Independența țării, câștigată prin lupta și sacrificiul unor generații întregi

Foto: cubreacov.wordpress.com

Astăzi,  27 august, se împli­nesc 23 de ani de la procla­marea Independenței Republicii Moldova, actul de identitate al tânărului nostru stat. În acea zi me­morabilă, sute de mii de moldoveni s-au adunat la Marea Adunare Națională în piața din centrul Chișinăului, toți „într-un cuget și-o simțire”, pentru a de­cide destinul țării, dar, mai ales, viitorul următoarelor generații. În acea zi de 27 august, locuitorii Repu­blicii Moldova au fost mai mult decât martori ai unui eveniment istoric! Ei au fă­urit istorie.

După Marea Adunare Națională, Parlamentul s-a întrunit în ședință în plen și a adoptat, prin vot nominal, Declarația de Independență a RM.

Dacă răsfoim manua­lele, căutăm mai adânc în istorie, ne putem convinge că popoarele, statele care și-au proclamat independența, pe parcursul a câtor­va secole, au ajuns la nea­târnare prin lupte, războaie sângeroase între metropo­lă și colonii. Uneori, pro­clamarea independenței venea ca o încununare aluptei de emancipare națională, alteori, aceasta era urmată de lupte pentru apărarea independenței și a integrității teritoriale a statului. Așa a fost la pro­clamarea Independenței SUA, așa a fost la dezinte­grarea unor imperii după Primul Război Mondial, apoi, după cel de-al Doilea Război Mondial, când s-a destrămat Imperiul Brita­nic.

Declarația de Independență, un document emanat din voința poporului, exprimată la 27 august în PMAN

Noile state apărute după dizolvarea URSS nu au constituit o excepție în acest sens. Imperiul era în convulsii, iar puciul din 19-21 august 1991 a con­stituit drept un cataliza­tor al mișcărilor centrifu­ge în statul–supraputere (asta după ce țările balti­ce deja își proclamaseră independența de metropolă).

Nici Rusia nu mai dorea să trăiască în URSS, vroia să fie in­dependentă!

Ce a urmat, în 1991-1992, confirmă ipoteza, susținută de practică, de evenimente, că nici un imperiu nu dispare fără sa­crificii, fără vărsare de sânge. Iar Republica Moldova a plătit un prețscump pentru libertatea și independența sa, prin sacri­ficiul tinerilor în războiul de la Nistru. Deocamdată, integrita­tea teritorială a țării mai este un obiectiv spre care tindem, dar Independența și Suveranitatea ne-am apărat-o cu prețul sânge­lui vărsat pe altarul Patriei.

În chiar preambulul Declarației de Independență, scrie: „Parlamentul Republicii Mol­dova, constituit în urma unor alegeri libere și democratice; Având în vedere trecutul mi­lenar al poporului nostru și statalitatea sa neîntreruptă în spațiul istoric și etnic al deve­nirii sale naționale; Conside­rând actele de dezmembrare a teritoriului național de la 1775 și 1812 ca fiind în contradicție cu dreptul istoric și de neam și cu statutul juridic al Țării Mol­dovei, acte infirmate de întrea­ga evoluție a istoriei și de voința liber exprimată a populației Basarabiei și Bucovinei (…)”, ca mai jos să sublinieze: „Luând act de faptul că Parlamentele multor state în declarațiile lor consideră înțelegerea înche­iată la 23 august 1939, între Guvernul URSS și Guvernul Germaniei, ca nulă ab initio și cer lichidarea consecințelor politico-juridice ale acesteia (…); Pornind de la Declarația suveranității Republicii Moldo­va, adoptată de Parlament la 23 iunie 1990 (…);

Apreciind că a sosit ceasul cel mare al săvârșirii unui act de justiție, în concordanță cu isto­ria poporului nostru, cu normele de morală și de drept interna-țional;

Proclamă solemn, în virtutea dreptului popoarelor la autode­terminare, în numele întregii populații a Republicii Moldova și în fața întregii lumi:

Republica Moldova este un stat suveran, independent și de­mocratic, liber să-și hotărască prezentul și viitorul fără nici un amestec din afară, în conformi­tate cu idealurile și năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale.

În calitatea sa de stat suve­ran și independent, Republica Moldova hotărăște ca pe în­tregul său teritoriu să se aplice numai Constituția, legile și ce­lelalte acte normative adoptate de organele legal constituite ale Republicii Moldova;

Garantează exercitarea drep­turilor sociale, economice, cul­turale și a libertății politice ale tuturor cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv ale persoa­nelor aparținând grupurilor naționale, etnice, lingvistice și religioase, în conformitate cu prevederile Actului final de la Helsinki și ale documentelor adoptate ulterior, ale Cartei de la Paris pentru o nouă Europă”.

Am citat masiv din Declarația de Independență, pentru că se mai găsesc astăzi unii care pun la îndoială legitimitatea sau valoarea unui document emanat din voința poporului. Curtea Constituțională a con­statat, printr-o decizie ce nu poate fi atacată, că Declarația de Independență este mai presus decât Constituția votată ulterior de către Parlament. Constituția încă mai poate fi revizuită, amendată, însă Declarația de Independență – nu. Aceasta face parte din istoria noastră, a tutu­ror. Iar istoria la care am fost martori oculari și participanți activi, precum se știe, nu poate fi rescrisă, răstălmăcită. Aceasta trebuie pur și simplu acceptată ca atare, respectată.