Igor Zubcu, vicepreședinte al Federației Sindicale „SĂNĂTATEA”: „Sindicatele trebuie să oprească exodul forţei de muncă tinere”

Astăzi, vom da o notă acti­vităţii noastre pe parcursul ultimilor cinci ani şi vom aproba Strategia de activitate pentru un viitor mai bun al membrilor de sindicat. Federaţia Sindicală „Sănătatea” apreciază pozitiv activitatea dintre congrese a CNSM. Este firesc să ne axăm pe ce am făcut, ce va trebui să facem? Dar mi-am pus un semn de întrebare cu privire la faptul: care este semnificaţia istorică a evenimentului de astăzi?

Această întrebare reiese din contextul perioadei de schim­bare prin care trecem la nivel global, regional şi la nivelul țării. Fiecare dintre noi simţim pro­gresul, cu atât mai sensibili sun­tem la crize: financiare, sociale, demografice etc., dar mai puţin sesizăm perioadele de tranziţie.

Mă răscoleşte, în context, o întrebare: pentru ce a fost creată mişcarea sindicală? Bineînțeles că imediat v-aţi gândit la răs­punsuri de genul: pentru a apă­ra şi reprezenta salariaţii, pen­tru a purta negocieri colective, pentru a organiza greve… Desi­gur, este un grăunte de adevăr aici, însă, în opinia mea, acestea sunt instrumente de realizare ale mişcării sindicale, dar misiu­nea de bază o văd în participa­rea lucrătorilor la administrarea bunurilor care aparţin tuturor, nu doar a celor care deţin capi­talul financiar; de a participa la împărţirea justă, corectă a profi­tului, care nu se realizează doar în baza  isteţimii patronilor sau a guvernelor, dar în urma muncii lucrătorilor care aduce cea mai mare plusvaloare în activitatea economică, în temeiul căreia se creează bunuri şi servicii de ca­litate.

Dacă aruncăm o ochire re­trospectivă, în astfel de state precum Japonia şi Germania, în perioada postbelică, pentru a se ridica din ruinele lăsate de cel mai devastator și sângeros război din toate timpurile, gu­vernele acestor state au favo­rizat dialogul social, recunos­când patronatele şi sindicatele ca parteneri cu drepturi egale. Acest fapt a condus la consoli­darea colectivelor de muncă, la creşterea productivităţii muncii şi astăzi acestea se află în frun­tea celor mai dezvoltate țări, pe care le invidiază toată lumea.

La noi, se întâmplă o situaţie diametral opusă: având o le­gislaţie bună, un climat al dia­logului social favorabil, tot mai des se încearcă a diminua rolul mişcării sindicale în dezvoltarea țării. Am ajuns să se spună că „se muşcă” din drepturile şi garanţi­ile salariaţilor pentru a-i egala în drepturi cu angajatorii, sau pen­tru a facilita investiţiile străine. Or, dragii mei, a demara o afa­cere presupune un risc, a face investiţii de capital, așijderea, dar și a fi lucrător trebuie să fie un risc! Sau Guvernul trebuie să manifeste o grijă sporită faţă de cetăţenii săi?

Mă bucur să constat că miş­carea sindicală naţională este una 

bazată pe principii de au­toorganizare şi autogestiune. În interiorul mişcării au loc multe schimbări care conduc la con­solidarea şi autoafirmarea sin­dicatelor. Dar, totodată, vreau să atrag atenţia şi asupra unor fobii pe care nu trebuie să le to­lerăm.

Una din ele este că noi prea des vorbim despre faptul că în întreprinderea X angajatorul este împotriva creării organi­zaţiei sindicale. Păi, organizaţia sindicală nu se creează pentru angajator. Sau, dacă se creează cu acordul lui, nu este acesta un sindicat de buzunar, pe care îl detestăm?

Altă fobie este că tot mai des spunem că trebuie să ne pre­ocupăm de recrutarea noilor membri de sindicat, să avem în unităţi densitatea sindicală cât mai aproape de 100%. Este bun ţelul, dar nu cred că este priori­tar în perioada de tranziţie prin care trecem. În opinia mea, ar fi mult mai rezonabil ca cel puţin în paralel cu activitatea de re­crutare să ne concentrăm şi pe studierea aprofundată a proble­maticii demografice şi a feno­menului emigraţiei cetăţenilor noştri. Este bine când avem mulţi membri de sindicat, dar trebuie să sporim numărul membri­lor de sindicat activi, care sunt implicaţi în purtarea dialogului social. Spun acest lucru, fiindcă un membru de sindicat pasiv este unul care nu doreşte să-şi asume nici o responsabilitate, pentru el trebuie să decidă alţii, iar el să paraziteze pe deciziile bune luate deja. Or, istoric vor­bind, nu aveau responsabilitate doar sclavii.

O altă chestiune care trebuie abordată cu seriozitate, în opi­nia mea, este tendinţa mişcării sindicale de a se izola de cei care nu sunt membri de sin­dicat. Mişcarea sindicală este una bazată pe libertate: libera asociere, libera afiliere, liberă gândire. De mişcarea sindicală nu au nevoie doar membrii de sindicat. Din acest motiv, soli­cit susţinerea Congresului ca şi pentru viitor mişcarea sindicală naţională să fie una cu caracter general, să nu ne limităm doar la drepturi şi facilităţi suplimentare pentru membrii de sindicat, ci să sprijinim implicarea tuturor lu­crătorilor în realizarea Strategiei CNSM şi a obiectivelor mişcării sindicale.

Propun pentru viitor să ne stabilim un sistem de valori ca în capul mesei să fie: tratarea cu respect a celor pe care îi repre­zentăm; să privim la schimbările din jurul nostru, propuse de par­tenerii noştri, cu înţelepciune; să creştem responsabilitatea în realizarea obiectivelor trasate și niciodată să nu renunțăm la ele; să dezvoltăm în noi calitatea de autoafirmare, nu pe seama celor care ne înconjoară, dar prin pris­ma creşterii noastre, prin calita­tea mişcării sindicale.

Cât priveşte sectorul sănă­tăţii, pe care îl reprezentăm la congres prin cei 14 delegaţi, so­licităm sprijin conducerii CNSM la realizarea următoarelor obiec­tive:

– Finanţarea ritmică a ramurii sănătăţii din bugetul de stat în raport cu necesităţile, nu con­form posibilităţilor;

– Identificarea resurselor su­plimentare necesare pentru ma­jorarea considerabilă a salariilor lucrătorilor medicali, în raport cu efortul, inclusiv cel psiho-emoţi­onal, depus la prestarea servicii­lor medicale de calitate;

– Sporirea gradului de pro­tecţie socială a lucrătorilor me­dicali;

– Asigurarea unei profilaxii re­ale împotriva îmbolnăvirilor pro­fesionale a lucrătorilor medicali;

– Identificarea mecanismelor de stopare a migraţiei lucrători­lor medicali;

– Contestarea continuă a de­zideratului fals că parteneriatul public-privat în sectorul sănătă­ţii este soluţia problemelor din sistem;

– Susţinerea lozincii „Sănăta­tea – un drept al omului. Forti­ficarea sectorului public al sănă­tăţii înseamnă acces la servicii de calitate pentru toţi”.

La final, ţin să enunţ că doar împreună cu membrii de sindi­cat activi, dedicați vom construi o lume nouă, o ţară mai bună, cu locuri de muncă decente, mai atractive pentru cetăţenii care au mai rămas în ţară, precum şi pentru cei care au emigrat.

Iar guvernanţilor le propun să-și întoarcă faţa spre sindicate, care sunt un pilon şi un parte­ner de încredere în dezvoltarea socială şi economică a ţării; să ţină cont de avizele sindicatelor la proiectele de acte normative, la programe sociale, căci sindi­catele au fost şi rămân a fi Vocea poporului.