Mariana Grigorenco este pedagog cu masterat în educație incluzivă, având experiență de activitate cu copii cu cerințe speciale, inclusiv autism și diverse dizabilități. Îi place să se afle în preajma copiilor și, când a aflat despre posibilitatea de a obține suport din partea Organizației Internaționale a Muncii (OIM) pentru amenajarea unei creșe de tip familial la domiciliu, nu a ezitat și s-a înscris pe lista participanților.
Cu suportul partenerilor de la Asociația Femeilor Antreprenoare din Moldova (AFAM), a parcurs toate etapele de instruire și a obținut toate certificatele necesare pentru lansarea acestui tip de serviciu alternativ nou pentru Republica Moldova. A scos toate lucrurile din una din cele patru odăi ale casei, a renovat-o și a mobilat-o cu paturi și dulapuri pentru copii, transformând-o în „Micul Odoraș” – primul serviciu alternativ de tip familial la domiciliul îngrijitoarei din Bălți și din Moldova.
Acțiunea a fost posibilă datorită Programului Național privind serviciile de îngrijire pentru copiii cu vârsta de până la trei ani, implementat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Lipsa unui număr suficient și la prețuri accesibile de servicii de educație și îngrijire timpurie a copiilor reprezintă un obstacol major în calea angajării în muncă a femeilor din zonă. În Republica Moldova, rata de participare la servicii de educație și îngrijire timpurie a copiilor cu vârsta de până la doi ani a fost de 10 la sută în 2021-2022, comparativ cu media europeană de 30 la sută.
„Am un plan de activități pentru fiecare zi, dar activitatea de bază la această vârstă este jocul liber. Voi ghida copiii în jocurile lor și îi voi implica în activități creative pentru vârsta lor. Am amenajat un spațiu pentru jocuri cu nisip și apă, care îi vor ajuta în dezvoltare, iar mamele lor se vor întoarce la muncă și vor continua să progreseze în domeniul lor”, povestește Mariana.
Pasiune moștenită
Pasiunea Marianei pentru munca cu copiii vine din familie. Bunica ei a fost educatoare de creșă, iar mătușa și o verișoară sunt profesoare.
„Mulți copii în copilărie știau deja ce vor fi când vor crește mari. Eu nu aveam nici o dorință, nici un plan, dar în mahala organizam tot felul de activități, îmi plăcea să implic toți copiii”, își amintește femeia.
Parcursul ei profesional și lansarea creșei nu au fost întâmplătoare, spune Mariana. Fiul ei mai mic, care acum are 12 ani, suferă de astm și deseori era nevoită să stea cu el acasă. Pentru a fi cât mai mult alături de el, fără să renunțe la meseria la care ține atât de mult, Mariana a început să lucreze de acasă, în special în perioada pandemiei, predând engleza, româna sau diverse alte activități de dezvoltare a copiilor cu cerințe speciale. De aici și până la „Micul Odoraș” a fost doar un pas. Nu i-a fost greu să formeze grupul de copii, dar recunoaște că mulți părinți sunt sceptici față de aceste servicii alternative și preferă bonele sau grădinițele private.
„Părinții care și-au înscris copilașii la această creșă au trăit peste hotare și au văzut acolo cum funcționează astfel de servicii și au apelat cu încredere”, explică Mariana.
Creșa de tip familial este un tip nou de serviciu, reglementat de Legea nr. 367/2022 privind serviciile alternative de îngrijire a copiilor. Organizația Internațională a Muncii estimează că investiția în servicii de îngrijire a copiilor ar putea genera în Republica Moldova peste 100 de mii de locuri de muncă până în 2030, dintre care circa 30 de mii de locuri de muncă directe în domeniul îngrijirii copiilor, aproape 70 de mi de locuri de muncă directe în domeniul îngrijirii pe termen lung și aproape 20 de mii de locuri de muncă indirecte în sectoarele non-îngrijire.