
Foto: amb.md
Vremurile de criză economică impun și anumite reguli de comportament social și înaintează cerințe față de reforma economică declarată. Actualmente, sunt anunțate de la guvernare tot mai multe inițiative stimulative și, evident, inițiativa privată vrea, sub acest aspect, cel puțin să vadă tot mai multe libertăți economice. Discursurile oficiale de la administrația centrală inspiră și optimism. De fapt, niciodată nu s-a vorbit atâta despre necesitatea de schimbare pozitivă în societate, inclusiv în mediul de afaceri. Temperatura socială este înaltă, deoarece fiecare cetățean vrea schimbări reale și constructive aici și acum.
În numărul trecut, VP a inserat un material despre unele probleme cu care se confruntă micii comercianți. Revenim la temă cu un articol în care este analizată situația micilor întreprinzători, care constituie un grup economic ce nu poate fi neglijat nici de guvernanți, nici de societate.
Asociația Micului Business constată că noua Lege a IMM-urilor, care „a călătorit” vreo cinci ani prin cabinetele Ministerului Economiei, a fost, în fine, înaintată și aprobată de Parlament, în vara anului trecut, și a intrat în vigoare în luna decembrie. Ba chiar s-a încercat de a respecta căteva principii al Small Business Act for Europe, adică legea-cadru a Uniunii Europene cu privire la dezvoltartea micului business. Important e că noua lege a IMM-urilor a fost aprobată și, deci, există șanse ca prin amendamente să fie adusă la starea unui document care să stimuleze cu adevărat acest important sector social-economic. Trebuie să remarcăm că în Moldova micul business este la limita subzistenței, deși pe unii cinovnici cuvântul business îi hipnotizează… Unii experți sunt înclinați să considere că micul business are, de fapt, mai mult o substanță socială și mai puțin de afacere propiu-zisă.
În țările UE, întreprinderile mici și mijlocii sunt considerate coloana vertebrală a economiei și, realmente, principala sursă de creare a locurilor noi de muncă. Deși la noi se vorbește cu o doză de sfială și pudoare despre aceasta, lucrurile merg spre schimbare. Aceasta se întâmplă, de multe ori, indiferent de voința unor politicieni și persoane cu influență.
E nevoie de un mediu prietenos pentru antreprenoriat
Oficial, sunt propuse documente pentru inițiativă privată și schimbări cu privire la comerțul intern și la micul comerț. Or, reglementările făcute în anul trecut încă nu a revoluționat micul business, dar, în schimb, a adăugat plăți suplimentare, formulare și vizite pe la diverse cabinete. Posibil că aceasta se întâmplă din motiv că establishmentul nostru face legi care reflectă doar viziunea lor personală. Deși lucrurile ar trebui să fie altfel. Businessmenii vin deseori cu propuneri raționale, care ar putea avea impact progresist și asupra bugetului, dar s-ar părea că acestea se pierd prin cabinete sau nu sunt înțelese. De fapt, cu toții așteptăm desovietizarea viziunilor asupra afacerilor mici și mari. Patronii caută și ei un echilibru între plata bună pentru angajatul productiv, plata de impozite și profit. Deci, pe de o parte, demonopolizarea economiei, iar pe de altă parte,
ieșirea din umbră a unor afaceri ar duce la beneficii în societate. Pentru aceasta este nevoie însă de un mediu prietenos pentru antreprenoriat.
La nivelul politicilor de reglementare a activității în sectorul afacerilor mici, sunt periodic declarate și publicate documente destinate îmbunătățirii mediului de business. Este și un lucru firesc, deoarece anul trecut, din iulie, a intrat în vigoare Acordul de Liber Schimb, Aprofundat și Cuprinzător Republica Moldova – UE.
Pe lângă multiplele angajamente pe care trebuie să le ia în serios și să purceadă la îndeplinirea lor, țara noastră trebuie să stimuleze dezvoltarea IMM-urilor și, în special, a microîntreprinderilor. Și aceasta este stipulat în DCFTA, adică în acordul amintit mai sus. Și oricât ar fi de straniu, sunt sarcini direct adresate instituțiilor guvernamentale, care, la rândul lor, caută modalități de a transfera responsabilitatea asupra agenților economici. Este, de fapt, un lucru cunoscut, dar deja depășit. Se vede și se simte în mediul acesta căutarea unor căi potrivite. Și aici sunt binevenite activități insistente de advocacy și negocieri, ce să aducă rezultate reale prin tratative și compromisuri reciproc avantajoase, fapt îndeplinit de Asociația Micului Business.
Bineînțeles, mediul de afaceri exercită presiuni pentru a beneficia de relații pietenoase cu instituțiile de stat. Datorită activismului manifestat de businessmeni, au fost îndeplinite multe promisiuni ale puterii executive și legislative. Îndeosebi, datorită măsurilor de advocacy ale Asociației Micului Business, în luna decembrie anul trecut, au fost salvate peste 10 mii de locuri de muncă în sfera comerțului mic. Negocierile au durat mult timp. Au fost proteste stradale, conferințe de presă, mese rotunde, câteva ședințe ale Consiliului Economic de pe lângă prim-ministru, la Comisia parlamentară buget, economie și finanțe, multe întâlniri cu reprezentanții Ministerului Economiei, polemici la radio și diferite posturi TV și pe site-uri de Internet.
Rezistența opusă de Ministerul Economiei a fost extrem de mare, deși soluția era la suprafață. Se cerea doar redactarea unei singure propoziții. Dar, în ultimă instanță, a fost nevoie de trei întălniri cu prim-ministrul și, respectiv, implicarea sa personală pentru a aplana conflictul, care cocea și putea să se transforme în acțiuni de stradă. Patentarii din toată țara se adunau în Piața Marii Adunări Naționale și doar intervenția directă a primei persoane a Executivului, Pavel Filip, a salvat și situația, și peste zece mii de locuri de muncă, create, de altfel, pe contul fiecărui cetățean în parte. Posibil că anumite tergiversări venite din rezistența materialului birocratic frânează reformele.
Dar iată că avem și oameni care știu să deblocheze situațiile de conflict. Cu trecerea timpului, s-ar putea să avem mai multe personalități lucide și în stare să practice un management de stat eficient și operativ. Personal, pentru prima dată am văzut un demnitar din Moldova care cu adevărat a dorit să soluționeze problema și a soluționat-o, ținănd cont de realitățile economice. Totuși, s-a consumat prea mult timp și prea multă energie doar pentru a redacta o singură propoziție dintr-o lege. Membrii Asociației Micului Business au avut, însă, înțelepciunea să rabde și să persiste… Și disponibilitatea de a ieși peste doi ani la proteste pentru a primi iarăși dreptul de a păstra locul de muncă.
Libertatea economică în Republica Moldova rămâne a fi un lux
Libertatea economică în Moldova rămâne a fi un lux. În astfel de condiții, constată sociologii din Moldova, nu este formată clasa mijlocie, care constituie un garant al stabilității sociale.
Or, e limpede că e nevoie stringentă de debirocratizarea sistemului actual, care de multe ori este abuziv. Se vede de la o poștă că reparația cabinetelor din ministere și schimbarea mobilei trebuie substituită cu schimbarea celor care nu știu cum să-și manifeste aptitudinile. Asta dacă e să parafrazăm bancul clasic despre doi oameni de afaceri…
Asociația Micului Business continuă apărarea IMM-urilor, a microbusinessului. Considerăm că legalizarea economiei subterane, anularea plăților în plic pot fi soluționate prin liberalizarea echilibrată a economiei, schimbarea atitudinii față de antreprenori și oamenii de afaceri. Asociația Micului Business constată din experiența sa de practicare a advocacy că avem forțe sănătoase în business, care sunt în stare să propună soluții adecvate, constructive și realizabile. Demonopolizarea și debirocratizarea sistemului va aduce mari beneficii pentru buget și crearea de locuri noi de muncă, prin susținerea inițiativei private.
Avem și progrese „palpabile”: timp de zece ani, suma amenzilor planificate în bugetul de stat a crescut de 360 de ori. Iată că numărul locurilor de muncă nu prea crește. Situația ar putea fi schimbată, dar, deocamdată, criza se manifestă cu totul altfel. Nici statistica oficială nu prea ne bucură. Numărul IMM-urilor a scăzut la nivelul anului 2012, deci, suntem aruncați cu 4-5 ani în urmă. Sunt în plină descreștere indicatorii cotei vânzărilor IMM-urilor, începînd cu anul 2010. Micul business este sacrificat intereselor monopoliste și economiei gri. În astfel de condiții, locurile de muncă sunt create de cetățenii noștri în alte țări.
Iar clasa de mijloc este doar în fantezia sclipitoare a politicienilor optimiști. Precum glumesc unii experți, în Moldova avem clasa celor săraci, clasa celor bogați și clasa celor foarte bogați…
Iată că sunt promise finanțări în sector, consultări profesionale, reglementări stimulative etc. Important e ca toate acestea să nu fie uitate către sfârșitul anului. Și, s-ar putea întâmpla că vom beneficia de o dare de seamă cu privire la activitățile făcute întru binele micului business. S-ar putea. Pentru prima dată în istorie. Căci avem strategii și planuri de acțiuni pentru susținerea și dezvoltarea micului business. Cu acțiuni reale întreprinse stăm cam prost, dar în celelalte chestii formale noi excelăm.Tot e ceva. Dar până la progrese reale mai este.
Eugen ROȘCOVANU,
președintele Asociației Micului Business



