
Foto: arhivă personală
Recent, în orașul Tbilisi, Georgia, s-au desfășurat ședințele organelor colegiale, inclusiv Congresul IV Extraordinar al Confederației Internaţionale „Neftegazstroiprofsoiuz”, care reunește sindicatele ramurale naționale din complexul petrolier și gazier și din alte ramuri conexe din Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Georgia, Kazahstan, Moldova, Rusia și Ucraina.
În cadrul ședinței extinse a Consiliului confederației, a fost făcut bilanțul activității Comisiei pentru elaborarea modificărilor la Statutul confederației, au fost aprobate o serie de decizii cu caracter organizațional, au fost coordonate propunerile delegaților la congres cu privire la crearea unor organe reînnoite de conducere ale confederației.
Printre cele mai importante decizii ale Congresului IV Extraordinar al Confederației Internaţionale „Neftegazstroiprofsoiuz”, se numără cele care țin de modificarea structurii și a componenței organelor de conducere ale confederației, dar și de perfecționarea și actualizarea prevederilor Statutului Confederației.
Astfel, Statutul actualizat al Confederației prevede că preșe-dintele acesteia poate lua de unul singur deciziile ca reprezentant al organului executiv al confede-rației. De asemenea, a fost formată instituția vicepreședinților confederației, care sunt aleși dintre candidaturile propuse de către organizațiile membre.
După aprobarea noii redacții a Statutului printr-o hotărâre a congresului, au avut loc alegerile organelor de conducere ale confederaţiei. În funcţia de preşedinte al Confederației Internaţionale „Neftegazstroiprofsoiuz” a fost ales Aleksandr Korceaghin, preşedintele Sindicatului Angajaţilor din Industria Petrolieră, Gazieră şi de Construcţii „Neftegazstroiprofsoiuz” din Federaţia Rusă. În funcţiile de vicepreşedinţi au fost aleşi Jahongir Aliev (preşedintele Sindicatului Republican al Lucrătorilor Industriei Petrolului şi a Gazelor din Azerbaidjan), Svetlana Klociok (preşedintă a Sindicatului „Belhimprofsoiuz”) şi Tlekkanbîl Klabdulov (preşedintele Sindicatului din Domeniul Petrolului şi Gazelor). Totodată, a fost constituită noua componenţă a Consiliului Confederaţiei, care a reunit câte un reprezentant din partea fiecărei orga
nizaţii membră şi aprobată componenţa Comisiei de cenzori a confederaţiei.
În cadrul şedinţei Consiliului Confederaţiei, care a avut loc după Congresul IV Extraordinar al Confederației Internaţionale, a fost coordonat şi aprobat planul de activitate pentru anul 2017. În aceleaşi zile (4-5 aprilie), au avut loc întrevederile dintre Aleksandr Korceaghin, preşedintele „Neftegazstroiprofsoiuz” din Rusia, cu Gocia Kvintiani, preşedintele Sindicatului din Industria Petrolului şi Gazelor din Georgia, Gaik Balasanian, preşedintele Sindicatului „Gazprom Armenia”, Svetlana Klociok, preşedinta Sindicatului Lucrătorilor din Industria Chimică, Minieră şi Petrolieră din Belarus.
La întrunire au fost abordate decizii ce ţin de colaborarea curentă şi cea de perspectivă dintre sindicate. Astfel, părţile au convenit asupra intensificării cooperării în domeniul schimbului de informaţii, politicii de tineret, securităţii şi sănătăţii în muncă a membrilor de sindicat.
La finele întâlnirilor respective, a fost semnată o serie de acorduri privind colaborarea dintre „Neftegazstroiprofsoiuz” din Rusia şi Sindicatul Industriei Petrolului şi Gazelor din Georgia, Sindicatul „Gazprom Armenia”, dar şi o nouă convenţie cu Sindicatului Lucrătorilor din Industria Chimică, Minieră şi Petrolieră din Belarus.
Margareta STRESTIAN,
președinta Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Moldova



