28 October 2024
Chisinau
Social

Guvernul trebuie să soluționeze problema premiului anual

Loading
Social Guvernul trebuie să soluționeze problema premiului anual
Guvernul trebuie să soluționeze problema premiului anual
Vocea poporului

Confederația Națională a Sindica­telor din Moldova (CNSM) este în­grijorată de semnalele parvenite de la membrii de sindicat despre tergiversarea implementării unor măsuri prevăzute de Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.

Aceasta susține revendicările celor patru centre sindicale național-ramurale în acest sens. Este vorba de poziția expusă anterior de către Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ), Federația Sindicală „Sănăta­tea”, Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură și Federația Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice din Republica Moldo­va, privind neîndeplinirea de către Guvern a prevederii Legii nr. 270/2018 referitor la achitarea premiului anual personalului din unitățile bugetare.

Astfel, sindicaliștii solicită implicarea premierului în soluționarea problemei abordate de către ei, urgentarea alocă­rii mijloacelor financiare necesare pentru acordarea premiului anual salariaților din sectorul bugetar, până la finele anului cu­rent.

 

Lege da, mecanism – ba

„Prevederea în cauză a fost aprobată prin Legea nr. 175 din 19.12.2019 pentru modificarea Legii nr. 270/2018 privind sis­temul unitar de salarizare în sectorul buge­tar și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2020, însă, cu regret, până la momentul actual nu a fost elaborat mecanismul de acorda­re a premiului anual. Deși, potrivit alin. (2) al art. II din Legea nr. 175/2019, Guvernul, în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, urma să aducă actele sale normative în concordanță cu prezenta lege și să aprobe actele norma­tive necesare pentru executarea acesteia. Totodată, și alin. (4) al art. 211 din Legea nr. 270/2018 prevede expres că modul de acordare a premiului anual și mărimea concretă pentru fiecare an bugetar se sta­bilesc de Guvern, fapt care nu a avut loc până în prezent”, se menționează în de­mersul CNSM.

„Având în vederea faptul că ne aflăm la finele anului bugetar, salariații din învățământ, cultură, cercetare, sănătate și serviciile publice se află în incertitudi­ne referitor la implementarea legii sus-menționate în ceea ce privește acordarea premiului anual”, conchide sursa citată.

Un alt aspect ține de necesitatea revi­zuirii compensației anuale acordate cadre­lor didactice. FSEȘ a expediat în acest sens Guvernului un demers prin care cere supli­mentarea compensației de 2000 de lei.

„În condițiile dictate de criza pande­mică, cadrele didactice sunt nevoite să presteze servicii on-line, la distanță, de la domiciliu, să utilizeze propriile resurse de internet și energie electrică, pe care le achi­tă din bugetul familiei. Pe lângă aceasta, o bună parte dintre pedagogi nu dispune de tehnica necesară, urmare a situației în care într-o familie cu mai mulți copii este nevo­ie de câteva unități de acest gen. În plus, angajații din învățământ sunt nevoiți să-și asigure din surse proprii protecția perso­nală (procurarea măștilor și a altor mijloa­ce de protecție impune costuri de sute de lei lunar, pe care cadrele didactice le cheltuiesc din propriul buzunar)”, susține președintele FSEȘ, Ghenadie Donos.

În consecință, FSEȘ solicită alocarea mijloacelor financiare în Bugetul de Stat pentru anul 2021 în așa fel, încât, începând cu 1 ianuarie 2021, să fie posibilă dublarea compensației anuale acordate cadrelor didactice. În loc de 2000 de lei, aceștia cer 4000 de lei, dar și includerea cadrelor didactice din învățământul profesional-tehnic în calitate de beneficiari ai Hotă­rârii Guvernului nr.969 din 03.10.2018. În cazul în care nu se va da curs solicitării lor, Donos susține că Biroul Executiv al FSEȘ va decide organizarea unor acțiuni de protest, în conformitate cu legislația în vigoare.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand