Într-un efort de a îmbunătăți condițiile de muncă și de a proteja drepturile angajaților, în orașul Nisporeni a fost constituită recent o nouă organizație sindicală primară, care s-a afiliat Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Sfera Deservirii Sociale și Producerii de Mărfuri „Sindindcomservice”.
Organizația sindicală primară a angajaților Societății pe Acțiuni „Apă Canal Nisporeni” își propune să reprezinte interesele lucrătorilor din unitate și fortifica-rea sindicatului, ca structură de susținere pentru angajați.
În cadrul ședinței de lucru cu activul sindical, Ecaterina Manastîrschi, președinta Federației „Sindindcomservice”, a prezentat obiectivele principale ale sindicatului. Acestea includ negocierea contractelor colective de muncă, îmbunătățirea condițiilor de lucru și promovarea unor politici de echilibru între viața profesională și cea personală, dezvoltarea dialogului social cu angajatorii și, la necesitate, cu reprezentanții administrației publice locale. De asemenea, prevăd sporirea activității organizațiilor de femei și de tineret ale federației, protecția membrilor de sindicat, promovarea unor metode noi de lucru cu aceștia și intensificarea activităților de instruire.
Totodată, președinta a prezentat planul de lucru general al federației pentru anul curent, în vederea implicării cât mai rapide în activitățile curente ale noii organizații sindicale.
„Este esențial să avem o voce unită și puternică pentru a asigura condiții de muncă decente și respect pentru toți angajații din întreprindere. Prin solidaritate și acțiuni comune, putem obține schimbările necesare pentru a îmbunătăți viețile lucrătorilor și a acorda o atenție sporită problemelor din sector”, a declarat Ion Arsene, președintele organizației sindicale primare recent create.