3 iulie 2024
Chisinau
Oficial

Igor Zubcu a discutat cu Guy Ryder, director general al OIM, chestiuni ce țin de realitățile noastre

Loading
Oficial Igor Zubcu a discutat cu Guy Ryder, director general al OIM, chestiuni ce țin de realitățile noastre
Igor Zubcu a discutat cu Guy Ryder, director general al OIM, chestiuni ce țin de realitățile noastre
Facebook.com

Igor Zubcu, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), a avut o întrevedere cu Guy Ryder, directorul general al Organizației Internaționale a Muncii (OIM). La întrevedere, care a avut loc la Geneva, Elveția, au mai participat Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM, Maria Helena Andre, directorul OIM-ACTRAV, și Sergejus Glovackas, directorul Biroului pentru Europa și Asia Centrală al OIM-ACTRAV.

Părțile au discutat despre starea de lucruri în domeniul parteneriatului social din Republica Moldova și evoluțiile înregistrate în procesul de negocieri, situația social-economică din țară și acțiunile partenerilor sociali în vederea susținerii populației afectate de criza economică, prevederile noului Program de Țară privind Munca Decentă, încheiat între OIM și Republica Moldova pentru anii 2021-2024 în octombrie 2021.

De asemenea, conducerea CNSM l-a informat pe interlocutor despre respectarea standardelor internaționale în domeniul muncii și despre carențele existente în acest proces, aportul sindicatelor la gestionarea crizei refugiaților din Ucraina. În cazul celor din urmă, au fost oferite spații de cazare la sanatoriile gestionate de CNSM, precum și asistența necesară.

Conducerea CNSM și-a exprimat recunoștința pentru suportul oferit de Organizația Internațională a Muncii la gestionarea crizei refugiaților ucraineni, în implementarea mai multor proiecte importante care vizează consolidarea parteneriatului social la nivel național și teritorial.

La rândul său, Guy Ryder, a apreciat eforturile sindicatelor, ale societății civile în ansamblu, și al autorităților în legătură cu gestionarea crizei refugiaților. Dânsul s-a arătat deschis să dezvolte în continuare relațiile de colaborare cu sindicatele din Republica Moldova în ceea ce privește parteneriatul social, ratificarea și implementarea Convențiilor OIM și respectarea standardelor internaționale în domeniul muncii.

În context, cei prezenți au discutat despre semnarea în timpul apropiat, la Chișinău, a Memorandumului de Cooperare între CNSM și OIM-ACTRAV, care include mai multe priorități și un plan de acțiuni pentru anii 2022-2023. Prioritățile respective prevăd, printre altele, adoptarea unui mecanism extrajudiciar simplificat de soluționare a conflictelor individuale de muncă, asigurarea aplicării efective a drepturilor sindicale, ratificarea Convențiilor OIM nr. 102 și 173 și implementarea Convenției OIM nr. 161, promovarea dialogului social la toate nivelurile, digitalizarea serviciilor pentru membrii de sindicat.

Reamintim că, în perioada 5-10 iunie, Igor Zubcu, președintele CNSM, și Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM, participă la cea de-a 110-a sesiune a Conferinței Internaționale a Muncii organizată de OIM la Geneva, Elveția. La Conferință sunt puse în discuție mai multe rapoarte cu privire la lumea muncii, respectarea drepturilor în domeniul muncii în diferite regiuni ale lumii, recomandări cu privire la munca decentă, securitatea și sănătatea în muncă, viitorul muncii.

În cadrul vizitei la Geneva, conducerea CNSM a avut întrevederi cu Heinz Koller, directorul pentru Europa al Organizației Internaționale a Muncii, Luca Visentini, secretar general al Confederației Europene a Sindicatelor (ETUC), și a rostit un discurs de la tribuna centrală a celei de-a 110-a sesiuni a Conferinței Internaționale a Muncii.

 

 

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand