4 December 2024
Chisinau
Без рубрики

Lideri sindicali de la Rezina, familiarizaţi cu unele modificări legislative

Loading
Без рубрики Lideri sindicali de la Rezina, familiarizaţi cu unele modificări legislative
Lideri sindicali de la Rezina, familiarizaţi cu unele modificări legislative

 

 

seminar

Foto: vocea.md

Reprezentanţi ai Consi­liului interramural şi ai activului sindical din ra­ionul Rezina au partici­pat recent la un seminar de două zile, desfăşurat la Institutul Muncii din capitală.

 

Vera Platon, preşedintă a Consiliului interramural al sindicatelor din raionul Rezi­na, a precizat pentru „Vocea poporului” că agenda semina­rului a fost întocmită pe baza temelor propuse de reprezen­tanţii sindicatelor de ramură din teritoriu. Cei 44 de parti­cipanţi au fost preşedinţii a 13 sindicate de ramură de la Re­zina, ai mai multor organiza­ţii de bază, precum şi membri de sindicat activi.

„Ne străduim ca la aces­te seminare să participe, din partea Consiliului interra­mural, de fiecare dată alţi li­deri sau membri de sindicat, pentru a spori competenţele unui număr cât mai mare de activişti. Am pus accentul şi pe problemele cu care se adresează salariaţii membri ai comitetelor sindicale”, a accentuat Vera Platon.

Agenda seminarului a in­clus chestiuni legate de meca­nismele juridice de apărare a drepturilor sindicale, respec­tarea şi aplicarea legislaţiei muncii, precum şi de proce­sul de modificare a Codului muncii în contextul asocierii ţării noastre la Uniunea Euro­peană.

Un alt subiect a vizat secu­ritatea şi sănătatea în muncă, cerinţele generale de protecţie a muncii, contractul indivi­dual de muncă şi acordurile suplimentare la acesta, fişa de post, regulamentul intern al unităţii etc.

Participanţii au mai făcut un schimb de experienţă axat pe motivarea apartenenţei la sindicate şi au fost famili­arizaţi cu acţiunile CNSM în vederea protecţiei sociale a angajaților, salarizării, pre­cum şi pe unele aspecte ale calculării contribuţiilor soci­ale.

„Seminarele de acest fel le sunt de ajutor liderilor sin­dicali, care sunt interesaţi să cunoască legislaţia muncii, în special, în ceea ce priveşte salarizarea şi cerinţele în do­meniul securităţii şi sănătă­ţii în muncă. Pe pedagogi îi doare cel mai mult problema salarizării şi, de aceea, am ales această temă pentru a fi pregătiţi să răspundem la în­trebările membrilor noştri”, a apreciat Silvia Stratan, preşe­dinta Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei Rezina.

Seminarul a fost organi­zat cu susţinerea financiară a Confederaţiei Naţionale a Sin­dicatelor din Moldova.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand