Foto: worldpress.com
Știut lucru, nici un imperiu nu e veșnic, mai devreme sau mai târziu, acesta se destramă. Defuncta URSS nu a fost o excepție în acest sens. Degringolada Uniunii Sovietice, care s-a produs în ritm alert, în câțiva ani, chiar sub ochii noștri, a schimbat fața lumii, dar și destinele unor popoare întregi. Chiar dacă mulți deplâng prăbușirea imperiului, este evident că nu poate fi durabil ceea ce e construit pe minciună și violență. Din păcate, însă, destrămarea acestuia a fost un proces dureros, care a făcut victime și a provocat vărsări de sânge, în unele noi state până la desprinderea de imperiu (masacrele de la Vilnius, Riga, Tbilisi), în altele chiar după proclamarea independenței, pentru încercarea de a părăsi orbita Moscovei (războiul de la Nistru, din Georgia, iar acum, în Ucraina).
Germenele autodistrugerii imperiului se afla în însușii sistemul acestuia. URSS se îndrepta rapid spre colaps economic, nemaiputând rezista concurenței cu lumea liberă, în primul rând, cu SUA. Era nevoie de reforme pentru a menține statul întins pe două continente. Perestroika a condus la libertatea cuvântului, la libertățile fundamentale, care au fost încălcate de regimul sovietic timp de decenii, iar într-un final, la renunțarea la monopolul puterii de către PCUS. În 1990, au avut loc primele alegeri libere în mai multe republici unionale, care și-au ales propriile parlamente, guverne, șefi de stat, fără implicarea Kremlinului. Însăși Rusia și-a ales primul președinte, Boris Elțin.
După ce au fost făcute publice Pactul Molotov-Ribbentrop și Protocolul adițional secret al acestuia, mișcările centrifuge nu mai puteau fi oprite. Rând pe rând, republicile unionale își proclamă suveranitatea.
Sovietul Suprem de la Chișinău adoptă, pe 23 iunie 1990, Declaraţia de Suveranitate a RSSM, care consfințește „supremaţia Constituţiei şi legilor R.S.S. Moldova pe întreg teritoriul RSSM. Legile şi alte acte normative ale URSS sunt valabile doar după ratificarea acestora de către Sovietul Suprem al republicii. Acţiunea actelor anterioare, care contravin suveranităţii Moldovei, se abrogă”.
În primăvara anului 1990, Lituania, Estonia și Letonia își proclamă independența. În încercarea de a menține imperiul, Moscova organizează la 17 martie 1991 un referendum unional. Țările baltice, Ucraina și Moldova au boicotat referendumul.
În disperare de cauză, în timp ce președintele URSS Mihail Gorbaciov se afla la odihnă, un grup de oficiali de la Moscova săvârșesc o lovitură de stat, numită puciul din 19-21 august 1991, care însă eșuează, după ce s-au ridicat în apărarea libertății sute de mii de ruși, în frunte cu Boris Elțin. Și la Chișinău, în cele câteva zile de incertitudine, populația a păzit câteva zile și nopți clădirile importante, radioteleviziunea. După eșuarea puciului și arestarea puciștilor, drumul spre libertate era deschis.
La 27 august 1991, la cea de-a treia Mare Adunare Națională de la Chișinău, cei circa 800.000 de cetățeni veniți din toate colțurile republicii au votat independența țării. În aceeași zi, Parlamentul întrunit în ședință extraordinară a votat Declarația de Independență. Era pentru prima dată când o pagină de istorie se scria sub ochii noștri, cu participarea noastră.
La 8 decembrie 1991, președintele belarus Stanislav Șușkevici i-a găzduit pe pre-ședintele rus Boris Elțin și pe președintele ucrainean Leonid Kravciuk pentru o întâlnire secretă, la o cabană din Belovejskaia Pușcea. Cei trei au semnat un acord care declara că „URSS a încetat să existe ca subiect de drept internațional și ca realitate geopolitică”.
Timpul ne-a demonstrat ulterior că de la proclamarea independenței până la obținerea independenței reale e o cale și mai lungă…
