4 December 2024
Chisinau
Social

ITUC a lansat campania „Este timpul pentru susținerea ODD 8”

Loading
Social ITUC a lansat campania „Este timpul pentru susținerea ODD 8”
ITUC a lansat campania „Este timpul pentru susținerea ODD 8”
sindicate.md

În luna iulie anul curent, cu supor­tul Organizației Națiunilor Unite (ONU), va fi organizată o nouă se­siune, a X-a, a Forumului politic la nivel înalt privind dezvoltarea du­rabilă (HLPF). În cadrul Forumului, delegați din diferite țări ale lumii vor examina cum este implemen­tată Agenda 2030 pentru Dezvolta­re Durabilă și care sunt progresele cu privire la atingerea mai multor Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD).

În legătură cu aceasta, Confederația Internațională a Sindicatelor (ITUC), din care face parte și Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM), a lansat o campanie de infor­mare și sensibilizare prin intermediul căreia îndeamnă guvernele și partene­rii sociali să includă în Declarația minis­terială din acest an a Forumului politic la nivel înalt privind dezvoltarea dura­bilă mai multe subiecte cheie, care se referă la Obiectivul de Dezvoltare Du­rabilă nr. 8: Munca decentă și creșterea economică.

Sharan Burrow, secretar general al ITUC, susține că lumea muncii are ne­voie de un nou contract social, centrat pe ODD 8. „În cadrul HLPF 2022, lumea va evalua progresele înregistrate pe cinci ODD-uri: ODD 4 privind educația, ODD 5 privind egalitatea de gen, ODD 14 privind viața sub apă, ODD 15 pri­vind viața pe pământ și ODD 17 pri­vind parteneriatele pentru obiective. Deși ODD 8 nu se află în lista de re­vizuire, ne vom asigura că face parte din discuții. Deoarece cu obiectivele sale privind munca decentă, creșterea favorabilă incluziunii, distribuția echi­tabilă a bogăției, incluziunea socială și conservarea mediului, Obiectivul 8 este fundamental pentru construirea unei redresări centrate pe om și pentru promovarea Agendei 2030”, consideră Burrow.

În acest context, CNSM susține de­mersurile ITUC și a expediat Guvernului Republicii Moldova o scrisoare semna­tă de Igor Zubcu, președintele CNSM. „Considerăm că țintele prevăzute de ODD 8 „Muncă decentă și creștere eco­nomică” sunt esențiale pentru un nou contract social și necesită a fi reflectate în Declarația ministerială a Forumului din 2022. Apelăm la sprijinul dumnea­voastră pentru a face din Noul contract social o realitate în cadrul Deceniului de acțiune pentru ODD–uri”, se arată în scrisoare.

CNSM consideră necesar de reflec­tat în Declarația HLPF 2022 următoa­rele subiecte cheie: asigurarea acce­sului universal la testare, tratament și vaccinuri pentru Covid-19; creșterea investițiilor în locuri de muncă (Pentru a atinge ocuparea deplină a forței de muncă, așa cum prevede ODD 8, lumea trebuie să creeze 575 de milioane de noi locuri de muncă, până în 2030); protecție socială; egalitatea de gen; salarii decente; învățarea pe tot par­cursul vieții; dialog social.

În apelul lansat de secretarul general al ONU pentru un „contract social reîn­noit”, a fost subliniată importanța asi­gurării unui nou model de guvernanță globală bazat pe un multilateralism re­vigorat și incluziv. Noul contract social reprezintă un fundament pentru se­curitatea comună în fața inegalităților masive, a crizei climatice și a pandemi­ei, toate într-o perioadă de escaladare a conflictelor. Totodată, acesta trebuie să răspundă la șase revendicări ale lu­crătorilor: crearea de locuri de muncă ecologice din punct de vedere climatic, cu o tranziție echitabilă; un nivel minim de protecție a muncii pentru toți lucră­torii; protecție socială universală; sala­rii minime și salarii egale; egalitate în ceea ce privește veniturile, genul și etnia; un model de dezvoltare bazat pe drepturi, realizat prin intermediul ODD–urilor și al reformei multilaterale.

Amintim că Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă a fost adoptată la 25 septembrie 2015 de către șefii de state și de guverne ai celor 193 de țări ale Adunării Generale a ONU. Acest document global include 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, care prevăd eradicarea sărăciei lucii și a foametei, stabilește un spectru larg de obiective economice, sociale și de mediu într-o abordare integrată, bazată pe respec­tarea drepturilor omului.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand