Persoanele care suferă de maladii ale aparatului respirator, de alergii, hipertensiune arterială vor putea să-şi întremeze sănătatea printr-o metodă mai puţin tradiţională. La staţiunea sanatorială „Nufărul Alb” din oraşul Cahul a fost inaugurată recent cea mai mare salină din Republica Moldova.
Cu o suprafaţă de 120 de metri pătraţi, mult mai mare decât cea care a existat până acum în cadrul policlinicii sanatoriului, salina va putea găzdui concomitent circa 100 de persoane. Medicii dau asigurări că, atât pe timp de vară, cât şi pe timp de iarnă, în salină vor fi constant 13-14 grade Celsius. „În ultimul timp, avem foarte mulţi pacienţi cu boli respiratorii. Se întâmplă din cauza substanţelor chimice din produsele pe care le folosim, a erbicidelor din agricultură. Aerul sărat este o bună metodă de prevenire a răcelii. Pentru proceduri s-au înscris deja aproape 700 de persoane”, a specificat Vasile Scutelnic, medicul-şef al staţiunii „Nufărul Alb”.
CNSM a virat 1,7 mln. de lei pentru construcţia saline
„Deschidem o salină cu săruri care au fost dobândite la o adâncime de o sută de metri în oraşul Târgu Ocna, România. Pentru construcţia salinei, Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova a alocat un milion şapte sute de mii de lei. Salina a fost făcută conform proiectului, au fost respectate toate normele sanitaro-igienice şi de protecție împotriva incendiilor”, a menţionat Oleg Budza, preşedintele CNSM la inaugurarea salinei.
„Sănătatea salariaților este o prioritate pentru confederaţie. Statisticile privind starea sănătății populației din țara noastră sunt mai mult decât îngrijorătoare la o serie de indicatori, avem mulţi copii cu maladii respiratorii. Prin intermediul acestei saline, ne propunem să contribuim la reducerea acestor boli, care sunt în topul celor mai des întâlnite în Moldova. Oamenii trebuie să apeleze şi la alt fel de terapie, cum ar fi tratamentul cu ierburi sau cu săruri din mine. Am discutat cu o persoană care suferă de astm bronşic. Din spusele pacientului,
tratamentul medicamentos nu a avut mare efect, însă după ce a fost de două ori în mine saline din România, s-a simţit mult mai bine”, a subliniat liderul sindical.
Vasile Glibiciuc, directorul firmei care a efectuat construcţia salinei de la Cahul, a menţionat că lucrările au durat şase luni. „Pentru construcția salinei, au fost aduse circa 100 de tone de sare de la mina Târgu Ocna din județul Bacău, România. De asemenea, a fost adusă și sare de Himalaya, din Pakistan. Atât podeaua, cât şi pereţii încăperii, sunt din sare, grosimea pereţilor fiind de 40 de centimetri. În sală există acces gratuit la Internet (zonă Wi-Fi). Totodată, încăperea este asigurată cu mese şi scaune, seturi de şah, joc de dame, ziare şi televizor. Pentru copii este amenajat un mic teren de joacă”, a precizat Vasile Glibiciuc.
Valentin Reabţov este unul dintre pacienţii care se tratează prin speleoterapie. „De 14 ani vin de la Chişinău la sanatoriul „Nufărul Alb” de la Cahul, împreună cu întreaga familie. Salina oferă posibilitate de a îmbunătăţi sănătatea nu doar pentru persoanele care suferă de maladii ale aparatului respirator, dar şi pentru oamenii care vor să prevină aceste boli. Foarte mulţi oameni vor începe să vină aici nu numai pe timp de vară, dar şi iarna”, a adăugat Valentin Reabţov.
La inaugurarea salinei a participat şi deputata Elena Bacalu, care este locuitoare a raionului Cahul. „Avem cetăţeni care contribuie la dezvoltarea ţării. Managerul staţiunii „Nufărul Alb” este un exemplu în acest sens. Vasile Scutelnic a păstrat şi a dezvoltat sanatoriul. Cu siguranţă, „Nufărul Alb” va atrage mai mulţi pacienţi care au nevoie de tratament prin speleoterapie. Noi cunoaştem că mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova merg în peşterile din România cu scopul de a beneficia de aceste servicii. Din păcate, însă, nu toţi oamenii care suferă de bronşită sau pneumonie au posibilitate să plece peste hotare”, a adăugat Elena Bacalu.
Potrivit lui Vasile Scutelnic, la salină sunt aşteptaţi și copii care au cel puţin trei ani, dar şi adulți. „Speleoterapia este o metodă de tratament care constă în plasarea bolnavilor în condiţii de microclimat al peşterilor ori minelor de sare. Efectul cumulat al factorilor microclimatului de saline ameliorează starea clinică a bolnavilor. Pacienții vor putea trata afecțiuni precum astmul bronșic, bronșita cronică, emfizemul pulmonar, pneumonia cronică, sinuzitele, faringitele, amigdalitele, otitele. Durata unei prime proceduri de speleoterapie este de o oră, iar următoarele durează până la 2-3 ore. În total, medicii recomandă să fie efectuate între 18 și 23 de ședințe de speleoterapie. Microclimatul de salină exercită o acţiune stimulatoare asupra funcţiei sistemului respirator şi cardiovascular şi asigură declanşarea proceselor antiinflamatorii. Procesele metabolice oxidoreductive se ameliorează, iar funcţia glicocorticoidă a cortexului suprarenalelor creşte. Astfel, se echilibrează conţinutul electrolitic al mediului intern al organismului. Inspiraţia aerosolilor cu conţinut de clorură de sodiu, magneziu, calciu, precum şi cu ioni de natriu, calciu, magneziu, în mare măsură exercită o influenţă pozitivă asupra sistemelor respirator şi cardiovascular.
Pacienţii cu dereglări ale sistemului respirator îşi revin în scurt timp, sub influenţa microclimatului de salină, deoarece conţinutul de bioxid de carbon şi de oxigen în peşteră este mai mare decât în aerul atmosferic din exterior. Normalizarea funcţiei cortexului suprarenalelor şi a metabolismului hidrosalin asigură micşorarea treptată a tensiunii arteriale la pacienţii cu boala hipertonică de gradele I şi II. Efectul cumulant al factorilor microclimatului de salină ameliorează starea clinică a bolnavilor, în special a celor astmatici, prin rărirea sau dispariţia crizelor de astm, reducerea tusei şi a dispneei. Astfel, se îmbunătăţeşte starea psihofiziologică a pacienţilor, iar doctorul prescrie ulterior mai puţine medicamente pentru tratament. Speleoterapia stimulează respiraţia profundă, curăţă şi umezeşte plămânii, astfel încât alergiile şi unele procese inflamatorii dispar, sporeşte imunitatea, se normalizează activitatea sistemului cardiovascular”, a menţionat medicul-şef al sanatoriului „Nufărul Alb”.
La salină sunt
aşteptaţi pacienţi
care au de la trei ani
în sus
Sursa citată a precizat că speleoterapia este recomandată în special persoanelor care suferă de astm bronşic, bronşită cronică, emfizem pulmonar, preumonie cronică, mucoviscidoză. Totodată, aerul salin diminuează şi tusea la fumători, dar ajută şi la tratarea rinitei, sinuzitei, otitei, amigdalitei, a diferitelor tipuri de alergii. Ameliorează starea sănătăţii şi în cazul diferitelor boli de piele – dermatită atopică, neurodermită, eczemă, psoriazis, acnee, seboree. În acelaşi timp, îmbunătăţeşte starea pacienţilor în caz de distonie neuro–circulatorie, oboseală cronică, stres, depresie, anxietate, insomnie, hipotiroidie.
Sanatoriul „Nufărul Alb” este o staţiune balneară dotată cu echipament medical performant, unde mii de pacienţi vin anual pentru tratament şi reabilitare. Principalele afecţiuni care se tratează cu succes sunt cele ale aparatului locomotor, ale sistemului nervos.
O şedinţă de o oră în salină costă 30 de lei, de două ore – 50 de lei, iar pentru procedurile de trei ore va trebui să plătim 70 de lei. Copiii cu vârsta de până la 14 ani vor beneficia de reducere de 50 la sută. Tratamentele în mina de sare nu sunt recomandate pentru cei care suferă de tuberculoză, hipertiroidie, psihoză, claustrofobie (frică de spaţii închise), diferite tumori sau pentru cei care au stări febrile.