treptat presiunea asupra mediului de afaceri, ca să excludem abuzurile şi, în acelaşi timp, să avem asigura­tă calitatea bunurilor plasate pe piaţă”.

politics.md

Astfel, doar 13 instituţii publi­ce vor fi împuternicite să efectu­eze controale programate asupra activităţii de întreprinzător. E vor­ba de Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei, Agen­ţia pentru Supraveghere Teh­nică, Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică, Inspectoratul pentru Protecţia Mediului, Ser­viciul Vamal, Serviciul Fiscal de Stat, Agenţia Naţională Transport Auto, Autoritatea Aeronautică Civilă, Agenţia Navală, Inspecto­ratul de Stat al Muncii, Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, Agenţia Na­ţională de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Profesional.

Contactat de ziarul „Vocea po­porului”, Petru Chiriac, vicepreşe­dinte al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, este de părerea că astfel de controale la întreprinderi sunt inevitabile şi ele trebuie efectuate cât mai des şi fără a anunţa angajatorii.

 

O mână spală pe alta?

„Nu toţi angajatorii muncesc cinstit şi respectă legislaţia în vi­goare. De multe ori, ne confrun­tăm cu faptul când, chiar dacă organele abilitate depistează anumite încălcări la întreprin­deri, patronii sau angajatorii nu sunt traşi la răspundere. Asistăm la aşa-zisul fenomen „o mână spală alta”, iar sistemul justiţiei nu funcționează pentru cetăţeni, din păcate, dar pentru cei care solicită micşorarea numărului de controale. Orice instituţie sau în­treprindere trebuie supusă con­trolului cât mai des, pentru că aşa se procedează în lumea civilizată, şi aceste controale trebuie să se efectueze inopinat, de cel puţin o dată sau de două ori pe an. În cazul în care aceste controale se vor face mai rar, şi acestea doar de ochii lumii, cu preîntâmpina­rea patronilor, muncitorii nu vor avea nici un fel de protecţie, vom avea mai mulţi oameni care mun­cesc la negru şi care sunt exploa­taţi prin muncă, va lua amploare fenomenul de achitare a salariilor în plic”, a ţinut să menţioneze Pe­tru Chiriac.

Şi Elena Carchilan, şefa Inspec­toratului Muncii al Sindicatelor, este de părerea că toate controa­le de la întreprinderi trebuie să fie efectuate numai în mod inopinat.

„Convenţia nr. 81 a Organizaţi­ei Internaţionale a Muncii preve­de că inspectorii trebuie să aibă acces la locurile de muncă fără a preîntâmpina angajatorul în acest sens. Cu cât mai des vor fi contro­laţi agenţii economici, cu atât mai bine se va respecta legislaţia şi cu atât mai bine va fi pentru salariaţi. Patronii care se conformează legi­lor nu au de ce să se teamă, chiar dacă vor fi verificaţi des. Confede­raţia Naţională a Sindicatelor din Moldova tot timpul s-a pronunţat pentru respectarea normelor se­curităţii şi sănătăţii, pentru zero accidente la locul de muncă”, a subliniat Elena Carchilan,

Responsabilul de la CNSM a specificat că la 27 octombrie 2017 a intrat în vigoare o  completare a Legii nr.186 privind securitatea şi sănătatea în muncă. Astfel, Capi­tolul V prim prevede că vor avea dreptul să facă controale inopina­te privind respectarea legislaţiei de securitate şi sănătate în muncă 10 instituţii de stat: Agenţia Na­ţională pentru Siguranţa Alimen­telor, Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei, Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică, Inspectoratul pentru Protecţia Mediului, Agen­ţia Naţională pentru Transport Auto, Autoritatea Aeronautică Civilă, Agenţia Navală, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comu­nicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, Agenţia pentru Su­praveghere Tehnică.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand