Membrii Consiliului Federaţiei Sindicatelor din domeniile Cooperaţiei de consum, Comerţului şi Antreprenoriatului „Moldsindcoopcomerţ” au pus în discuţie mai multe chestiuni importante, întruniţi recent într-o şedinţă.
Activităţile organizate de Federaţie în perioada anului 2022 au reflectat viziunile de dezvoltare la nivelul celor 10 direcţii ale Programului de dezvoltare strategică a Federaţiei pentru anii 2021-2025, propriilor planuri de activitate ale organizaţiilor sindicale primare şi teritoriale, altor documente normative ale organelor de conducere ale CNSM, a relevat Valeria Tricolici, preşedinta Federaţiei.
Ea şi-a început discursul în cadrul şedinţei cu un îndemn pentru un viitor mai luminos şi fără violenţă. „Avem dreptul să trăim în siguranţă. Suntem la sfârșitul Campaniei „16 zile de activism împotriva violenţei de gen, care face parte, la rândul ei, din Campania Internaţională „Colorează lumea în orange”. Întreaga comunitate de sindicalişti condamnă orice tip de violenţă asupra femeilor, care reprezintă o încălcare fundamentală a drepturilor omului. Cu regret, fenomenul de violenţă asupra femeilor sau fetelor este unul îngrijorător şi inadmisibil. Cel mai important este să ne solidarizăm şi să reacţionăm prompt atunci când sesizăm cazuri de violenţă de orice gen”, a punctat Valeria Tricolici.
Urmare a discuţiilor în cadrul vizitelor de lucru, a adunărilor sindicale, printre cele mai esenţiale chestiuni abordate de către salariați rămân a fi majorarea salariilor, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, protecţia sănătăţii, lipsa cadrelor, migrația de muncă, în special a femeilor şi tineretului; insuficiența biletelor de tratament pentru salariați și copii; concurenţa neloială, taxele
majorate (în unele cazuri extrem de majorate) la amplasarea unităților de comerț și prestări servicii, care influenţează direct cheltuielile angajatorilor, astfel diminuând alte plăţi de stimulare ale salariaţilor şi de dezvoltare a întreprinderilor etc.
Dialogul social, o provocare, dar și o pârghie pentru soluționarea problemelor
Multe dintre propunerile expuse în cadrul şedinţelor organelor sindicale, întâlnirilor şi adunărilor colectivelor de muncă, precum şi în adresările membrilor de sindicat s-au regăsit în apelurile, declaraţiile şi întrevederile organizate de conducerea Federaţiei.
O provocare pentru Federație rămâne a fi şi în continuare dialogul social. Acesta este singurul mod activ, eficient și civilizat, care permite, de comun acord cu partenerii sociali, realizarea unor acțiuni care să asigure protecția social-economică, de muncă și profesională a salariaților, membrilor de sindicat.
Consiliul Federaţiei „Moldsindcoopcomerţ” a apreciat conlucrarea benefică dintre majoritatea partenerilor sociali şi organizațiile sindicale primare, membre ale Federaţiei, care au reușit să mențină garanțiile salariaților, membrilor de sindicat, în ceea ce privește raporturile de muncă stipulate în actele legislative și contractuale.
În acest sens, în întreprinderile şi organizaţiile din ramură sunt în vigoare 90 de Contracte colective de muncă. De la începutul anului 2022, au fost încheiate sau prelungite 17 Contracte colective de muncă.
Pentru promovarea dialogului social la nivel de unitate, prin intermediul contractelor colective de muncă, Consiliul Federaţiei „Moldsindcoopcomerţ” a aprobat lansarea Campaniei la nivel de ramură pentru anul 2023: „Contractul colectiv de muncă – garanția drepturilor angajaţilor, membri de sindicat”.
Totodată un segment important rămâne a fi, în activitatea organizațiilor sindicale de toate nivelurile, domeniul securității și sănătății la locul de muncă.
Se atestă o conlucrare benefică cu Inspectoratul Muncii al Sindicatelor în vederea acordării ajutorului practic şi metodic de specialitate organizaţiilor sindicale şi specialiştilor de profil din ramură, care se implica în modul cel mai serios la instruirea activului sindical, precum şi la cercetarea accidentelor de munca în care au fost implicaţi membrii de sindicat.
Un program aparte desfăşurat în proces de lucru a fost orientat spre realizarea activităţii educaţionale şi de informare pentru activul sindical și membrii sindicatului.
În context internaţional Federaţia şi-a continuat activitatea mai mult în regim online cu organizațiile internaționale la care este afiliată, participând la realizarea proiectelor comune, la schimbul de experiență și la susținerea acțiunilor de solidaritate sindicală.
„Fiind în ajunul sărbătorilor de iarnă, transmit, prin intermediul publicaţiei „Vocea poporului”, sincere mulţumiri liderilor organizaţiilor sindicale de toate nivelurile, activului şi tuturor membrilor de sindicat pentru munca și eforturile depuse la realizarea obiectivelor Federaţiei, la crearea imaginii şi la consolidarea mişcării sindicale în ramurile Cooperaţiei de consum, Comerţului și Antreprenoriatului din țară. Sunt convinsă că toate acţiunile sindicatelor vor fi un sprijin pentru apărarea drepturilor economice şi sociale şi pentru creşterea calităţii vieţii membrilor de sindicat”, a încheiat Valeria Tricolici, preşedinta Federaţiei Sindicatelor „Moldsindcoopcomerţ”.